Hollande face presiuni asupra lui Putin: Preşedintele francez îi cere să aplice Acordurile de la Minsk

Președintele francez Francois Hollande i-a cerut vineri omologului său rus Vladimir Putin să avanseze în aplicarea acordurilor de pace de la Minsk pentru Ucraina, cei doi lideri întâlnindu-se la Erevan, cu ocazia ceremoniilor prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la genocidul comis împotriva armenilor în timpul Imperiului Otoman, transmite AFP, citată de Agerpres.
Alina Costache
24 apr. 2015, 15:44
Hollande face presiuni asupra lui Putin: Preşedintele francez îi cere să aplice Acordurile de la Minsk

‘Cel mai bun mod de a putea avansa în ceea ce am reușit la un moment dat este de a merge înainte în aplicarea acordului de la Minsk’, a declarat Hollande, potrivit Agerpres.

Conform aceleiași agenții, Vladimir Putin a deplâns, în cadrul întâlnirii, faptul că relațiile Rusiei cu Franța și cu Uniunea Europeană nu sunt, ‘din păcate (…), la cel mai bun nivel’.

Citeşte şi Moscova nu vede cu ochi buni desfăşurarea paraşutiştilor americani în Ucraina

Întâlnirea Hollande-Putin a avut loc la sediul președinției armene, precizează sursa citată.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Lucescu, negocieri bombă cu unul dintre cele mai mari cluburi din Golf! Dorit în locul lui Roberto Mancini, care va prelua naţionala Italiei
Capital.ro
Misterul prețurilor în supermarketuri: de ce la unele alimente cresc, iar la altele scad
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Rusia face noi amenințări la adresa României. Motivul: o eventuală unire cu Republica Moldova
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți