IGPR: 5.655 de percheziţii informatice, pentru destructurarea grupărilor infracţionale din domeniul cybercrime

Poliția Română, prin intermediul structurilor de combatere a criminalității informatice, a efectuat, în primele 8 luni ale acestui an, 5.655 de percheziții informatice și 451 de percheziții domiciliare, pentru destructurarea a 24 de grupări infracționale specializate în infracțiuni din domeniul cybercrime, formate din 182 de membri.
Iulian Tudor
18 sept. 2016, 11:32
IGPR: 5.655 de percheziţii informatice, pentru destructurarea grupărilor infracţionale din domeniul cybercrime

Pentru recuperarea prejudiciilor au fost instituite măsuri asiguratorii asupra a 12 imobile, 19 autoturisme, a peste 140.000 de lei, 200.000 de euro și a 370.000 dolari, potrivit unui comunicat IGPR transmis duminică.

Conform sursei menţionate, în cadrul activităților, 330 de persoane au fost cercetate, dintre care 143 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni informatice au fost reținute, 118 arestate, iar 83 de persoane au fost puse sub control judiciar, se precizează în comunicatul citat.

În ceea ce privește fraudele pe internet, IGPR arată că infractorii vizează platforme de comerț, unde postează anunțuri de vânzări fictive (de la autoturisme, mașini agricole, bunuri de lux, echipamente electronice, la închirieri imobile, vacanțe). Un alt gen de fraude informatice sunt cele în care sunt vizate societățile comerciale, în urma cărora sunt transferate sume importante de bani din contul firmelor în contul unor destinatari frauduloși. Fraudele cu instrumente de plată electronică se manifestă în mediu online, prin producerea de echipamente destinate contrafacerii instrumentelor de plată electronică, compromiterea cardurilor utilizate la alimentarea cu combustibil sau în domeniul atacurilor de tip phishing.

De asemenea, oamenii legii desfășoară activități pentru prevenirea și combaterea faptelor de exploatare sexuală a minorilor inclusiv în mediul virtual.

„Accesul la sisteme informatice, cu depășirea măsurilor de securitate poate fi urmată de alte activități infracționale, precum modificarea/alterarea de date informatice, instalare de programe malițioase, perturbarea gravă a funcționării sistemelor informatice”, informează IGPR.

Poliția recomandă utilizatorilor de internet atenție la tranzacții și istoricul site-urilor, atenție la ofertele de bunuri nesolicitate care pot face parte din diferite scheme de fraudare online și subliniază importanța ca cei care efectuează plăti online să dețină un sistem de operare și un antivirus actualizat, iar firewall-ul să fie activat.

„Fiți atenți și când se solicita efectuarea plății în străinătate, prin serviciile de transfer rapid de bani sau prin transfer bancar. Dacă se cere transferul către o persoană fizică și nu de o firmă, este un alt semn de îndoială. Dacă prețul este prea mic, este prea frumos să fie adevărat! Înainte de a introduce datele cardului bancar, asigurați-vă că site-ul este securizat: în stânga sus va apărea un lăcățel care vă indica faptul că site-ul este securizat, iar adresa lui va începe cu HTTPS”, atrage atenția IGPR.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?