Ianis Hagi s-a săturat și a răbufnit înainte de România – Belgia: mesaj categoric pentru cei care îl contestă la EURO 2024

Confruntarea dintre România și Belgia este programată sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22:00, pe stadionul Rhein Energie din Koln. Cu un triumf astăzi, „tricolorii” își asigură prezența în optimile de la EURO 2024.
Mircea Filipescu
22 iun. 2024, 12:28
Ianis Hagi s-a săturat și a răbufnit înainte de România - Belgia: mesaj categoric pentru cei care îl contestă la EURO 2024

Direct din cantonamentul din Germania, înainte de super duelul România – Belgia, Ianis Hagi (25 de ani) a răbufnit și a transmis un mesaj categoric pentru cei care îi contestă prezența la turneul final.

„În continuare lumea crede că nu merit să fiu în anumite locuri”. Ianis Hagi, explozie de sinceritate înainte de duelul România – Belgia de la EURO

Ianis Hagi a fost convocat de Edi Iordănescu pentru EURO 2024, în ciuda faptului că o bună bucată din sezonul 2023 – 2024, mijlocașul român a primit destul de puține minute la echipa de club.

PROTV ONLINE STREAM BELGIA-ROMÂNIA LIVE VIDEO. Meciul decisiv pentru tricolori la Euro 2024. Hai România!

Concret, în intervalul ianuarie – aprilie 2024, Ianis Hagi a îmbrăcat tricoul celor de la Alaves, unde a fost împrumutat de Rangers, într-un total de doar 5 partide. Însă, finalul stagiunii recent încheiate a fost ceva mai bun pentru fiul lui Gică Hagi, el reușind să evolueze în ultimele patru confruntări din La Liga.

Chiar și așa, unii dintre suporterii echipei naționale au contestat prezența lui Ianis la EURO 2024 și l-au pus la zid pe Edi Iordănescu pentru faptul că l-a convocat. Despre toate mesajele mai puțin plăcute care au circulat în mediul online, Hagi Jr. a vorbit sincer înaintea super duelului România – Belgia:

„A fost cel mai jos moment al meu în fotbal. Mi-am dat seama că în fotbal totul se uită foarte repede, se șterge cu buretele extrem de repede tot ce ai făcut. Mi-am dat seama că trebuie să urc din nou Muntele Everest pentru a arăta cine sunt.

ROMÂNIA – BELGIA LIVE VIDEO PRO TV. Supercomputerul revine! Pronostic neaşteptat după ce tricolorii au spulberat Ucraina

A fost o motivație, o ambiție destul de mare a mea. Lumea nu credea că pot să revin. În continuare lumea crede că nu pot să fac anumite chestii sau nu merit să fiu în anumite locuri.

Atâta timp cât sunt liniștit și știu că am dat totul, nu am ce spune. Dumnezeu a avut grijă de mine. Am mare încredere în Dumnezeu și sunt sigur că momentul meu va veni.

Acesta este fotbalul. Azi faci ceva, mâine nu mai ești. Sunt aici, am demonstrat și voi demonstra în continuare. De acum încolo se va vedea cea mai bună versiune a mea”, a declarat Ianis Hagi, conform FRF.tv.

Ianis Hagi a lipsit un an întreg de pe gazon

Momentul dificil la care a făcut trimitere Ianis Hagi a fost cel din intervalul ianuarie 2022 – ianuarie 2023. În acest timp, mijlocașul echipei naționale a fost nevoit să treacă printr-o intervenție chirurgicală foarte dificilă la genunchi, dar și peste o recuperare îndelungată și crâncenă.

Ianis Hagi a suferit o ruptură la nivelul ligamentelor încrucișate la data de 21 ianuarie 2022, într-un moment în care era titular și om de bază la Rangers. Revenit pe gazon tocmai pe 28 ianuarie 2023, el nu și-a mai putut recupera statutul la nivelul echipei scoțiene și în cele din urmă s-a văzut obligat să plece sub formă de împrumut.

 

Selecționerul Belgiei, reverență în fața României: „Le-am urmărit 8 meciuri, sunt buni!”

Domenico Tedesco, 38 de ani, selecționerul Belgiei, a prefațat partida de sâmbătă seara, ora 22:00, contra României. În dialog cu reporterul GSP, italianul a numit motivele pentru care consideră că „tricolorii” sunt dificil de învins.

România – Ucraina 3-0 și Belgia – Slovacia 0-1 au fost rezultatele primei runde din grupa E. Urmează Belgia – România, sâmbătă seara, la Koln, un meci în care „dracii roșii” au o singură opțiune, victoria, având în vedere debutul cu stângul la acest turneu final.

La conferința de presă premergătoare partidei, selecționerul Domenico Tedesco a enumerat câțiva jucători români care l-au impresionat și a vorbit în termeni laudativi despre naționala pregătită de Edward Iordănescu.

Domenico Tedesco, selecționerul Belgiei, în dialog cu GSP: „Au primit doar 5 goluri în preliminarii. Pff, deloc multe!”

Totodată, în dialog cu reporterul GSP, a numit motivele pentru care o consideră pe România a fi atât de greu de învins.

„Principalele motive pentru seria lor de invincibilitate sunt că pot suferi, chiar pot suferi cu adevărat ca echipă, se apără jos, nu se plâng, nu le pasă dacă o fac, nu își asumă multe riscuri, joacă multe mingi lungi și sunt buni pe mingea a doua.

Au capacitatea de a câștiga a doua minge și dacă joci așa scazi riscul de a primi goluri.

Cred că au primit doar 5 goluri în preliminarii… sunt… pff, deloc multe. Astea sunt motivele. Și te pot răni la fazele fixe, Stanciu are execuții bune. Sunt mereu gata să înscrie 1-2 goluri și este suficient, pentru că nici nu primesc multe goluri. Acestea aș spune că sunt motivele pentru seria lor fără eșec”, a afirmat selecționerul Belgiei.

Domenico Tedesco: „Am urmărit 8 meciuri ale României. Au jucători buni: Stanciu, Drăguș, aripa din dreapta, Man”

„România este o echipă bună, cred că și cei care nu o știau până săptămâna asta s-au convins. Dacă ați urmărit meciul, ați văzut că nu este ușor să o învingi pe Ucraina cu 3-0. Dar eram conștienți de asta, am văzut 8 meciuri ale României și nu au pierdut deloc în calificări.

Au învins Elveția acasă, într-un meci în care ambele echipe au vrut victoria. Elveția a dat totul, dar nu a putut câștiga.

Frică? Nu ne este frică de nimeni, ar fi un semn negativ, dar avem un mare respect pentru toți adversarii, mai ales pentru România, cu care vom juca mâine.

Au jucători buni, Stanciu, care a jucat la Anderlecht, Drăguș, pe care-l știm de la Liege, am văzut și aripa din banda dreaptă, Man, cu viteză bună, au jucători buni la mijloc și fundași buni. Dar toate echipele care sunt aici sunt dintr-un motiv”, a mai spus Tedesco.

Înfrângerea de la debut, 0-1 cu Slovacia, nu l-a alarmat foarte tare pe Tedesco. El s-a declarat și acum, precum la conferința de presă care a urmat acelui meci, încântat de prestația elevilor lui:

„Primul meci nu a schimbat multe, trebuie să analizăm meciul indiferent de rezultat și după ce am făcut-o am rămas cu impresii bune. Ce v-am spus la conferința din Frankfurt nu s-a schimbat.

Am reurmărit meciul de câteva ori și sunt convins că am jucat bine, cu adevărat bine. Nu doar în a doua repriză, dar și în prima. Dacă am fi înscris în prima parte, mai ales că am avut două ocazii mari în primele 5 minute, totul ar fi fost mai ușor”.

Alte idei ale lui Domenico Tedesco înainte de Belgia – România:
Vorbesc mereu cu Lukaku, este unul dintre jucătorii de bază și este important ce gândește. Îi cer opinia, schimbăm păreri și informații. Vorbim mereu, nu doar acum, după ocaziile ratate. Are încredere, are nevoie doar să înscrie un gol. A făcut-o de două ori cu Slovacia, dar din păcate nu au fost validate. Oricum, poate face mai mult. Normal că am vrea ca din 6 ocazii mari să înscrie 6 goluri, dar asta nu este o așteptare realistă.
Dacă aș fi vrut un rezultat anume la Slovacia – Ucraina? Asta ar însemna că aș începe să fac calcule. Nu, pentru mine nu este important. Mai avem două meciuri de jucat, trebuie să ne facem temele și vom vedea. Am văzut doar prima repriză astăzi, în a doua am fost în tren, am avut o conexiune proastă și nu am putut urmări partida”.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
“A fost ca un ștergător de parbrize! A ras tot!”. Mircea Lucescu, elogii pentru titularul naționalei la care nu se aștepta nimeni!
Capital.ro
România e în doliu. S-a stins un mare jurnalist. A fost un nume emblematic: Un om absolut minunat, o enciclopedie
Playtech.ro
Ce comisioane se percep în cazul pensiilor private obligatorii. Cifre exacte
Adevarul
Schimbare pe străzile din Iran: tot mai multe femei renunță la hijabul obligatoriu, în ciuda riscurilor. De la ce a pornit mișcarea națională
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
A murit Andrei Bacalu! Jurnalistul TVR a transmis primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong în premieră la televizor
Cancan.ro
Titi Aur, analiza teribilului accident din Berceni! Cine este, de fapt, adevăratul vinovat al tragediei
iamsport.ro
Gigi Becali n-a stat pe gânduri și l-a anunțat pe Vlad Chiricheș. Decizie de ultimă oră la FCSB
MediaFlux
Rezerviștii din București și Ilfov, chemați la ordin. Ce riscă cei care nu se prezintă
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025