SIMONA HALEP, atât de aproape de trofeu, la Madrid. A pierdut în trei seturi finala cu ŞARAPOVA

SIMONA HALEP, aflată la prima sa finală într-un turneu Premier Mandatory, a luptat de la egal la egal cu fostul număr 1 mondial, Maria Şarapova, căreia i-a luat primul set în competiţia de la Madrid, însă le-a pierdut pe următoarele două. Scorul finalei a fost 1-6, 6-2, 6-3 pentru Şarapova.
Daniel Spătaru
11 mai 2014, 13:25
SIMONA HALEP, atât de aproape de trofeu, la Madrid. A pierdut în trei seturi finala cu ŞARAPOVA

SIMONA HALEP – MARIA ŞARAPOVA 6-1, 2-6, 3-6

Game 24: Simona serveşte, în acest moment conduce cu 30-15. Şarapova schimbă bine direcţia şi egalează, 30-30. Minge de meci pentru Şarapova, care câştigă finala.

Game 23: Şarapova la serviciu, conduce cu 30-15. Game la 15 Şarapova, care conduce cu 5-3 în setul decisiv.

Game 22: 15-30 pe serviciul Simonei. As Halep, 30-30! Meciul este din ce în ce mai frumos, 40-40. Avantaj Simona după un serviciu perfect şi apoi 3-4.

Game 21: Trei mingi de break pentru Simona Halep. Românca reduce din diferenţă, 2-4.

Game 20: Trei mingi de break pentru Şarapova. Simona salvează una, trimiţând un passing superb pe lângă rusoaica venită la fileu. Totuşi, nu poate salva game-ul, 1-4 în decisiv.

Game 19: Şarapova la serviciu, 30-30. Finala este superbă, Halep a salvat o minge de 1-3 şi acum este 40-40. Şarapova se distanţează în cele din urmă, la capătul unui schimb de mingi în care Simona a luptat admirabil.

Game 18: A trecut o oră şi jumătate de la începutul finalei, iar Şarapova este pentru prima oară în avantaj în această finală. A reuşit break-ul şi conduce cu 2-1 în setul decisiv.

Game 17: Game la 0 al Şarapovei, scorul e 1-1 în setul decisiv.

Game 16: Setul trei începe cu Simona la serviciu. Ambele jucătoare sunt concentrate la maximum, iar finala este extrem de echilibrată, 30-30 şi, apoi, 40-40. Simona reuşeşte să câştige primul game al setului!

Game 15: Şarapova serveşte pentru câştigarea setului şi are acum 15-0. Trei mingi de set pentru rusoaică şi Şarapova egalează situaţia în meci, 1-1 la seturi.

Game 14: Halep joacă şi ea foarte bine şi nu-i dă nicio şansă rusoaicei în acest game, 40-15. Finala este însă mult mai echilibrată decât în prima jumătate de oră, 40-40. Mult mai agresivă, rusoaica îşi adjudecă însă game-ul, 6-1, 2-5 scorul la general, pentru Simona.

Game 13: Şarapova loveşte mult mai puternic, are 30-0 şi serveşte. Rusoaica face prima dublă greşeală a acestui set, 30-15 pentru ea. Game câştigat la 15 de rusoaică, Simona conduce 6-1, 2-4.

Game 12: Simona îşi câştigă serviciul la 30 şi se păstrează aproape de rusoaică în acest set, 6-1, 2-3.

Game 11: Şarapova îşi câştigă mai repede serviciul, game la 0. Simona conduce 6-1, 1-3.

Game 10: Este rândul Şarapovei să conducă ostilităţile, are 30-15 pe serviciul Simonei. Românca revine şi câştigă game-ul, 6-1, 1-2.

Game 9: Răspuns pe măsură al Simonei, care are, la rândul său, două mingi de break, salvate însă de Şarapova. Este cel mai lung game al jocului, cele două sportive alternând avantajele. Pentru prima oară de la începutul partidei Simona este pusă în dificultate, Şarapova câştiga game-ul, 6-1, 0-2.

Game 8: Setul doi începe cu Simona la serviciu, ea câştigând primul punct, 15-0. Şarapova pare că şi-a adunat toate forţele în acest început de set şi are prima sa minge de break a acestei finale şi câştigă cu o lovitură fenomenală. 6-1, 0-1.

Game 7: Simona pare mai relaxată pe serviciul Şarapovei decât la începutul finalei. Două mingi de set pentru Simona, care o valorifică pe cea de-a doua, set, 6-1.

Game 6: Halep serveşte excelent, 30-0. Game la 15 câştigat de compatrioata noastră, 5-1 pentru Simona!

Game 5: Şarapova nu are răspuns la jocul excelent al Simonei. Halep are din nou 30-0 pe serviciul rusoaicei. Şarapova revine, 30-30. În cele din urmă Şarapova câştigă primul său game în această finală, 4-1 pentru Simona.

Game 4: Simona schimbă direcţiile extraordinar şi o aleargă pe şarapova dintr-un colţ în altul al terenului. Game la 0 al Simonei, 4-0!

Game 3: Simona are deja 30-0 pe serviciul rusoaicei. Ritmul partidei este excelent, dar românca este mai bună în acest început de meci şi reuşeşte al doilea break, la 30. Simona conduce cu 3-0!

Game 2: Publicul este clar de partea Simonei, bucurându-se zgomotos la fiecare minge câştigată de româncă. Simona a început foarte bine partida şi a câştigat al doilea game. 2-0 pentru Halep.

Game 1: Şarapova serveşte prima şi câştigă primul punct al finalei, 15-0. Compatrioata noastră a câştigat însă următoarele patru puncte şi a reuşit break-ul. 1-0 pentru Simona.

Cele două jucătoare se află acum la încălzire. Scorul întâlnirilor directe dintre Şarapova şi Halep este 2-0 pentru rusoaică.

Simona Halep a declarat înaintea acestei partide: „Chiar dacă Şarapova este mai jos în clasament, ea este mai bună decât mine, pentru că are mai multe titluri. Voi face însă tot ce pot pentru a obţine victoria”.

Cele două jucătoare au intrat pe teren, Şarapova prima, Halep a doua. La apariţia compatriooatei noastre spectatorii din tribune au izbucnit în urale.

SIMONA HALEP – MARIA ŞARAPOVA LIVE. La aproape doi ani de la ultimul meci direct, SIMONA HALEP şi MARIA ŞARAPOVA se reîntâlnesc în circuitul WTA, de această dată în cu totul alte condiţii. Dacă în partidele anterioare au fost adversare în rundele inaugurale de la Indian Wells şi Beijing, acum cele două dispută finala turneului de la Madrid.

Şarapova este favorită la casele de pariuri înaintea acestei dispute, asta şi pentru că este neînvinsă de când a împlinit 27 de ani, ea având de atunci o serie de nouă meciuri victorioase pe zgură. În plus, Şarapov a jucat şi anul trecut finala de la Madrid, pierzând-o cu 1-6, 4-6 în faţa Serenei Williams. Să sperăm că aşa se va întâmpla şi astăzi, SIMONA HALEP având un ultim de excepţie şi reuşind să câştige şapte turnee WTA în ultimele 11 luni.

Dacă învinge în această finală SIMONA HALEP va urca pe locul 4 în clasamentul mondial, în locul Viktoriei Azarenka şi va încasa un premiu de 700.000 de euro. De altfel, prezenţa în finală îi asigură Simonei un cec de 342.000 de euro.

Finala HALEP – ŞARAPOVA se va juca de la ora 17.30 şi va putea fi urmărită LIVE TEXT pe RomaniaTV.net.

Citeşte şi SIMONA HALEP, victorie SUPERBĂ, joacă finala de la MADRID

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Dialogul uluitor în timpul meciului cu Austria avut de Mircea Lucescu cu un ziarist: “Nea Mircea, nu schimbi nimic?!” Răspunsul genial al selecționerului
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Compania cu cel mai mare preţ al energiei electrice. Cine are cel mai mic tarif
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
S-a aflat cine este mama ucisă pe trecerea de pietoni. Anunțul spitalului despre ce se întâmplă în aceste momente cu fetița de 2 ani
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Se dau banii pentru încălzirea locuințelor. Cum poți beneficia de sprijin
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025