Ilie Bolojan scapă de oamenii lui Iohannis şi face primele numiri: Cristian Diaconescu, primul consilier, va coordona Cancelaria prezidenţială

Ion Oprișor a fost eliberat la cerere din funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, menționează sursa citată
Filip Stan
14 feb. 2025, 15:21
Ilie Bolojan scapă de oamenii lui Iohannis şi face primele numiri: Cristian Diaconescu, primul consilier, va coordona Cancelaria prezidenţială
EXCLUSIV Cristian Diaconescu, atac dur la adresa lui Iohannis

Cristian Diaconescu a fost numit consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, conform unui decret semnat vineri de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan.

VIDEO Klaus Iohannis s-a întors pentru prima dată la Sibiu, fără coloană oficială. A făcut pe drum patru ore și 14 minute

‘Din data de 17 februarie 2025, domnul Cristian Diaconescu va prelua și calitatea de coordonator al Cancelariei Președintelui interimar al României’, reiese dintr-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

Totodată, începând cu data de 20 februarie, Bogdan Mazuru va fi numit în funcția de consilier prezidențial pentru politică externă. Bogdan Mazuru este diplomat de carieră. El a fost șeful Misiunii României la NATO (2001-2004), șeful Misiunii României la NATO (2004-2006), Ambasador al României în Germania (2006-2009), Secretar de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe (2009-2010), Ambasador al României în Republica Franceză (2010 – 2015), Ambasador al României în Republica Austria (2015-2021), Ambasador al României în Confederația Elvețiană și Principatul Liechtenstein (2021 – 2023) și Consilier onorific al prim-ministrului, reprezentant special al Guvernului României pentru promovarea politicilor memoriei și combaterea antisemitismului și a xenofobiei.

Ilie Bolojan a mai semnat decretul pentru numirea Simonei Livia Maftei în funcția de consilier prezidențial la Cabinetul Președintelui și cel pentru numirea Biancăi Teodora Firezar în funcția de consilier de stat la Cabinetul Președintelui.

Simona-Livia Maftei a fost consilier de stat în Administrația Prezidențială începând cu 20 iulie 2017 și a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial începând cu data de 15 mai 2023. Ea a fost eliberată din funcție la cerere pe 12 februarie, odată cu plecarea lui Klaus Iohannis, dar revine acum în echipa lui Ilie Bolojan.

Absolventă de Drept, ea și-a început cariera la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, având funcția de consilier juridic. În perioada 2002-2015, a lucrat în cadrul Departamentului Legislativ al Senatului României, ca expert, respectiv consilier parlamentar.

Ion Oprișor a fost eliberat la cerere din funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, menționează sursa citată.

Unde va locui Ilie Bolojan cât timp va ocupa funcția de președinte interimar al României. Decizie fără precedent

Fostă jurnalistă, Bianca Firezar a fost purtătoare de cuvânt la Consiliul Județean Bihor în mandatul lui Ilie Bolojan, potrivit presei locale din Oradea. În ianuarie 2025, actualul președinte intermar o numise consilieră a sa, din funcția de președinte al Senatului. Acum ea va fi consilier de stat la Cabinetul Președintelui interimar.

Ea a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Bucureşti în anul 2015. Din 2017, a fost angajată ca reporter la Digi24 Oradea, iar în primăvara anului 2019, după desfiinţarea postului local, a fost cooptată în echipa de la Bucureşti a aceleiaşi televiziuni unde a lucrat până în 2020.

Decrete semnate de Președintele interimar al României, Ilie Bolojan:

  • Decret pentru numirea în funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională a domnului Cristian Diaconescu;
    Din data de 17 februarie 2025, domnul Cristian Diaconescu va prelua și calitatea de coordonator al Cancelariei Președintelui interimar al României.
  • Totodată, începând cu data de 20 februarie 2025, domnul Bogdan Mazuru va fi numit în funcția de consilier prezidențial pentru politică externă.
  • Decret pentru numirea în funcția de consilier prezidențial la Cabinetul Președintelui a doamnei Simona-Livia Maftei;
    Decret pentru numirea în funcția de consilier de stat la Cabinetul Președintelui a doamnei Bianca-Teodora Firezar;
    Decret pentru eliberarea din funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională a domnului Ion Oprișor, la cerere”, potrivit comunicatului emis.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Cum a trăit Laurențiu Reghecampf revenirea pe banca FCSB! A băut patru sticle de apă într-o repriză și a rezistat doar 40 de secunde pe bancă
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte