IGPR: 40.000 de amenzi aplicate într-o săptămână, în cadrul acţiunii „Blocada”

Polițiștii au aplicat în ultima săptămână în cadrul acțiunii "Blocada", derulată în perioada iulie - august la toate frontierele țării, peste 40.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 11,6 milioane de lei.
Iulian Tudor
09 aug. 2016, 08:39
IGPR: 40.000 de amenzi aplicate într-o săptămână, în cadrul acţiunii

Totodată, au fost confiscate 55 de arme, s-au reținut 1.783 de permise de conducere și s-au retras 943 de certificate de înmatriculare.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis marți AGERPRES, acțiunea „Blocada” se desfășoară ca urmare a intensificării tranzitului către zonele turistice și localitățile de domiciliu ale românilor care lucrează în străinătate și a creșterii, implicit, a valorilor de trafic, în vederea diminuării riscului rutier și fluidizării circulației pe principalele drumuri naționale care fac legătura cu statele vecine.

„În perioada 1-7 august, 2.260 de polițiști de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au acționat zilnic, desfășurând 2.354 de activități specifice. Polițiștii au acționat în ‘oglindă’ cu polițiștii maghiari, în cadrul ‘Blocadei Vest’, cu cei bulgari, în cadrul ‘Blocadei Sud’ și cu polițiștii moldoveni, în cadrul ‘Blocadei Est'”, precizează sursa citată.

Acțiunea a vizat cu prioritate combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulație, precum și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice, precizează IGPR.

„În doar 7 zile, polițiștii au constatat 1.784 de infracțiuni (909 în flagrant), dintre care 728 de natură judiciară, 716 la regimul circulației rutiere și 59 la regimul armelor și munițiilor. De asemenea, au fost aplicate 40.427 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.613.353 de lei și au fost confiscate bunuri în valoare de 10.762.375 de lei. Polițiștii au intervenit și au aplicat 5.733 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică prevăzute de Legea 61/1991, 796 de sancțiuni pentru fapte prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 87 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere”, se arată în comunicat.

Totodată, în urma celor 1.209 filtre rutiere instituite, polițiștii au identificat 11 autoturisme care figurau în bazele de date ca fiind furate și au aplicat 31.757 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 251 pentru consum de alcool, 10.950 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 486 pentru nerespectarea regulilor privind depășirea.

„Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 1.783 de permise de conducere, dintre care 313 pentru consum de alcool și 492 pentru viteză, fiind retrase 943 de certificate de înmatriculare”, se menționează în comunicat.

IGPR mai arată că, tot în perioada 1-7 august, au fost confiscate 55 de arme, dintre care 16 letale și 39 neletale, și 836 de bucăți de muniție, au fost depistate 35 de persoane urmărite, dintre care 21 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, cinci aveau mandate de arestare preventivă, iar nouă aveau mandate europene de arestare emise de alte state”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Oana Lis este în doliu! A pierdut cel mai drag om din viața ei
Fanatik.ro
Marius Şumudică a încheiat telenovela venirii la FCSB: ”Nu voi putea lucra niciodată cu Gigi Becali!” Mesaj dur pentru MM Stoica: “Dragul meu, Mihai, sunt mulți jucători care vor să vin!”
Capital.ro
Călin Georgescu a plecat din România. Decizia luată de fostul candidat la prezidențiale. Cu cine s-a întâlnit
Playtech.ro
Cât te costă o săptămână în Cipru în 2026: experienta unor români. „Nu-i iefin deloc”. Ce altă destinaţie ar fi ales
Adevarul
Succesul lui Chivu, clădit pe o tragedie și pe alegeri bine făcute. Cristi a transformat în combustibil durerea care i-a marcat tinerețea
wowbiz.ro
Oana Lis este în doliu! Vedeta trece prin momente extrem de dificile: „S-a dus mamaie…Of”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
ULUITOR! Cum a ratat Dan Șucu angajarea lui Cristi Chivu: ”Nu-ți dau clubul pe mână!”
MediaFlux
Euro atinge un nou maxim istoric în România de 5,1998 lei! Moneda națională continuă să se depreciez la cursul valutar
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR