Hidroelectrica, anunţ important pentru clienţi, după ce 45.700 de români s-au portat în august

Hidroelectrica anunţă că doar în august a atras peste 45.700 de casnici, dar ţinta este de a avea portofoliul aliniat cu producţia medie anuală de energie.
Filip Stan
11 sept. 2025, 08:18
Hidroelectrica, anunţ important pentru clienţi, după ce 45.700 de români s-au portat în august

Strategia Hidroelectrica este de a menţine un echilibru între producţia proprie şi consumul clienţilor, astfel încât să fie garantată eficienţa operaţională şi o dezvoltare pe termen lung. Ţinta este ca portofoliul să fie aliniat producţiei medii anuale a companiei, cu posibilitatea de a utiliza achiziţii din piaţă atunci când contextul o impune.

Cu un preţ pe kWh de energie activă chiar şi cu 20% mai mic faţă de al competitorilor, Hidroelectrica este cu atât mai căutată de consumatorii casnici de energie, mai ales după eliminarea schemei de plafonare-compensare de la 1 iulie.

Doar în august compania a primit peste 45.700 de clienţi noi, dar există o provocare, mai ales într-un an secetos cum este 2025.

Cel mai mare producător de energie al statului a ajuns să vândă mai multă energie decât produce, obiectivul său fiind de a avea un echilibru între portofoliu şi producţia proprie pentru eficienţa operaţională, spun reprezentanţii companiei.

PPC, veste bună pentru clienţii casnici. Investiţia care ar putea reduce masiv facturile a zeci de mii de gospodării

Pe segmentul concurenţial al pieţei de energie, care reprezintă aproape 90% din cantităţile livrate în total clienţilor finali pentru luna mai, Hidroelectrica este al doilea cel mai mare jucător, după PPC Energie, com­panie care reuneşte toate activi­tă­ţile de furnizare ale grecilor de la PPC.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, deţinut de statul român, care a fost împins pe piaţa clienţilor casnici începând cu anul 2022, când războiul din Ucraina a dus preţul energiei la un nivel nemaiîntâlnit.

 

Hidroelectrica modernizează centrala Stejaru. Cât costă investiția

Hidroelectrica a atribuit contractul pentru modernizarea centralei hidroelectrice Stejaru, una dintre cele mai importante investiţii din portofoliul companiei. Lucrările vor costa aproape 97,5 milioane de euro şi se vor desfăşura pe parcursul a 66 de luni.

Centrala Stejaru, amplasată pe râul Bistriţa în aval de lacul Izvorul Muntelui, are o putere instalată de 210 MW şi produce în medie 434,5 GWh anual. Instalaţia este echipată cu şase hidrogeneratoare – două mari de câte 60 MW şi patru mai mici de câte 30 MW.

Contractul a fost câştigat de Hidroserv, singura companie care a depus ofertă, alături de opt subcontractanţi, printre care Electromontaj Carpaţi şi Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice.

Cât vor plăti clienții Hidroelectrica, în luna septembrie, după majorarea TVA de la 19% la 21%. Sume uriașe pe facturi

Proiectul vizează modernizarea completă a patru dintre hidrogeneratoare şi a tuturor instalaţiilor din centrală. Obiectivul principal este creşterea productivităţii şi siguranţei în exploatare prin înlocuirea echipamentelor vechi cu tehnologie modernă.

Modernizarea va include implementarea unui sistem de comandă computerizat care va permite controlul de la distanţă al grupurilor şi monitorizarea în timp real a parametrilor de funcţionare. De asemenea, se va asigura conformitatea cu cerinţele actuale de mediu prin eliminarea scurgerilor de ulei şi utilizarea de materiale nepoluante.

Prin această investiţie, Hidroelectrica îşi consolidează poziţia de cel mai mare producător de energie verde din România. Compania operează 188 de centrale hidroelectrice cu o capacitate totală de 6,4 GW, plus un parc eolian de 108 MW la Crucea.

Mii de români trăiesc încă în locuințe fără curent, în zone izolate și greu accesibile. Cât ar costa electrificarea tuturor caselor din România

Modernizarea centralei Stejaru se înscrie în strategia naţională de tranziţie către o economie verde şi va contribui la îmbunătăţirea serviciilor tehnologice oferite Sistemului Energetic Naţional.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cum a ajuns o femeie din Suceava să fie acuzată de bigamie. Motivul incredibil pentru care nu a spus că era căsătorită din 2004 cu fostul partener
Capital.ro
Bani în plus pe lângă pensie. Nu toți pensionarii îi primesc. Ajutor în două tranșe pentru românii cu pensii sub 2.000 de lei
Playtech.ro
Poți schimba contractul de energie dacă nu ai făcut încă succesiunea? Ce trebuie să știe moștenitorii despre facturi
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Rolul secret jucat de Putin în războiul din Orientul Mijlociu. Donald Trump recunoaște pentru prima dată
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj