Hotărârea CCR privind renumărarea voturilor face valuri și în presa internațională. ”România a intrat în turbulenţe”

Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de renumărare a voturilor din turul 1 al prezidențialelor face valuri și în presa internațională. Se remarcă astfel, printre altele, că hotărârea CCR vine după ce victoria lui Călin Georgescu în turul 1 a provocat „o undă de şoc în establishmentul politic” și că ”România a intrat în turbulenţe”.
Irina Dumitrescu
28 nov. 2024, 19:25
Hotărârea CCR privind renumărarea voturilor face valuri și în presa internațională. ”România a intrat în turbulenţe”

Presa internațională a preluat rapid știrea despre decizia CCR prin care voturile din primul tur al prezidențialelor vor fi renumărate. Și nu doar că a preluat informația, dar o pune în context, remarcând totodată riscurile apărute odată cu hotărârea Curții.

Decizia CCR se adaugă agitaţiei din jurul procesului electoral din România, care a programat trei scrutine în tot atâtea săptămâni, scrutine cruciale pentru direcţia unei ţări pro-occidentale şi, totodată, aliat ferm al Ucrainei, notează CNN, preluat de news.ro.

CNN precizează că turul 1 al prezidențialelor a fost câștigat de Călin Georgescu, care a obţinut multe voturi din partea tinerilor şi a românilor din străinătate, iar campania sa s-a bazat foarte mult pe rețeaua TikTok. Tot CNN reaminteşte că aceeași CCR, în octombrie, a interzis unui politician de extremă-dreapta (Diana Șoșoacă – n.r.) să candideze la alegerile prezidenţiale, printr-o hotărâre despre care analiştii, grupurile pentru drepturile civile şi unele partide au afirmat că a însemnat o depăşire a atribuţiilor.

La rândul său, agenția Reuters spune că decizia CCR, potrivit observatorilor, riscă să păteze credibilitatea instituţiilor statului înainte de alte două scrutine. Și Reuters reamintește despre hotărârea CCR prin care Dianei Șoșoacă i-a fost interzisă candidatura pentru Cotroceni. Este subliniată, totodată, opinia Elenei Lasconi, potrivit căreia, joi, ”Curtea Constituţională intervine pentru a doua oară în procesul democratic”.

Citește și REZULTATE ALEGERI 2024, scandal uriaş la CCR şi în CSAT! Cum a ajuns să se voteze masiv pe liste suplimentare. Prezenţă de 328,57% Miluani (Sălaj)!

AP spune că hotărârea CCR, luată cu unanimitate, vine după ce victoria lui Călin Georgescu din turul 1 al prezidențialelor a provocat ”o undă de şoc în establishmentul politic” din România. Agenția subliniază că victoria lui Georgescu a dus la proteste ale românilor îngrijorați de afirmații ale acestuia. Tot despre turul 1 al prezidențialelor din România, AP notează că a adus o premieră: primul scrutin prezidențial din 35 de ani de post-comunism în care cel mai puternic partid, cel al social-democraților, nu intră în finala pentru Cotroceni.

Politico, publicație dedicată problemelor esențiale din UE, consideră că România a intrat în turbulenţe după ce instanţa constituţională a decis să amâne până vineri o decizie seismică privind certificarea sau anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale din ţară. Acesta fiind contextul, cei doi candidați intrați în turul 2 nu pot începe campania electorală pentru scrutinul ce va decide viitorul președinte al României.

Financial Times (FT) remarcă și că autorităţile române analizează dacă alegerile prezidențiale au fost supuse unor interferenţe străine, după ce Călin Georgescu, un candidat de extremă dreapta, a câştigat votul de duminică.

Ambasada SUA la Bucureşti a declarat că nu va interveni, dar a subliniat importanţa menţinerii orientării pro-occidentale a României, mai consemnează FT.

Citește și Astrograma natală dezvăluie secretele Elenei Lasconi. Ce fel de președinte ar putea fi candidata USR la alegerile prezidențiale: „O figură discretă, care, prin exemplul propriu, poate schimba viețile celor din jur”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Dosar penal și excluderea din fotbal pentru antrenorul-agresor de la Vaslui! „Am cerut FRF să-i ridice licența!”. Exclusiv
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT