Guvernul insistă cu obligativitatea certificatului COVID pentru angajaţii din sistemul medical. Cîţu: Vaccinarea este gratuită, testarea nu

Premierul Florin Cîţu a anunţat că nu intenţionează să modifice proiectul de lege privind introducerea obligativităţii certificatului COVID angajaţii din sistemul medical. Şeful Executivului a mai spus că proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, precizând că "vaccinarea este gratuită, testarea nu".
Alina Andrei
29 sept. 2021, 16:25
Guvernul insistă cu obligativitatea certificatului COVID pentru angajaţii din sistemul medical. Cîţu: Vaccinarea este gratuită, testarea nu

Guvernul insistă cu obligativitatea certificatului COVID pentru angajaţii din sistemul medical în ciuda criticilor şi solicitărilor sindicaliştilor din Sănătate. Premierul Florin Cîţu a anunţat că va trimite Parlamentului proiectul de lege privind obligativitate certificatului verde COVID.

„Ne miram ca nu se vaccnează lumea, dar avem cadre medicale care nu s-au vaccinat. Nu putem sa le spunem românilor să se vaccineze, dar măcr să se testeze. (…) Vaccinarea este gratuită, aici este foarte clar trebuie să ne testăm prin propriile resurse. Testarea nu este gratuită”, a spus premierul Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.

Citeşte şi: Avocatul Poporului intervine în scandalul privind certificatul COVID obligatoriu pentru cadrele medicale

Guvernul vrea să impună certificatul COVID pentru cadrele medicale

Guvernul a pregătit modificarea legislației în vederea trimiterii la Parlament a unor proiecte de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul asistenței sociale și în domeniul sanitar pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private, prin care impune ca personalul medical care nu prezintă certificatul verde COVID-19 să aibă contractele de muncă suspendate pentru 30 de zile.

Citeşte şi: Radu Ţincu: „Vom avea 20.000 de cazuri pe zi, La ATI, proporţia covârşitoare este de nevaccinaţi”

Conform documentului MS, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private au obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

a) vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

b) se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Citeşte şi: Manager Institutul Matei Balş: „Dacă vom continua în stilul inconştient în care am făcut-o în ultimele 2 luni, vârful poate fi şi de 30.000”

“Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, declara Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Personalul din cadrul unităților publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

În cazul în care personalul medical nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se reglementează suspendarea de drept, pe o perioadă de 30 de zile a contractelor în baza cărora își desfășoară activitatea.

După cele 30 de zile de suspendare, contractul personalului medical în baza căruia își desfășoară activitatea încetează de drept, iar pentru personalul din unitățile private care cumulează 30 de zile de suspendare, angajatorul poate dispune fie prelungirea suspendării, fie încetarea contractului în baza căruia își desfășoară activitatea.

 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Încă o plecare la Universitatea Craiova! Conducerea caută deja înlocuitor. Exclusiv
Capital.ro
Amenzi de până la 1.500 de lei pentru șoferi. O primărie introduce reguli noi pentru parcări. Vor fi obligați să mute mașina
Playtech.ro
Cea mai scumpă legumă din lume crește pe gardurile din România, dar aproape nimeni nu o culege. „Aurul alb” valorează și 1.000 de euro kilogramul
Adevarul
De ce evită tot mai mulți români să vorbească cu vecinii și cum a dispărut ideea de comunitate
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ionuț, un tânăr de 22 de ani din Prahova, este căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors
iamsport.ro
O veste bună și una foarte proastă pentru suporterii Stelei
MediaFlux
PAPARAZZI Ștefan Bănică Junior taie linia continuă cu BMV-ul decapotabil prin oraș! Bolidul roșu sare-n ochi FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți