Ninsorile abundente din noaptea de marți spre miercuri au lăsat în urmă un peisaj de iarnă autentică în mare parte a țării, cu un strat consistent de zăpadă atât la munte, cât și în zonele joase. Sudul, centrul și estul României, inclusiv Capitala, s-au trezit sub o pătură groasă de nea, iar în unele regiuni, valorile sunt impresionante.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, la ora 08:00, 18 februarie, la stațiile montane înalte, stratul de zăpadă a depășit pragul de un metru, fiind măsurate aproximativ 162 cm la Bâlea Lac și peste 140 cm în Munții Semenic.În stațiunile de pe Valea Prahovei s-au înregistrat 64 cm la Sinaia și aproape 40 cm la Predeal, iar în Brașov stratul a ajuns la aproximativ 35 cm.

Capitala și sudul țării au fost, de asemenea, acoperite de zăpadă. În București, stratul de zăpadă a ajuns la aproximativ 30–45 cm, cele mai mari valori fiind înregistrate în nordul orașului, la stațiile Băneasa și Afumați.
În sudul țării, valorile au variat între 18 și 30 cm: Giurgiu – aproximativ 23 cm, Alexandria și Turnu Măgurele – în jur de 18 cm, iar la Ploiești aproape 28 cm.În Moldova, orașele afectate de un strat moderat sunt: Bacău – aproximativ 11 cm, Roman – 12 cm, Piatra Neamț – 21 cm.
Vezi și Haos în țară din cauza ninsorilor și a viscolului. Lista drumurilor închise din cauza nămeților

Viscolul puternic și ninsorile abundente au blocat aproape întreaga Capitală, iar traficul rutier se desfășoară în condiții dificile. Străzile acoperite de zăpadă și rafalele de vânt au îngreunat circulația, iar transportul public a fost serios afectat, în special pe liniile de tramvai.
Numeroase autobuze au rămas blocate în trafic din cauza acumulărilor de zăpadă, iar tramvaiele nu au mai putut circula în condiții normale. Societatea de Transport București (STB) a anunțat că a înființat provizoriu două linii navetă de autobuze pentru a prelua fluxul de călători de pe cele mai aglomerate trasee.
Astfel, autobuzul 641 circulă pe traseul fostei linii 41, iar autobuzul 625 a fost introdus pentru a suplini tramvaiul 25. Măsura a fost luată pentru a limita aglomerația din stații și pentru a asigura o alternativă de deplasare în zonele intens circulate.

„Având în vedere căderile masive de zăpadă am înregistrat probleme în funcţionarea liniilor de transport public, în special pe zonă de tramvaie. Începând de la această oră, (n.red. 07:15) circulaţia începe să reintre cât de cât în normal. Acţionăm cu autobuze pe aproximativ toate traseele. Problema rămâne în continuare pe liniile de tramvai. Am luat decizia de a înfiinţa linii navetă de autobuze pe linia 41, respectiv pe linia 25 astfel încât să putem prelua călătorii. Pe traseul liniei 41 va funcţiona un autobuz cu indicativul 641, iar pe linia 25 autobuzul va avea indicativul 625.
Nu e o problemă în zona firelor, singurele probleme au fost cu câţiva copaci căzuţi pe liniile de contact însă se acţionează cu echipele noastre alături de cele ale operatorilor de salubritate. Acumularea de zăpadă a dus la blocaje, am avut un autobuz care a rămas înzăpezit. Am avut probleme la primele ore ale dimineţii în special în zona terminalelor. Timpii de aşteptare în staţii a crescut, se circulă foarte greu, dar sperăm ca începând cu ora 09:00 când ninsoarea se va opri să se acţioneze mai puternic pe străzi pentru ca cel puţin transportul public să funcţioneze în condiţii cât de cât normale”, a explicat Constantin Tobescu, purtător de cuvânt STB.
