Ilie Bolojan anunţă plan de înarmare: UE va simplifica achiziţiile publice, cu accent pe sectorul apărării. Ce spune de candidatura la prezidenţiale şi când va fi convocat CSAT

Președintele a evidențiat că măsura este doar o componentă a unui plan mai larg de reducere a birocrației și de reglementare, care vizează reducerea costurilor administrative pentru companii.
Filip Stan
20 mart. 2025, 21:53
Ilie Bolojan anunţă plan de înarmare: UE va simplifica achiziţiile publice, cu accent pe sectorul apărării. Ce spune de candidatura la prezidenţiale şi când va fi convocat CSAT

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că Uniunea Europeană, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie mai competitivă economic și a subliniat că la nivel național trebuie să se insiste pe debirocratizare.

‘În ceea ce privește partea de competitivitate, Uniunea Europeană, pentru a fi mai puternică, trebuie să fie mai competitivă economic’, a spus Bolojan, care a participat joi la reuniunea Consiliului European.

Trump ar putea spune STOP ridicării vizelor pentru români! Includerea României în Visa Waiver, revizuită. Reacţia MAE şi a Departamentului de stat al SUA

În cadrul unei declarații de presă susținute joi seara în marja reuniunii Consiliului European, Bolojan a spus că inițiativa face parte dintr-un efort mai amplu de a face Uniunea Europeană „mai competitivă economic” pentru a „susține prosperitatea și locurile de muncă de calitate pentru cetățeni”.

„Se vor simplifica achizițiile în general, cu specific pe cele legate de apărare, în așa fel încât procedurile să nu mai fie atât de birocratice”, a declarat Bolojan, subliniind că această direcție este „foarte importantă” pentru viitorul economic al blocului comunitar.

Marcel Ciolacu dezvăluie, în Bloomberg, cum s-ar putea rupe Coaliţia de guvernare în România

Președintele a evidențiat că măsura este doar o componentă a unui plan mai larg de reducere a birocrației și de reglementare, care vizează reducerea costurilor administrative pentru companii.

Strategia include și eforturi la nivel național de simplificare administrativă, cu scopul de a crea „condiții suplimentare pentru o creștere economică, pentru susținerea antreprenoriatului și pentru o legătură mai bună dintre stat și cetățean”.

Când va fi convocat CSAT? Anunțul făcut de Ilie Bolojan

Întrebat, joi seara, dacă a decis data ședinței CSAT, Bolojan a răspuns: „Pe 28 sau pe 31. Am semnat documentele exact înainte de plecare, dar este stabilită data și o să rog colegii care gestionează acest capitol să vă comunice mâine exact data și ordinea de zi”.

Cu siguranță, a spus Bolojan, ședința CSAT va avea loc în ultima săptămână din martie.

Conform surselor Antena 3 CNN, în ședința CSAT se va discuta despre înarmarea României, respectiv membrii CSAT trebuie să decidă mutarea unor fabrici de armament și muniție din subordonarea Ministerului Economiei la Ministerul Apărării Naționale.

Bolojan: Administrația Prezidențială va publica lunar cheltuielile

Administrația Prezidențială va publica lunar cheltuielile, a anunțat, joi seara, președintele interimar Ilie Bolojan.

‘Cred că Administrația Prezidențială poate să facă publice cheltuielile pe care le are. Asta vom face în perioada următoare’, a precizat Ilie Bolojan, într-o conferință de presă, după ce a participat la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles.

El a spus că acest demers reprezintă o chestiune de transparență.

Bolojan explică de ce l-a cooptat în echipă pe Cioloș, fostul premier desemnat de Iohannis

Dacian Cioloş, numit consilier onorific la Cotroceni, este o persoană care are o expertiză ce nu poate fi contestată, a afirmat, joi seara, preşedintele interimar Ilie Bolojan. El a susţinut că „trebuie să adunăm toate forţele” în beneficiul României.

„Dacă ai oameni calificaţi care au ocupat poziţii importante ar fi bine să fie folosiţi de ţara noastră”, a explicat preşedintele interimar, într-o conferinţă de presă, după ce a participat la reuniunea Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles.

Începând cu data de 20 martie, Dacian Cioloş a fost numit consilier onorific al preşedintelui interimar al României, având ca responsabilitate implicarea în activităţile de coordonare şi monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României.

Ilie Bolojan: România va accelera finalizarea hidrocentralelor pentru a asigura energie la prețuri accesibile

„Vom face ca într-un timp mult mai scurt, într-un an, doi, să avem aceste hidrocentrale funcționale, să avem o îmbunătățire a mixului energetic, pentru că prețul energiei produse pe hidro este mult mai bun decât acelei pe combustibil fosil”, a declarat Bolojan.

Potrivit președintelui, cele opt hidrocentrale au un stadiu de realizare între 65% și 90%, dar sunt blocate din cauza proceselor de reavizare pe aspecte de mediu.

Finalizarea acestora ar aduce în sistemul energetic național aproximativ 650 de megawați de energie curată anual.

Bolojan a criticat birocrația excesivă din domeniu, afirmând că este „anormal să reluăm toate procesele de avizare de la zero” pentru proiecte începute înainte de 1989, unde intervenția umană s-a produs deja.

Președintele a subliniat și importanța interconectării piețelor energetice, menționând deficiențele actuale pe relațiile Slovacia-Austria și Ungaria-România. „O astfel de conectare ar asigura transferul de energie din zona de vest a Europei în zona de est”, a explicat Bolojan, adăugând că în următorii ani, odată cu finalizarea investițiilor în sectorul nuclear și exploatarea gazelor din Marea Neagră, România ar putea deveni exportator de energie.

În cadrul aceleiași declarații, președintele s-a referit și la necesitatea unei piețe de capital integrate la nivel european și la susținerea industriei și competențelor într-o piață unică.

 

Bolojan, întrebat dacă ar fi vrut să candideze, dar nu a fost de acord PSD: Acum listele sunt închise / Orice fel de speculaţii legate de candidaturi nu fac decât să ducă discuţia într-o zonă care nu are nicio legătură cu această competiţie electorală

Preşedintele interimar Ilie Bolojan s-a ferit, joi seară, să facă prea multe comentarii legate de o eventuală candidatură a sa, precizâdn că toate declaraţiile din această perioadă trebuie vpzute într-o cheie electorală. ”Listele sunt închise”, a declatrat Bolojan, precizând că ”orice fel de speculaţii legate de candidaturi nu fac decât să ducă discuţia într-o zonă care nu are nicio legătură cu această competiţie electorală”.

Ilie Bolojan a fost întrebat, joi seară, dacă este adevărat că ar fi vrut să candideze la alegerile prezidenţiale, dar s-au opus PSD şi liderul acestui partid, Marcel Ciolacu.

”Cred că cetăţenii români sunt interesaţi astăzi de programele, de proiectele celor care s-au înscris în competiţia electorală, pentru că acum listele sunt închise, nu mai e niciun fel de problemă şi orice fel de speculaţii legate de candidaturi sau alte aspecte de genul acesta nu fac decât să ducă discuţia într-o zonă care nu are nicio legătură cu această competiţie electorală şi vă rog să îmi permiteţi să nu intru în astfel de comentarii”, a declarat Ilie Bolojan.

Preşedintele interimar a reiterat ideea că, ”în perioada de precampanie sau campanie, toate discuţiile care au loc trebuie tratate cu o anumită rezervă”.

”Veţi vedea candidaţi care propun premier, dar doar de campanie, doar calcule de campanie, ca să îşi maximizeze un rezultat sau altul, dar toate lucrurile care cred că se discută colateral de campanie trebuie tratate cu rezerva de rigoare  şi cred că fiecare dintre cei care candidează trebuie să îşi facă campania în aşa fel încât să îi convingă pe cetăţeni”, a mai declarat Ilie Bolojan.

”Nu pot să fac comentarii despre tot ce se discută în spaţiul public, legat de candidaturi, de alte aspecte care nu au legături directe cu această campanie”, a mai declarat Bolojan.

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a afirmat că Ilie Bolojan ar fi fost dispus să candideze, dar ”PSD/Ciolacu au refuzat un astfel de scenariu”.

DailyBusiness
Adolescenții români care învață să fie responsabili și se angajează pe timpul verii. Ce vor să-și cumpere cu banii câștigați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, devastatoare la Paris! A făcut furori cu rochia aleasă – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop rune 14-20 iulie 2025. Mihai Voropchievici dezvăluie zodia care are parte de fertilitate și belșug. Schimbări importante și pentru alți nativi
Capital.ro
Noua TAXĂ care se pregătește în România. Proprietățile vor fi suprataxate. Românii care vor contribui mai mult la stat.
Playtech.ro
Anunţul momentului despre vremea în august! Va fi o lună cum nu am mai avut de ani de zile, spun meteorologii
DailyBusiness
Lene pe bani publici: bugetarii din România, codașii Europei la productivitate, arată un STUDIU al Uniunii Europene
Adevarul
Gestul devenit viral al unui agent de pază de la Beach, please!: „Definiția umanității”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Mutare la vârf pe piața media din România. A părăsit PRO TV pentru un trust rival
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Tragedie în Timiș! Un bărbat de 55 de ani a murit electrocutat, în timp ce încerca să repare liniile de electricitate: „Nu era un începător”
Cancan.ro
Mihaela și soțul ei au lucrat 16 ani în Italia, timp în care au trimis 235.000 € părinților soțului. Ce au făcut socrii cu banii
Playsport.ro
Bolojan schimbă harta României. Comasarea primăriilor din țară și reducerea...
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele prezentator a murit. Toți copiii l-au iubit. A fost un pionier
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
VIDEO Primul caz de malarie luat din România. Pacientul, internat la Spitalul Victor Babeș
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pensionarii care vor plăti 2.430 de lei pe an. Calcul exclusiv de la Casa de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta care alungă căpușele din curte. Ce ar trebui să ai neapărat în grădină ca să scapi de musafirii nepoftiți