Ilie Bolojan anunță că nu își va da demisia nici dacă îi cere PSD: „Nu iau în calcul o astfel de ipoteză, caut să mă comport responsabil”

Premierul Ilie Bolojan respinge categoric ideea demisiei în urma presiunilor PSD și îi îndeamnă pe social-democrați, dacă nu mai susțin actualul Executiv, fie să iasă de la guvernare, fie să depună o moțiune de cenzură, afirmând că PNL nu poate accepta să devină „anexa” unui alt partid.
Andrei Ene
02 apr. 2026, 19:09
Ilie Bolojan anunță că nu își va da demisia nici dacă îi cere PSD: „Nu iau în calcul o astfel de ipoteză, caut să mă comport responsabil”

Premierul Ilie Bolojan a oferit un interviu pentru Europa FM în care a abordat zvonurile din ultimele zile privind eventuala retragere a PSD de la guvernare.

Ilie Bolojan anunță că nu își va da demisia nici dacă îi cere PSD

În condițiile în care PSD a anunțat, potrivit surselor politice, că urmează să ceară demisia premierului după 20 aprilie, Ilie Bolojan contraatacă și spune că nu ia în calcul să își prezinte demisia. Mai mult, îi invită pe social-democrați să se retragă de la guvernare sau să depună o moțiune de cenzură.

„Nu iau în calcul o astfel de ipoteză. Caut să mă comport responsabil cât timp am onoarea să ocup această funcție și, sigur, cei care generează crizele trebuie să-și asume consecințele. Este dreptul fiecărui partid să folosească instrumentele parlamentare și constituționale pentru a promova politicile.”, a punctat Ilie Bolojan.

Citește și : Ilie Bolojan, prima reacție după sentința în cazul Pfizer prin care România trebuie să plătească aproape 3,5 miliarde de lei: „Trebuie să începem o negociere, să blocăm plata dobânzilor”

Întrebat dacă nu cumva există riscul de a fi debarcat chiar de membrii propriului partid, premierul a spus că nu se pune o astfel de problemă în momentul de față.

„Nu s-a pus problema să îmi fie cerută demisia din interiorul partidului. Tot ce am stabilit în Coaliție am pus în practică în măsura în care a fost un acord pentru asta. Tot ce s-a pus în practică a fost făcut cu acordul Coaliției, chiar dacă după aceea unii s-au răzgândit. Nu se pune o astfel de problemă în momentul de față.”, mai adaugă Ilie Bolojan.

Șeful executivului susține că PNL are multe minusuri, însă transmite că există un „instinct de conservare” din partea colegilor săi ca partidul să nu devină o anexă a PSD.

„Partidul Național Liberal are multe minusuri, cum au toate partidele, dar cred că există un instinct de conservare și dacă se dorește de către colegi ca acest partid să rămână relevant în anii următori și să facă ceea ce este posibil pentru România și electoratul pe care îl reprezintă, asta înseamnă că nu un alt partid în stabilește conducerea sau premierul. Altfel devine o anexă și nu e bine ca un partid să devină o anexă a altuia.”, mai punctează Ilie Bolojan.

Acesta a mai spus că PNL și-a asumat rolul guvernării pentru că a avut o responsabilitate pentru situația în care a ajuns țara noastră în prezent și că dacă cedează în fața presiunilor PSD va deveni irelevant.

„Fiecare gest pe care îl face un partid are efecte pe termen lung asupra lui. Dacă facem o evaluare a anilor trecuți vedem că am încheiat ciclul electoral la un scor redus. PNL a mai avut o calitate: atunci când a fost greu, cum a fost și anul trecut, ne-am asumat răspunderea pentru a face ce trebuie pentru România.

Având o responsabilitate alături de PSD pentru situația în care a ajuns România în 2025 ne-am asumat această răspundere și nu am fugit de adoptarea acestor măsuri.

Citește și : PSD îi va da un ultimatum de 72 de ore lui Ilie Bolojan pentru a-și prezenta demisia. Social-democrații ar urma să îi ofere funcția de președinte al Senatului (surse)

Este decizia pe care PNL a luat-o deja, deci s-a pronunțat pe o astfel de speță. De fiecare dată în politică se pot produce schimbări, dar un partid pentru a rămâne relevant trebuie să fie consecvent, să își stabilească liniile politice. Când deciziile nu se iau din sediul partidului ci din alte sedii, acel partid devine irelevant.”, a mai transmis Ilie Bolojan.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Veste uriașă pentru Cristiano Ronaldo! Familia Simpson a prezis finala Campionatului Mondial 2026 încă din 1997. Video
Capital.ro
Permis de conducere. Se reduce perioada de valabilitate ori se refuză reînnoirea pentru șoferii cu aceste afecțiuni
Playtech.ro
Românii, dezamăgiți de cea mai frumoasă plajă din Thassos. Ce le-a dat bătăi de cap la Marble Beach: „Nu am găsit nimic din ce vedeam pe Instagram”
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Au distrus o națională din optimile CM 2026: ”Jalnică, o tristețe de fotbal, e de neprivit!” / ”El e efectiv ultimul om care să dea lecții”
MediaFlux
Pariu pe sfârșitul lui Putin. Cea mai mare piață de predicții mizează pe căderea președintelui Rusiei
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?