Hoţ sub acoperire. Intra în curţile oamenilor ca cerşetor

Un bărbat din Hunedoara a fost prins la furat, dar a susţinut că de fapt cerşea. Scuza nu a ţinut, iar până la urmă oamenii legii l-au reţinut pe bărbat după ce mai multe familii au reclamat că le-a furat banii din case, transmite România TV.
Filip Stan
20 aug. 2014, 14:34
Hoţ sub acoperire. Intra în curţile oamenilor ca cerşetor

„Nu am furat. Am cerşit. Am cerşit pentru că nu am posibilitate să trăiesc. Am strigat la poartă şi la uşă şi am cerut bani de mâncare”, a spus hoţul.

Chiar în ziua de Sfânta Maria, bărbatul a dat mai multe spargeri. A intrat peste oameni în case şi a luat tot ce a găsit de valoare. Unul dintre păgubiţi doprmea, când hoţul i-a răscolit curtea.

„Mi-a intrat un ţigan înăuntru în casă. Eu dormeam şi copilu era în atelier. L-a surprins ieşind pe poartă afară a fugit după el. L-a ameninţat că dacă îl urmăreşte dă cu cuţitul în el. Când s-a dus la borsetă a văzut că nu mai avea suma de 3.400 de lei”, a spus unul dintre păgubiţi.

Chiar dacă suspectul nu recunoaşte că a furat, acesta a fost reţinut. „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, reţinut pentru infracţiuni de furt din locuinţe. Pătrundea la domiciliu, spunea că intra pentru a cerşi”, a declarat Laura Bradu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Oamenii legii îl suspectează şi de alte furturi din locuinţe din oraşul Simeria, dar şi în zona oraşului Haţeg.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT