Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice

Guvernul a adoptat joi o Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea pachetului de legi privind achiziţiile publice, astfel încât procedura de atribuire a unui contract să fie simplificată. Astfel, prin noile modificări, doar Curtea de Conturi va fi cea care veridică modul în care sunt făcute cheltuielile publice. De asemenea, cei care contestă licitaţiile aferente achiziţiilor publice trebuie să depună o cauţiune de 2% din valoarea contractului, sumă care poate fi recuperată doar dacă se dovedeşte că au avut un motiv întemeiat să conteste procedura.
Alina Costache
24 mai 2018, 04:41
Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea pachetului legislativ privind achiziţiile publice

„A fost adoptată OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu efecte în domeniul achiziţiilor publice iniţiate de Ministerul Finanţelor Publice”, a anunţat purtătorul de cuvând al Guvernului, Nelu Barbu, potrivit news.ro.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a explicat miercuri seară principalele modificări ale acestor legi. Astfel, prin noile modificări, doar Curtea de Conturi va fi cea care veridică modul în care sunt făcute cheltuielile publice. De asemenea, nu se va mai relua procedura de atribuire a contractului în cazul în care este necesar ca încă ceva să se adauge la contract.

„Curtea de Conturi şi ANAP de multe ori se suprapuneau pe anumite atribuţii referitoare la controlul procedurilor de achiziţii publice. Prin OUG, doar Curtea de Conturi va fi cea care verifică, după atribuirea unui contract, modul în care acesta a fost atribuit. Oricum Curtea de Conturi verifică modul în care cheltuielile publice sunt efectuate, e normal şi logic ca acel moment să se verifice şi modul în care un contract a fost atribuit”, a explicat Teodorovici.

De asemenea, în cazul în care există o situaţie de forţă majoră, precum calamităţile, se poate da ordin de începere a lucrărilor, pentru repararea unui drum, de exemplu, iar în paralel să se desfăşoare şi procedura de atribuire a acelui contract.

Ministrul Finanţelor Publice a mai spus că întregul proces al atribuirii contractului va fi comunicat la final, nu la fiecare etapă.

„Era o practică foarte nocivă de a comunica la fiecare procedură rezultatul acelei etape. Asta făcea ca firmele interesate doar de a întârzia procedurile de achiziţie publică, făceau acele contestaţii. Pentru a elimina aceste situaţii, se comunică rezultatul atribuirii contractului. Deci efectiv întregul proces se comunică la final şi dacă vor să depună contestaţie, este dreptul acestora, dar nu se face acest lucru la fiecare etapă”, a mai spus ministrul.

O altă modificare adusă pachetului legislativ se referă la introducerea unor cauţini pentru cei care vor să conteste, respectiv 2 la sută din valoarea estimată a contractului.

„Se făcea contestare pentru orice motiv. Am introdus câteva prevederi care fac trimitere la o cauţiune pe care cei care vor să conteste, care este de 2 la sută din valoarea estimată a contractului, dar cuprinsă între 35.000 de lei şi 85.000 de lei. În instanţă, taxa pentru depunerea plângerii va fi de 2 la sută până la 100 de milioane”, a precizat Teodorovici.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Bianca Dan de la Insula iubirii are un admirator secret. Ce cadou a primit fosta lui Marian Grozavu
Fanatik.ro
Sabin Ilie și Gigi Mustață s-au încins în direct: „Gigi a făcut schimbările ca să nu câștige FCSB” / „Cu Reghe va fi altceva. Își asumă”
Capital.ro
Bani de la stat pentru elevii din România. Stimulentele pot ajunge până la 5.000 de lei. Ce condiții trebuie îndeplinite
Playtech.ro
Cum ar putea fi iarna 2026-2027 în Europa din cauza El Niño. Fenomenul va atinge o intensitate record în decembrie
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi adolescenți de 15 și 16 ani și-au pierdut viața în Harghita, după ce motocicleta pe care se aflau a fost izbită de tren
iamsport.ro
Adrian Mutu a izbucnit: ”Sunt plini de ei înșiși și se cred cei mai puternici!”
MediaFlux
Horoscop 9 octombrie 2026. Vinerea marilor surprize! Patru zodii pot avea noroc la bani, iar o veste schimbă planurile de weekend
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte