Dezastru pentru HCM Baia Mare în Liga Campionilor

HCM Baia Mare a fost învinsă de echipa franceză Metz Handball cu scorul de 24-23 (10-12), vineri seara, în Sala Sporturilor "Lascăr Pană", în ultimul său meci din Grupa D a Ligii Campionilor la handbal feminin.
Filip Stan
21 nov. 2014, 19:11
Dezastru pentru HCM Baia Mare în Liga Campionilor

HCM Baia Mare, campioana României, se poate califica în grupele principale ale competiţiei în ciuda acestui eşec, de pe locul al treilea, dacă echipa poloneză MKS Selgros Lublin nu va învinge, sâmbătă, în deplasare, liderul Larvik, în Norvegia.

HCM a plătit din nou preţul ratărilor nonşalante, irosind nu mai puţin de nouă situaţii de unu la unu cu portarul advers (trei aruncări de la 7 metri). Metz, care în meciul tur câştigase la o diferenţă de zece goluri (34-24), s-a aflat în marea majoritate a timpului la controlul jocului, HCM fiind echipa care a fost nevoită să alerge după egalare. După ce între minutele 17 şi 24 nu s-a marcat deloc, finalul primei reprize a aparţinut, totuşi, băimărencelor, care au înscris de trei ori la rând, scorul la pauză fiind de 12-10, după ce în minutul 27 era 9-10.

În debutul părţii secunde, HCM a reuşit doar cinci minute să se menţină în avantaj pe tabelă (14-14, min. 35), pentru că formaţia din Hexagon a înscris patru goluri consecutive, de la 14-12 (34) la 14-16 (38) şi a trecut din nou la conducere. Metz a avut şi trei goluri în plus, 17-20 (48), 19-22 (54), 20-23 (55), HCM a forţat un egal in extremis, dar a fost prea târziu.

Pentru echipa antrenată de Costică Buceschi au înscris Valentina Ardean Elisei – 5 goluri, Ksenia Makeeva – 5, Ekaterina Davîdenko – 3, Alexandra Do Nascimento – 2, Elena Gjeorgjievska – 2, Ada Nechita – 2, Eliza Buceschi – 1, Camilla Herrem – 1, Anastasia Lobaci – 1, Luciana Marin – 1.

Golurile oaspetelor au fost marcate de Ana Gros – 6, Grace Zaadi Deuna – 6, Jurswailly Luciano – 5, Nina Kamto Njitam – 3, Paule Baudouin – 2, Lara Gonzales Ortega – 2.

În clasament, pe primul loc se află Larvik, cu 10 puncte (5 jocuri), urmată de Metz, 5 p (6 j), HCM Baia Mare, 4 p (6 j), MKS Selgros Lublin, 3 p (5 j). Primele trei clasate se califică în grupele principale, cu punctajul obţinut între ele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT