Ilie Bolojan participă joi la Summitul popularilor europeni (PPE) de la Bruxelles. Potrivit unui anunţ de presă al Guvernului, printre temele de discuţie se vor număra viitorul buget al Uniunii Europene şi susţinerea unor principii care să asigure o politică de coeziune orientată spre creşterea competitivităţii şi sprijinirea reformelor necesare pentru ca Europa să îşi consolideze rolul la nivel global.
De asemenea, vor fi abordate politicile europene în domeniul agriculturii, cu accent pe susţinerea unor măsuri adaptate noilor realităţi şi provocări cu care se confruntă sectorul agricol.
Premierul va pune, de asemenea, în discuţie situaţia la zi a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), precizează Executivul.
„Participarea la summit reprezintă un prilej de dialog cu liderii europeni privind priorităţile comune şi direcţiile de acţiune pentru o Uniune Europeană mai competitivă, capabilă să răspundă provocărilor actuale şi să îşi consolideze poziţia în economia globală”, se arată în comunicat.
Ilie Bolojan va fi însoţit de şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca.