HoReca solicită menținerea cotei de TVA la 11% pentru alimente și cazare: ”Este cod roșu”

Reprezentanții federaţiilor şi patronatelor din HoReCa au transmis președintelui și Guvernului României o scrisoare deschisă prin care cer menținerea cotei de TVA la 11% pentru alimente și cazare.
Alina Costache
25 sept. 2025, 14:12
HoReca solicită menținerea cotei de TVA la 11% pentru alimente și cazare: ”Este cod roșu”

Reprezentanții HoRECA avertizează că o majorare a TVA-ului la alimente și cazare de la 11% la 21% ar avea consecințe grave asupra industriei.

HoRECA, scrisoare deschisă către Administrația prezidențială și Guvern

FPIOR, HORA şi FIHR avertizează că România riscă să piardă orice competitivitate ca destinaţie turistică în raport cu ţările vecine, dacă va crește tva-ul la 21%. Mai mult, patronatele spun că clienților în restaurante și hoteluri a scăzut deja cu 50%.

”FPIOR, HORA şi FIHR, toate organizaţiile reprezentative din industria ospitalităţii, au transmis Administraţiei Prezidenţiale şi Guvernului o scrisoare deschisă prin care solicită menţinerea cotei de TVA la 11% pentru alimente şi cazare”,arată federaţiile şi patronatele din HoReCa într-un comunicat de presă.

Acestea avertizează că o majorare a TVA-ului la 21% ar însemna faliment în lanţ pentru mii de afaceri și pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

„Este cod roşu pentru turism şi HoReCa. În condiţiile actuale, o astfel de măsură nu doar că ar descuraja investiţiile, dar ar afecta competitivitatea României în raport cu ţările vecine care menţin cote reduse de TVA”, mai avertizează federațiile și patronatele.

În plus, acestea avertizează că România riscă să piardă competitivitatea ca destinaţie turistică în regiune.

“E important să înţelegem fluxul banilor în economie, pentru că circuitul lor din business se aplică şi la nivel de stat. Ce se întâmplă acum e similar cu o situaţie de criză, la pragul insolvenţei. Ce faci când eşti în această situaţie, iar aici vorbesc din proprie experienţă, e să motivezi resursele umane şi să optimizezi producţia, profiturile şi vânzările, nu reduci costurile până la pragul incapacităţii de producţie.

Fără angajaţi productivi şi un produs bun, nu ai vânzare. Fără vânzare nu ai profit. Acelaşi principiu se aplică şi acum, iar creşterea TVA în HoReCa înseamnă exact opusul a ceea ce ar trebui făcut într-o perioadă de criză – statul taie motorul care produce valoare. În loc să stimuleze consumul şi să sprijine sectorul să funcţioneze la capacitate maximă, îl împinge spre insolvenţă, falimente şi concedieri. Adevărata soluţie nu este taxarea suplimentară, ci o colectare mai bună a taxelor existente şi crearea unui cadru fiscal predictibil care să încurajeze investiţiile şi munca cinstită”,spune Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR, potrivit news.ro. 

Citește și Ilie Bolojan, despre riscul ca România să intre în recesiune anul viitor: „Creșterea de TVA trebuie să încetinească”

De asemenea, reprezentanţii HORA se plâng că tot mai puțini oameni mai vin să mănânce la restaurant. În aceste condiții costurile au explodat.

”Dincolo de cifre şi statistici, vorbim despre realitatea zilnică a antreprenorilor care ţin în viaţă industria asta. Oamenii nu mai vin la restaurant ca înainte, consumul a scăzut dramatic, costurile au explodat, iar mulţi dintre colegii mei din HoReCa se gândesc serios dacă mai pot continua.

În loc să sprijine pe cei care muncesc cinstit, statul riscă să împingă afacerile corecte spre închidere şi să lase loc pieţei gri să se extindă. Dacă TVA-ul urcă la 21%, nu doar că pierdem zeci de mii de locuri de muncă, dar pierdem şi încrederea antreprenorilor că merită să investească aici. Ceea ce cerem nu este un avantaj, ci o şansă corectă să supravieţuim şi să creştem. România are nevoie de o industrie a ospitalităţii sănătoasă, nu de una împinsă în faliment. Iar orice decizie care poate afecta grav un sector, nu poate fi luată fără un dialog cu cei implicaţi direct”, afirmă Radu Savopol, preşedinte HORA.

Citește și Prețurile unor produse au crescut mai mult decât presupunea majorarea TVA din august. ANAF face verificări

Reprezentanții Federaţiei Industriei Hoteliere din România mai spun că sunt gata să prezinte măsuri constructive, care pot transforma turismul într-un motor real de competitivitate şi prosperitate naţională

”Turismul românesc este mai mult decât o industrie, este o carte de vizită a ţării şi un pilon al economiei. Funcţionează într-un ecosistem fragil, unde orice dezechilibru economic-fiscal sau factor de instabilitate geo-politic produce efecte în lanţ: scăderea cererii, afectarea reputaţiei destinaţiei, blocarea investiţiilor, pierderea locurilor de muncă şi deteriorarea imaginii României ca destinaţie. De aceea, adevărata soluţie nu stă în supraîncărcarea cu taxe, ci în politici publice curajoase şi coerente, care să ofere stabilitate, predictibilitate şi şansa unei dezvoltări sustenabile pe termen mediu şi lung”, declară Simona Constantinescu, preşedinte FIHR.

Potrivit federațiilor, menţinerea cotei de 11% este un compromis echilibrat, rezultat al dialogului dintre mediul de afaceri şi Guvern şi singura soluţie viabilă pentru asigurarea sustenabilităţii industriei.

”Apelul adresat preşedintelui României şi Parlamentului este clar: Abandonarea intenţiei de majorare a TVA la 21%; Menţinerea cotei reduse de 11%, în linie cu practica europeană; Concentrarea pe creşterea gradului de colectare şi combaterea evaziunii fiscale, nu pe taxe mai mari”, mai spun reprezentanţii patronatelor din HoReCa.

Industria ospitalităţii şi turismului numără peste 35.000 de companii, susţine peete 400.000 de locuri de muncă directe şi indirecte şi contribuie cu peste 5% la PIB.

Scrisoarea deschisă a fost semnată de Valentin Şoneriu, preşedinte FPIOR, Radu Savopol, preşedinte HORA şi Simona Constantinescu, preşedinte FIHR.

 

DailyBusiness
Șeful diplomației americane exclude doborârea avioanelor rusești care violează spațiul aerian al NATO
Spynews
Avertisment dur pentru români de la Banca Centrală! De ce trebuie neapărat să ai bani numerar în casă în această perioadă
Fanatik.ro
Adrian Mutu a dat verdictul înainte de Go Ahead Eagles – FCSB: „Ei sunt favoriți fără doar și poate”
Capital.ro
Ora de iarnă 2025. Pe ce dată dăm ceasurile cu o oră înapoi. Ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
Indicator rutier cu un pentagon galben pe el. Ce trebuie să facă şoferii când îl văd
Adevarul
Mizele hotărârii CCR privind reforma pensiilor magistraților. Analist: „Este o decizie cu multă încărcătură politică”
wowbiz.ro
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp îngroapă „securea războiului”. Vor urca împreună pe scenă după 6 ani de la divorț! Chiar artista a făcut anunțul: „Publicul ne iubește”
Economica.net
Cine este afaceristul care vrea să preia afacerea Nordis - Îi plac mașinile Lamborghini, Ferrari, Porsche şi Mercedes
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 21 de ani a petrecut cu bărbatul de 53 de ani care are avere de 600 de milioane de euro
kanald.ro
Alertă pe un mare aeroport european! Mai multe drone neidentificate au survolat spațiul aerian
Cancan.ro
Anunț de ULTIMA ORĂ de la Guvern! Ilie Bolojan promite noi schimbări pentru români
iamsport.ro
Donald Trump, intervenție fermă în cazul Israel. Situația devine greu de gestionat pentru FIFA
MediaFlux
Ciclonul Zack lovește România! Alertă de ninsori
stirilekanald.ro
(P) Cum alegi o farmacie de încredere, în România, în 2025 
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor