Iadul copiilor kurzi răpiţi de SI: Torturaţi, bătuţi cu furtune şi cabluri, siliţi să vadă decapitări FOTO

Copiii kurzi care au fost răpiţi în luna mai în apropiere de oraşul sirian Kobane au fost torturaţi de militanţii Statului Islamic (SI), a avertizat marţi organizaţia Human Rights Watch (HRW), citată de RIA Novosti, potrivit Agerpres.
Alina Costache
04 nov. 2014, 12:08
Iadul copiilor kurzi răpiţi de SI: Torturaţi, bătuţi cu furtune şi cabluri, siliţi să vadă decapitări FOTO

‘Copiii care nu se conformau programului erau bătuţi. Ei (SI) ne băteau cu furtune sau cabluri. Ne loveau şi la tălpile picioarelor. Cauciucul a fost folosit mai rar, dar şi eu am fost pus odată într-un cauciuc şi am fost bătut. Uneori găseau pretexte pentru a ne bate fără niciun motiv’, a povestit pentru HRW un băiat în vârstă de 15 ani care a fost reţinut de gruparea extremistă.

Potrivit mărturiilor a patru băieţi chestionaţi de organizaţie, militanţii SI i-au forţat pe copii să treacă printr-un proces de ‘instructaj religios intens’ şi să privească înregistrări cu decapitări. Dacă o persoană reţinută de grup încerca să scape, toţi cei răpiţi erau pedepsiţi şi primeau mai puţină mâncare.

Militanţii au fost în mod deosebit cruzi cu cei ai căror familii erau afiliate aşa-numitelor unităţi de protecţie ale poporului kurd (YPG), a declarat unul dintre băieţi pentru HRW. ‘Ne-au cerut adresele familiilor, verilor, unchilor şi ne-au spus că se vor duce la Kobane să-i omoare. Ei îi consideră pe membrii YPG drept necredincioşi’, a adăugat băiatul, potrivit Agerpres.

Citeşte şi 70.000 de kurzi din Siria au fugit în Turcia în 24 de ore

Un convoi de maşini care aducea elevi acasă la Kobane de la Alep a fost oprit de militanţi ai Statului Islamic la sfârşitul lui mai. Deşi fetele au fost eliberate, 153 de băieţi adolescenţi au fost luaţi ostatici şi ţinuţi într-o şcoală din oraşul Manbij, la circa 55 de kilometri de Kobane, potrivit HRW. În jur de 50 de băieţi ar fi scăpat şi circa 15 au fost predaţi în schimbul unor luptători SI deţinuţi de miliţia kurdă.

Alţi 75 de băieţi au fost eliberaţi în septembrie. Potrivit HRW şi Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, restul de copii au fost eliberaţi la 29 octombrie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT