Guvernul bulgar în exerciţiu dă undă verde construirii unui nou reactor NUCLEAR la Kozlodui

Guvernul demisionar al premierului bulgar Plamen Oreşarski a dat undă verde joi construirii de către compania americană Westinghouse, filiala corporaţiei nipone Toshiba, a unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui, singura centrală atomică a Bulgariei, informează AFP, potrivit Agerpres.
Alina Costache
31 iul. 2014, 17:59
Guvernul bulgar în exerciţiu dă undă verde construirii unui nou reactor NUCLEAR la Kozlodui

Guvernul a anunţat într-un comunicat că a ‘adoptat o decizie care aprobă raportul ministrului economiei şi energiei privind semnarea unei convenţii între Kozlodui NPP şi Westinghouse Electric’.

Noul guvern rezultat din alegerile legislative anticipate ce vor avea loc la 5 octombrie în Bulgaria va trebui să aprobe la rândul său acordul, înainte ca acesta să intre în vigoare, se precizează în comunicat.

Guvernul Oreşarski, susţinut de socialişti şi care a demisionat la 23 iulie, a fost supus la presiuni din partea media să nu semneze un acord pe ultima sută de metri în sectorul de mare sensibilitate al energiei, mai ales după vizita de săptămâna aceasta de la Sofia a directorului Westinghouse, Danny Roderick.

Într-un interviu acordat cotidianului bulgar Trud, Roderick a insistat în favoarea semnării ‘cât mai curând posibil’ a unui acord pentru construirea unui reactor de 1100 megawaţi AP 1000.

Westinghouse ar dori ca lucrările să înceapă înainte de alegerile de la 5 octombrie pentru a permite proiectului în valoare de 3,7 miliarde de euro să se concretizeze în pofida instabilităţii politice, a indicat directorul companiei americane.

Bulgaria depinde aproape în totalitate de Rusia în materie de energie şi încearcă să-şi diversifice sursele de aprovizionare. Centrala de la Kozlodui (nord-vest) este singura din ţară şi funcţionează în prezent cu două reactoare ruseşti cu apă presurizată de tip VVER de 1000 de MW fiecare. Alte patru foste reactoare sovietice de 440 MW fiecare au fost închise între 2002 şi 2006 din motive de securitate, la presiunea Uniunii Europene.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Prima reacție a lui Marius Șumudică după ce a refuzat oferta lui CFR Cluj: „Am principiile mele!”. Ce spune despre variantele Mutu și Kopic
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Ai trimis bani către un IBAN greșit. Mai poți anula transferul după ce a fost făcut?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat