Hagi i-a încântat pe turci. A reuşit o nouă fază memorabilă, cu mingea de fotbal VIDEO

Invitat în cadrul unei emisiuni la o televiziune tucă, Gică Hagi a încântat din nou asistenţa cu o fază de măiestrie aparte, el reuşind să nimerească direct în mijloc o ţintă aflată la distanţă.
Daniel Spătaru
02 dec. 2013, 10:36
Hagi i-a încântat pe turci. A reuşit o nouă fază memorabilă, cu mingea de fotbal VIDEO

Hagi ocupă un loc special în inimile suporterilor lui Galatasaray şi chiar dacă au trecut mai bine de 12 ani de când Regele a jucat ultima oară pentru Galasaray el este în continuare foarte iubit la Istanbul.

Recent, el a fost invitat în studioul televiziunii Lig TV, unde a făcut o nouă demonstraţie a talentului său, rămas intact şi acum, la 48 de ani.

Vezi şi Hagi e din nou vedetă internaţională. A reuşit faza zilei în meciul legendelor, contra Barcelonei VIDEO

La sfârşitul emisiunii, la cererea realizatorului Ceyhan Yılmaz el a trimis mingea spre una dintre ţintele atârnate din tavan, iar piciorul stâng al „Regelui”, care a îngenuncheat atâţia portari de legendă, a trimis cu măiestrie balonul la locul potrivit.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
De ce Gigi Becali a plătit 1,3 milioane de euro pe Boutoutaou și nu dă bani pe Drăguș? Strategia patronului FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Un mare retailer german dispare treptat din orașe: sute de magazine lichidează
Playtech.ro
Vara se prelungeşte până în octombrie. Fenomenul care va aduce noi valuri de căldură chiar la mijlocul toamnei
Adevarul
Inteligența artificială transformă departamentele de resurse umane. Milioane de locuri de muncă ar putea fi afectate
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel Sibiceanu, patronul celebrilor mici de la Dedulești, a încetat din viață la 70 de ani
iamsport.ro
Zi decisivă pentru Rapid. Sunt șanse ca giuleștenii să facă transferul mult așteptat
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România