Ilie Bolojan a transmis vineri un mesaj după incidentul de securitate produs în Portul Constanța, când o dronă maritimă ucraineană s-a autodetonat în apropierea terminalelor petroliere. Premierul demis a declarat că dispozitivul a fost pierdut de sub control în timpul unor operațiuni desfășurate în Marea Neagră și că autoritățile române au fost informate în timp real despre riscul unei explozii.
„Astăzi ne-am confruntat cu o situație periculoasă pentru siguranța cetățenilor români din zona Portului Constanța. Aceasta a fost generată de pierderea controlului asupra unor drone maritime ucrainene aflate în operare în Marea Neagră. Una dintre ele a ajuns în port. După identificarea acesteia, am fost anunțați de autoritățile ucrainene că va exploda. Instituțiile statului român au reacționat rapid și coordonat pentru evacuarea zonei, protejarea populației și limitarea riscurilor. Din fericire, nu au existat victime”, a explicat el.
Ilie Bolojan a mai precizat că au fost făcute verificări pe tot litoralul, iar în unele zone cetățenii au fost îndepărtați din perimetru până la eliminarea oricărui pericol.
„Preventiv, până când am avut confirmarea că dronele navale nu mai reprezintă un pericol, s-au făcut verificări de-a lungul litoralului și au fost luate măsuri pentru îndepărtarea cetățenilor din câteva zone ale litoralului”, a transmis acesta.
„Am fost în dialog permanent cu instituțiile noastre responsabile, iar accentul a fost pus încă de la început pe protejarea populației și a infrastructurii din port și din zonă. Au fost implicate cadre din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, SRI, Poliția de Frontieră, ISU și structurile locale care au acționat în teren. Le mulțumesc”, a continuat Bolojan.
Incidentul are legătură cu problemele de securitate din regiune, generate de războiul din Ucraina, a punctat Bolojan, avertizând că există anumite riscuri pentru zona Mării Negre și infrastructura critică a României.
„Războiul din estul României, generat de invadarea Ucrainei de către Rusia, provoacă riscuri de securitate pentru întregul bazin al Mării Negre, inclusiv pentru infrastructura critică din zona litoralului. Am văzut resturile dronelor rusești din zona Deltei și ce s-a întâmplat la Galați săptămâna trecută. De aceea, întărirea capacității noastre de apărare prin dotări adaptate noilor tehnici, modernizarea instituțiilor de securitate și cooperarea strânsă cu partenerii noștri sunt obligații. Dotările contractate în primăvara acestui an pentru armată (radare, sisteme de drone, mașini de luptă, sisteme antiaeriene etc), prin programul SAFE, vor contribui la întărirea apărării României și a Flancului Estic. Indiferent de disputele legate de programul SAFE, consider că am făcut un lucru corect pentru țara noastră”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit acestuia, „siguranța cetățenilor români rămâne prioritară. Vom continua monitorizarea situației și vom lua toate măsurile necesare pentru ca cetățenii noștri să fie protejați”.
Citește și Decizia luată de Eugen Tomac după ce Nicușor Dan l-a desemnat premier. Are legătură cu Bolojan