Imagini șocante în București! Momentul în care un taximetrist intră în plin într-un autobuzul STB. Șoferul a murit pe loc

21 11. 2022, 23:58

Un accident deosebit de grav a avut loc sâmbătă seară în București!

Un șofer de taxi și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un autobuz STB, care circula regulamentar, pe Bulevardul Regina Maria din București.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22:44, pe bulevardul Regina Maria, din Sectorul 5.

Polițiștii bucureșteni spun că bărbatul ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un autobuz care venea din sens opus.

Citiți și: Accident mortal în Capitală. Un șofer de taxi și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au fost rănite după ce s-au ciocnit cu un autobuz

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

În taxi se aflau patru pasageri care în urma impactului au suferit mai multe răni, aceștia au fost transportați la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

Imediat după accident, ceilalți soferi aflați în trafic, au sărit în ajutorul celor cinci victime și le-au scos din mașină. Medicii de la SMURD care au ajuns la fața locului au constatat că taximetristul se afla în stop cardio-respirator. După zeci de minute de resuscitări, bărbatul a fost declarat decedat.

Traficul rutier a fost restricționat pe bulevardul Regina Maria, dinspre strada 11 Iunie către șoseaua Viilor, pe ambele sensuri de deplasare.

„Astăzi, 19 Noiembrie a.c., în jurul orei 22:44, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident rutier care s-a produs pe bd.Regina Maria, din sectorul 5.  Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autoturism taxi care circula pe bd.Regina Maria dinspre str. 11 Iunie ar fi pierdut control asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autobuz din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti care circula din sensul opus”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.