Habemus Papam: Noul Papă şi-a ales numele Francisc. Cine este Jorge Mario Bergoglio

Zi istorică la Vatican! Miercuri, în a doua zi, Conclavul cardinalilor electori l-a ales pe succesorul lui Benedict al XVI-lea pe Tronul de la Vatican. Cel de-al 226-lea Papă este argentinianul Jorge Mario Bergoglio.
Filip Stan
13 mart. 2013, 19:24
Habemus Papam: Noul Papă şi-a ales numele Francisc. Cine este Jorge Mario Bergoglio

Cel de-al 226-lea Suveran Pontif a fost ales într-o procedură dintre cele mai rapide ale Conclavului de la Vatican. În numai două zile, în al cincilea vot al Conclavului, după sesiunile-maraton ale celor 115 cardinali electori Conclavul a hotărât că succesorul lui Benedict al XVI-lea este Arhiepiscopul de Buenos Aires, Jorge Mario Bergoglio.

Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, de exemplu, a fost ales după al patrulea vot al Conclavului, în 2005, iar Papa Ioan Paul al II-lea – primul Suveran Pontif care nu a fost italian – a fost ales după cel de-al optulea vot al Conclavului, în 1978.

În vârstă de 76 de ani, după doar patru ani de preoţie a devenit şeful Ordinului Iezuiţilor din Argentina. A studiat în Germania, iar în 1992 a devenit Episcop de Buenos Aires. Din 1998, Jorge Mario Bergoglio a fost Arhiepiscop de Buenos Aires, fiind numit cardinal în 2001.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Tom Rosica, noul papă şi-a luat numele de Francisc în onoarea Sfântului Francisc din Assisi deoarece acesta îi iubea pe cei săraci. Rosica a declarat la CNN că noul papă se va numi Papa Francisc, nu Papa Francisc I.

Primul Papă sud-american

Noul Suveran Pontif este primul din era modernă care nu vine din Europa, ci de pe un alt continent şi primul Papă ales din America Latină. Dar de fapt, noul Papă, provine dintr-o familie italiană din Argentina. Este, totodată, şi primul Papă care provine din Iezuiţi.

Numele lui de Papă pe care şi l-a ales a fost, iniţial,  Francisc I, după cum se anunţase şi a stârnit oarecum uimire, deoarece Joge Mario Bergoglio a îndrăznit să îşi spună astfel „întâiul”, după cum s-a comentat în mulţime. Ulterior, un purtător de cuvânt al Vaticanului, Tom Rosica, a precizat pentru CNN că noul papă se va numi Papa Francisc, şi nu Papa Francisc I. Astfel, în afară de primul papă iezuit şi primul papă sud-american, el devine şi primul Papă din istorie care ia numele Francisc.

Mai ciudat este faptul că Papa Francisc devine şi primul papă iezuit. În Biserica Catolică există încă sentimente puternice împotriva iezuiţilor şi chiar unii dintre iezuiţi s-ar fi opus ideii ca unul dintre ei lor să acceadă la Tronul de la Vatican. 

Ultimul papă care şi-a ales un nume original înaintea Papei Francisc a fost Papa Lando, al cărui pontificat a durat doar un an, din 913 până în 914, relatează Wall Street Journal. Papa Ioan Paul I, în 1978, a combinat două nume folosite anterior într-unul nou.

Sensibil la nevoiaşi, dar puţin tolerant cu homosexualitatea

Despre noul Papă s-a spus că este un om care vorbeşte puţin, dar ştie să asculte. A fost crescut modest de părinţii săi şi este sensibil la probelemele şi nevoile oamenilor. Este recunoscut pentru ajutorul pe care îl acordă săracilor şi pentru faptul că îi îndeamnă pe credincioşi să îi ajute pe cei cevoiaşi.

Bergoglio şi-a arătat şi compasiunea faţă de oamenii infectaţii cu HIV-SIDA. Potrivit lui John Allen, de la National Cathedral Reporter, în 2001 Bergoglio a vizitat un spital unde a sărutat picioarele mai multor bolnavi de SIDA.

S-a remarcat prin poziţii teologice conservatoare, condamnând avortul, eutanasia, homosexualitatea şi pledând pentru justiţie socială. Din punctul de vedere al gândirii teologice, Bergoglio este considerat apropiat de organizaţia conservatoare laică Comuniune şi Eliberare, o mişcare afiliată Bisericii Romano-Catolice.
El a condamnat homosexualitatea conform canoanelor apostolice, dar a spus că persoanele homosexuale trebuie respectate ca toţi ceilalţi. Bergoglio s-a opus legalizării căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex în Argentina.

Când a ajuns Cardinal, în 2001, el i-a descurajat pe credincioşi să cheltuiască bani ca să vină la Roma, să îl sărbătorească, spunându-le să doneze săracilor banii pe care i-ar fi cheltuit pe biletul de avion. De asemenea, el însuşi trăieşte modest, într-un apartament simplu şi obişnuieşte să îşi pregătească singur mâncarea.

În zilele dinaintea întâlnirii Conclavului, trei nume de favoriţi se vehiculau. Primul era cel al cardinalului Angelo Scola, Arhiepiscop de Milano, preferat şi de fostul Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, urmat de cel al canadianului Marc Ouellet, şeful Biroului Episcopilor de la Vatican şi cel al cardianului brazilian Odilo Scherer. Pe de altă parte, şi cardinalul Peter Erdo, din Ungaria, a avut sprijinul cardinalilor europeni care l-au ales până acum de două ori ca şef al Conferinţei Episcopilor Europeni, iar numele lui a fost vehiculat ca posibil succesor la Vatican al lui Benedict al XVI-lea.

DailyBusiness
George Simion, între tortul Groenlandei și fursecurile României. Ce a declarat liderul AUR
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Actorul celebru de pe Netflix care va concura la Jocurile Olimpice de la Milano. A câștigat o medalie olimpică în urmă cu 12 ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care stau la bloc. Proprietarii trebuie să plătească tot. Se adaugă restanțe la întreținere în fiecare lună
Playtech.ro
Principalele schimbări privind acordarea concediilor medicale în 2026. Ce drepturi se pierd și ce obligații apar
Adevarul
Cine sunt pasagerii avioanelor numiți „păduchi de poartă”. Fenomenul vizibil în aproape orice aeroport care îi exasperează pe ceilalți călători
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc puternic în Rahova! Este vorba de mai multe case. Pompierii au început evacuarea
iamsport.ro
Lucescu l-a scos din România pe fotbalistul aflat pe ”lista neagră a Securității”, iar acesta a fugit în Germania cu o jucătoare de tenis: ”Niciodată nu ați spus, incredibil!”
MediaFlux
Bani pentru românii care vor o familie! Se dau 15.000 lei
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil