Guvernul vrea să „îngheţe” salariile brute şi să oblige angajatorii, inclusiv privaţi, să le menţină la un anumit nivel

Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor, a declarat marţi că Guvernul intenţionează să ”îngheţe” salariile brute pentru o perioadă, în timpul căreia asigurările sociale vor fi transferate din sarcina angajatorului în cea a angajatului.  
Filip Stan
19 sept. 2017, 12:35
Guvernul vrea să

”Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut (…) Am făcut menţiunea că şi astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă şi să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul această valoare salarială. Totodată, am făcut menţiunea că, după ce se va realiza această măsură legislativă, va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a declarat Ionuţ Mişa, după audierea sa în cadrul Comisiei economice a Senatului, potrivit Mediafax.

Întrebat cum poate fi obligat un agent privat să menţină nivelul salariului brut, el a mai spus că va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut, inclusiv că va cuprinde celelalte sarcini fiscale pe care le plăteşte în prezent un angajator pentru un angajat.

”Vreau să fac menţiunea foarte clară că nu îi va creşte (angajatorului – n.red) costul cu forţa de muncă absolut deloc. Deci pentru toţi angajatorii, atât din sectorul privat, cât şi din cel de stat, sarcina fiscală practic costul pe care el îl are cu un angajat în relaţia cu statul va fi exact aceeaşi. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, aşa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul şi să decidă să dea mai puţin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat”, a adăugat ministrul Finanţelor.

De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (CAS) „vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Finanţelor, la sfârşitul lunii iulie.

„Nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, preciza Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

În acest sens, „sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare”. Potrivit MFP, măsurile „nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator”. Totodată, „având în vedere şi scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat”.

 
 
 

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Gigi Becali a analizat sigla lui Dinamo: “Au unit vârcolacul cu capul de lup! Să pună un animal domestic! Nu oaie, că aia pun eu”
Capital.ro
Schimbare importantă pentru clienții ING. Noua funcție care simplifică transferurile. Ce pot face acum utilizatorii
Playtech.ro
O companie aeriană își închide operațiunile din România și anulează toate zborurile. Ce curse vor fi anulate
Adevarul
„Litoralul pentru toți” 2026 a început, românii se decid mai greu. „Sunt niște prețuri incredibile, nu le găsești nicăieri în jur”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
A anunțat numele noului antrenor al Rapidului: ”400% e făcut!”
MediaFlux
Caz de hantavirus confirmat și în Franța! Virusul, prezent și la granițele României
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi