HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018: Ultima zi de Crăciun aduce surprize pentru multe zodii

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018. Vezi ce spune horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători Pești. Zodiacul zilnic vă spune cum va fi ziua pentru zodia ta.
Filip Stan
26 dec. 2018, 12:09
HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018: Ultima zi de Crăciun aduce surprize pentru multe zodii

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Berbec (21 martie – 20 aprilie)

Nu te crampona de o idee pe care tu o consideri a fi corectă, pentru că s-ar putea ca adevărul să nu fie la tine. Lasă un pic garda jos şi ascultă şi opinia celui de lângă tine, fără a o face pe supăratul că nu ţi se dă dreptate. Ca să câştigi o luptă de idei, trebuie să-ţi argumentezi solid poziţia, or ceea ce spui tu acum sus şi tare nu e întru totul corect sau just. Pe undeva s-a infiltrat o eroare sau o rea intenţie, chiar şi fără să-ţi dai seama, deci fii deschis să discuţi despre asta cu cel din faţa ta. Adevărul e undeva la mijloc, dar fiecare trebuie să renunţe la orgolii pentru a se aşeza la negocieri echitabile

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Taur (21 aprilie – 21 mai)

Eşti persoana cea mai potrivită să preia frâiele unei acţiuni pentru că ai real talent de lider. Ceilalţi te vor urma orbeşte, dând dovadă de maximă încredere faţă de sensul pe care tu îl arăţi. Ştii ce spui, ai curajul de a lua decizii şi pentru alţii, deci ai toate calităţile adecvate unui conducător! Îţi dai seama cât de important e acest rol, pentru că vezi ochii tuturor îndreptaţi spre tine cu speranţă, vezi cum cei dragi aşteaptă ca tu să iei decizii şi pentru ei, dar nu trebuie să te sperie această postură. Îţi consolidezi şi mai bine poziţia care se prefigurează acum în faţă: cea de căpitan de echipă!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Vindecarea trupului şi a sufletului depinde de… minte! De acolo, din modul tău de a gândi, se ivesc cele mai bune tratamente pentru starea ta actuală, ca atare, pentru a te simţi din nou în formă şi a-ţi recăpăta energia, trebuie doar să iei o decizie limpede şi clară. Descoperă cât se poate de lucid ce nu e în regulă în modul tău de a gândi, vezi unde s-au strecurat gânduri negative sau cuvinte cu tentă pesimistă şi elimină-le din mintea ta chiar acum. Uită de negaţii, abandonează frica şi nesiguranţa, deschide-te complet spre o totală purificare interioară de orice urmă de gând negativ, fie că e adus acolo chiar de tine sau a fost trimis de alţii. Îţi poţi recăpăta sănătatea trupului şi a sufletului dacă mai întâi te lecuieşti de gândurile care-ţi fac rău: sunt ale tale, tu trebuie să le schimbi polaritatea!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Rac (22 iunie – 22 iulie)

Banii de care dispui sau cei care urmează să apară în perioada imediat următoare te îndeamnă să visezi la bunăstare. Te poţi baza pe acele venituri, eşti sigur că vor ajunge la tine mai devreme sau mai târziu şi faci tot felul de planuri. Deşi te-ai fript de multe ori din cauza planurilor care nu ajung la îndeplinire, acum eşti atât de sigur că acestea au sorţi de izbândă, încât nimeni nu te poate opri să visezi frumos. Probabil primeşti o garanţie extrem de convingătoare că acei bani sunt în drum spre tine, de aceea ai curajul de a-i planifica totul deja pe căprării.

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Leu (23 iulie – 22 august)

Te simţi ciudat într-un mediu în care, altădată, totul era armonios şi plăcut, dar azi parcă ar plana ostilităţi în aer. Nu prea ai cu cine vorbi, interlocutorii tăi sunt ori prea tăcuţi, ori prea indiferenţi la ceea ce le spui, deci nu vei primi prea multe răspunsuri la întrebările tale. Unii sunt cu mintea în altă parte, nicidecum la planurile în care ai dori să-i atragi, ca atare mai bine ai evita azi să ceri ajutorul de la colegii cu care, cândva, aveai o colaborare fructuoasă. Azi nu au chef sau nu au încredere în tine.

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Fecioara (23 august – 21 septembrie)

Deschide bine ochii ori de câte ori ţi se fac promisiuni măreţe, mai ales dacă e vorba şi de bani. Cel care se bate cu pumnul în piept că-ţi poate oferi orice cu generozitate are alte intenţii decât declară şi, într-un final, doar el e cel care ar putea avea de câştigat. Citeşte orice condiţii contractuale de două ori înainte de a bate palma. Verifică atent cu cine ai de a face în tranzacţii sau alte înţelegeri financiare. Calculează de mai multe ori ce investeşti şi ce ai de obţinut din urma investiţiei tale, ca nu cumva celălalt să te manipuleze doar în favoarea sa!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Gata, ce ai semănat în ogorul fertil e deja acolo, aşteaptă să încolţească, deci nu mai ai ce schimba. De acum tu doar trebuie să îngrijeşti acest sol cu răbdare, cu tot ce este necesar viitoarei recolte, dar ce a fost mai important, primul pas, ideea, decizia, sămânţa primordială, e deja plantată. Lasă lucrurile să evolueze de la sine, ce a depins de tine ai făcut cu succes, dar roadele abia de acum înainte se vor arăta. Priveşte-ţi viitoarea recoltă cu încredere şi speranţă, investeşte doar gânduri bune şi energii pozitive în ceea ce se ridică acum lent sub ochii tăi, dar nu mai încerca să controlezi lucrurile. Recolta se ridică singură, tu doar trebuie s-o uzi şi s-o pliveşti!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

Eşti împins de la spate de nişte termene limită care te irită la culme, dar în loc să stai şi să comentezi graba cu care trebuie să te mişti, mai bine ai profita de fiecare clipă pentru a te ocupa de acel proiect urgent. Dacă te organizezi mai bine şi măreşti un pic ritmul, vei vedea ce bine înaintezi spre scopul propus, fără să intri în panică, fără să te enervezi pe nimeni şi fără să greşeşti, dacă hai, la treabă, nu sta cu ochii pe ceas văicărindu-te ce repede trec orele. Mai ai timp suficient să ajungi unde ţi-ai propus, dar nu-l irosi aiurea!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Planurile la care te gândeşti cu multă pasiune prind viaţă sub ochii tăi, pentru că eşti un creator prin excelenţă. Adaugă noi elemente la planul tău cel mare, nu te opri din visat şi din inventat, ci continuă să clădeşti ceea ce consideri a fi important pentru tine la ora actuală. Dacă discuţi azi cu cineva despre marile tale vise, ai putea primi atât de multe soluţii şi idei suplimentare, ba chiar cineva se oferă să-ţi acorde tot suportul pentru ca proiectul tău să ajungă la îndeplinire. Poate nici nu aşteaptă nimic în schimb, e un sprijin sincer şi necondiţionat, doar pentru că el deţine cheia care ţie momentan îţi lipseşte. Fii recunoscător că ai şansa de a primi sprijin!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Să nu te miri că nu-ţi găseşti locul printre oamenii care te înconjoară astăzi, dar trebuie să vă priviţi unii pe alţii cu îngăduinţă. Oamenii nu sunt la fel, ca atare aşa cum îi priveşti tu pe unii ca pe nişte ciudaţi, fii sigur că şi tu eşti greu de înţeles de către cei care te privesc la rându-le cu sprânceana ridicată. Oricât de diferiţi aţi fi unii faţă de alţii, trăiţi în acelaşi mediu, deci e bine să vă toleraţi ca atare. Nu-i da la o parte pe alţii doar pentru că au alte credinţe, alte principii după care se ghidează sau alte preferinţe muzicale, culturale, culinare. Acceptaţi-vă aşa cum sunteţi: fiecare cu ciudăţeniile şi nebuniile lui!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Singurul instrument eficient în orice situaţie este munca, deci apucă-te serios de treabă fără a spera vreun noroc picat din senin… că nu vine, cel puţin nu azi! Concentrează-te la ce ai de făcut pentru că vei face paşi mari spre rezultatele visate şi vei fi foarte mândru de tine. Ai mereu ceva de învăţat din tot ceea ce trăieşti, dar ştii foarte bine că nimic nu se ridică de la sine, fără a pune efectiv umărul. Mult mai durabile şi mai solide sunt roadele unei activităţi la care ţi-ai adus contribuţia cu efort susţinut decât dacă ţi s-ar oferi gratis, pe tavă!

HOROSCOP 27 DECEMBRIE 2018 Pești (19 februarie – 20 martie)

Eşti foarte preocupat de cariera ta şi îţi construieşti, imaginar deocamdată, jobul ideal pe care speri, vreodată, să îl obţii. Foarte bine faci, pentru că e un fel de programare mentală ce va da roade cândva, deci continuă să speri, să te gândeşti cum va fi, folosind tot acest timp pentru a învăţa ce e nevoie pentru acel serviciu pe care îl vei descoperi la momentul potrivit în curând. Fiecare zi care te desparte de materializarea visului tău va aduce noi şi noi informaţii şi experienţe care te vor susţine în succesul spre care te îndrepţi.

DailyBusiness
Cum arată interiorul casei construite de Adela Popescu și Radu Vâlcan la țară. Actrița, încântată de rezultat
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Povestea Ioanei, sportiva din Sibiu care a înotat între două continente pentru Sebi, un copil cu autism. Ce a pățit a doua zi după gestul eroic
Capital.ro
Serviciul militar voluntar, introdus prin lege. Vor merge în Armată 6 luni. Va fi permisă și recrutarea obligatorie
Playtech.ro
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici intră pe piața din România. În ce orașe vor fi deschise
Adevarul
„Oncologii vor fi condamnați pentru genocid”. Lunga lista a controverselor lansate de Olivia Steer. Fosta vedetă TV si Andi Moisescu ar fi divorțat
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat după 22 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Escorta de lux ucisă în Italia ar putea fi deshumată. Mama Denisei crede altcineva că a fost îngropat în locul fiicei sale: 'Nimeni nu a
iamsport.ro
Alexandru Băluță, de 30 de ori mai ieftin decât coreeanul Son. Câți bani primește în SUA fostul jucător de la FCSB
MediaFlux
România devine jucător pe piața mondială a armelor. Mișcare strategică alături de nemți
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Atenție! Dacă partenerul tău îți face asta într-o relație …