Ilie Sârbu: Discuţia în Parlament pe Roşia Montană este cea mai deschisă formă de luare a unei decizii

Senatorul PSD Ilie Sârbu susţine, într-o declaraţie de presă, că dezbaterea în Parlament a proiectului de exploatare auriferă de la Roşia Montană va prilejui o discuţie deschisă şi pentru societatea civilă, astfel încât examinarea să fie "reprezentativă pentru întreaga societate românească".
Filip Stan
08 sept. 2013, 16:31
Ilie Sârbu: Discuţia în Parlament pe Roşia Montană este cea mai deschisă formă de luare a unei decizii

„Discuția care va începe în Parlament pe tema proiectului de la Roşia Montană va implica participarea tuturor membrilor societăţii româneşti la luarea unei decizii extrem de importante cu privire la viitorul acestui proiect de interes naţional. Este cea mai utilă, deschisă şi responsabilă formă de luare a unei decizii, date fiind dezbaterile dezvoltate la nivelul opiniei publice, cu argumente pro şi contra acestei exploatări”, arată senatorul social-democrat.

Ilie Sârbu susţine că discuţia va lua în seamă atât datele oferite de specialişti, cât şi opiniile „legitime şi documentate” ale românilor. „Discuţiile democratice din Parlament vor garanta o deliberare transparentă, avand in vedere faptul ca la ele vor avea acces mass media şi reprezentanţi ai societăţii civile (…) În fond, Parlamentul este singurul for democratic care poate garanta o examinare riguroasă, explicita si reprezentativă pentru întreaga societate românească”, conchide Sârbu.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Cât stă, de fapt, băiatul lui Adi Mutu pe telefon. ”Briliantul” a dat cărțile pe față
Capital.ro
Ora de vară 2026 în România. Data când se schimbă ora în România. Se dă ceasul înainte cu o oră
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj