Hotelierii nu au modificat serviciile, dar cresc preţurile pentru litoral

Turiştii români vor fi primiţi anul acesta pe litoral cu preţuri mai mari decât anul trecut, dar cu aceleaşi servicii. Motiv suficient pentru ca mulţi români să aleagă să facă plajă în alte ţări. Foarte puţini hotelieri au făcut investiţii pentru sezonul estival 2012.
Nicu Stan
18 mart. 2012, 11:42
Hotelierii nu au modificat serviciile, dar cresc preţurile pentru litoral

La Romexpo are loc zilele acestea Târgul de Turism al României, ediţia de primăvară. În cadrul evenimentului sunt prezenţi peste 200 de participanţi din domeniul turismului.

„Preţurile pentru petrecerea concediului din această vară vor fi mai mari cu 5-10%, comparativ cu anul trecut. Serviciile vor fi aproximativ la fel ca cele de anul trecut, cu mici excepţii. Spre exemplu, în staţiunea Mamaia există hoteluri în care au fost făcute investiţii. Astfel, în unele cazuri turiştii vor beneficia de servicii mai bune”, a spus pentru RTV.NET, Andreea Horvat, director Nova Travel.

Alte agenţii de turism consideră că anul acesta creşterile de preţ vor fi minime.

„Preţurile pentru litoralul românesc vor fi aproximativ la fel ca şi anul trecut. Poate cu un 5% mai mari”, a spus Camelia Iachim, directorul agenţiei de turism Paradis.

 

Delta, puţin promovată la Târgul de Turism

Puţinele agenţii turistice care promovează Delta Dunării spun că şi pe acest segment vor fi creşteri de preţ.

„Anul acesta au apărut locaţii noi pentru Delta Dunării. Noi, ca şi agenţie de turism, sperăm ca patronatele să procedeze ca şi anul trecut şi să avem şi în 2012 programul social Delta pentru toţi„, a mai spus Camelia Ioachim. Prin programul social „Delta pentru toţi” turiştii beneficiază de reduceri de preţ între 10 şi 30%. Standul Ministerul Turismului, din cadrul Târgului de Turism, promovează Delta prin pliante în franceză şi engleză.

 

Creşteri de preţ şi în Turcia

Zilele trecute reprezentanţii patronatelor din turismul românesc anunţau că sunt slabe speranţe să apară tot mai multe oferte turistice pentrui litoral cu all inclusive.

„Pentru că sunt medic de profesie vă pot spune că sistemul all inclusive dăunează grav sănătăţii. El duce la obezitate, consum mare de alcool şi risipă”, spunea Mohammad Murad, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Anunţurile făcute de reprezentanţii turismului pică cum nu se poate mai bine pentru cei care promovează alte destinaţii. „Acest gen de anunţuri ne fac nouă un bine. Turiştii se vor îndrepta spre plajele din Turcia” a spus Tănase Radu, reprezentant al agenţiei turitice Magelan.

Preţurile pe destinaţia Turcia sunt mai mari ca anul trecut cu 5-10%. „Anul trecut am înregistrat o creştere a numărului de turişti cu aproximativ 15%. Cred că 2012 va aduce iar o creştere de 10-15% a numărului de turişti”, a mai spus Tănase Radu.

 

Creşteri la croaziere

Agenţiile care vând croaziere sunt foarte mulţumite de cum au mers afacerile anul trecut. „Anul trecut numărul de turişti care au ales să meargă în croazieră a crescut cu 80%. Şi nu vorbim de câţiva turişti, vorbim de câteva mii”, ne-a spus Grigoraş Mihai, reprezentant al agenţiei Aero Travel.

Cea mai scumpă croazieră de la Aero Travel nu depăşeşte 7.000 de euro. Pentru aceşti bani turistul este cazat în cameră de şase stele, beneficiază de majordom personal, ultra all inclusive, consilier pe tot parcursul vacanţei, precum şi cele mai bune locuri în sălile de spectacol.

DailyBusiness
PSD declanșează criza guvernamentală. Miniștrii își dau demisia în bloc, iar Guvernul Ilie Bolojan, sub presiunea unei moțiuni de cenzură
Spynews
Betty Salam s-a întors la băiatul ei! Cum a apărut artista alături de Matthias
Fanatik.ro
Povestea incredibilă a eroului Universității Craiova din Cupa României Betano. A scăpat ca prin urechile acului de războiul din Iran
Capital.ro
Lovitură pentru România. Avertisment din interiorul BNR: Ruperea coaliției poate avea urmări crâncene pentru economie, care se vor resimți mulți ani de aici înainte
Playtech.ro
Tabel salarii medici, asistenți și rezidenți. Cum se calculează noile venituri brute, sporurile care se iau în calcul
Adevarul
Bancherul putred de bogat care a devenit arhitectul Europei moderne. Era un geniu al diplomației și a schimbat destinul cultural al continentului
wowbiz.ro
Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tudor Gheorghe a ajuns de urgență la spital! Ce se întâmplă cu celebrul compozitor, în aceste momente
iamsport.ro
Dan Diaconescu, ofertă pentru Radu Banciu: ”Vă dau dublu cât câștigați! Mi s-a părut întotdeauna că sunteți o voce specială, aparte”
MediaFlux
Secretul mașinii care-l însoțește pe Putin. Președintele Rusiei se teme de un asasinat VIDEO
stirilekanald.ro
Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit
NEWS ALERT Un camion a fost cuprins de foc pe autostrada A1, în Hunedoara