Guvernul va aproba o OUG prin care se introduce coplata la furnizorii privaţi de servicii medicale

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru completarea articolului 230 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul că furnizorii privaţi de servicii medicale care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru servicii aferente spitalizării continue, ambulatoriului clinic de specialitate şi ambulatoriului paraclinic pot încasa direct de la asigurat o contribuţie personală pentru serviciile contractate.
Iulian Tudor
09 apr. 2019, 13:21
Guvernul va aproba o OUG prin care se introduce coplata la furnizorii privaţi de servicii medicale

Potrivit proiectului de OUG postat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, Legea 95/2006 se modifică astfel: „furnizorii privaţi de servicii medicale care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate pentru servicii aferente spitalizării continue, ambulatoriului clinic de specialitate şi ambulatoriului paraclinic, potrivit legii, pot încasa direct de la asigurat o contribuţie personală pentru serviciile contractate, cu acordul informat prealabil în scris al asiguratului în acest sens”.

Totodată, Executivul va adopta şi un proiect de hotărâre privind aprobarea nivelului cotizaţiilor şi taxei pentru realizarea interconectării cu instituţii similare internaţionale în domeniul donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice, precum şi pentru acreditarea laboratoarelor de imunogenetică şi histocompatibilitate în anul 2019.

În şedinţa de guvern urmează să fie adoptat şi un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea HG 403/2017 privind aprobarea Programului de granturi pentru cercetare-dezvoltare şi inovare „Grantul pentru tineri cercetători Regele Carol I”.

Conform proiectului de act normativ postat pe site-ul SGG, „pentru laureaţii la olimpiade internaţionale se acordă suma de 4.000 euro pe an pentru medalia de aur/premiul I, 3.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II, 3.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III, 2.500 euro pentru menţiune”, iar „pentru laureaţii la olimpiade naţionale se acordă suma de 3.000 euro pe an pentru medalie de aur/premiul I, 2.500 euro pe an pentru medalie de argint/premiul II, 2.000 euro pe an pentru medalie de bronz/premiul III, 1.500 euro pentru menţiune”.

” Majorarea cuantumurilor valorii granturilor a avut în vedere crearea unui echilibru între salarizarea personalului care desfăşoară activitate de cercetare-dezvoltare (conform HG nr. 327/2003 privind plafoanele pe baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare încheiate din fonduri bugetare, cu modificările şi completările ulterioare) şi modalitatea de recunoaştere şi apreciere a performanţelor olimpicilor români, în contextul în care universităţile din străinătate sunt direct interesate în absorbţia tinerilor prin asigurarea unor condiţii speciale (burse de studii/ merit/excelenţă, reduceri ale taxelor de şcolarizare, etc.), ceea ce a condus în ultimii ani la extinderea fenomenului ‘brain drain’. Adoptarea şi punerea în aplicare a prevederilor prezentului act normativ vor conduce la creşterea încrederii olimpicilor români în realismul politicilor guvernamentale din domeniul CDI „, se mai arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Pe agenda şedinţei figurează şi aprobarea, printr-un memorandum, a unui raport privind activitatea Consiliului de Programare Economică în semestrul II al anului 2018.

De asemenea, în cadrul reuniunii Executivului va fi prezentată şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor europarlamentare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Maria de la Mireasa a recunoscut că a făcut declarații care l-au deranjat pe Bogdan. Ce i-a spus la task-ul cătușelor
Fanatik.ro
Spania, lecție pentru fotbalul românesc! Ce s-a întâmplat după ce ibericii au învins România U21 în urmă cu 7 ani
Capital.ro
Noua taxă TollRo vine cu amenzi neașteptate. Cât poate plăti un șofer care nu achită la timp
Playtech.ro
Greșeala din aplicația TollRo care îi poate costa scump pe șoferii de camioane. CNAIR, despre regula importantă pe care trebuie să o respecte după fiecare cursă
Adevarul
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
Bombă! FC Koln, ofertă pentru unul dintre jucătorii din naționala României: 'Vorbesc foarte frumos despre el'
MediaFlux
Dezvăluiri din celula lui Călin Georgescu! Anunțul soției sale, Cristela
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte