Un adolescent cade de pe trotinetă alături de un prieten și ajunge cu picioarele direct sub o mașină aflată în mers. Acesta scapă nevătămat doar datorită reflexelor șoferului, care blochează roțile instantaneu și evită în ultima secundă să treacă peste el.
Citește și: Un adolescent a murit după ce ar fi căzut de la înălțime dintr-un bloc, în Oradea
„Având în vedere imaginile postate în mediul online, în care se observă un grup de tineri care circulă pe trotinete electrice, urmat de căderea acestora pe carosabil, în imediata apropiere a unui autoturism aflat în mers, polițiștii Biroului Rutier Craiova s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri în consecință.
În primele 6 luni ale anului 2026, în județul Dolj, au avut loc 27 de accidente de circulație în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice, 2 dintre acestea fiind accidente grave.
Reamintim faptul că trotineta electrică poate fi condusă pe drumurile publice, doar de către persoanele care au vârsta de cel puțin 14 ani. Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotineta electrică va fi condusă numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă este de 50 km/h.
Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani. De asemenea, se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.
Recomandăm conducătorilor de trotinete electrice să circule responsabil, să poarte casca de protecție si să respecte regulile de circulație„, transmit polițiști.
Vezi această postare pe Instagram
Imaginile șocante au declanșat un val uriaș de reacții în mediul online. Oamenii îi condamnă pe părinții care le pun copiilor și reclamă vehement și lipsa pistelor speciale.
„Piste speciale ca în Olanda pentru ei separate de pietoni și autovehicule, dați vina pe ei, dar la noi este un dezastru maxim cu așa ceva, nu au unde merge, n-au piste speciale, n-au educație, anumite lucruri elementare de siguranță semnalizare, și tot așa, ar putea să le învețe la școală, că și așa, mulți profesori dorm la ore!
Mi se pare incredibil ca părinte să-i cumperi așa ceva unui copil care abia învață ce-i aia responsabilitate.
Doar părinții sunt vinovați, deoarece le cumpără trotinete și îi lasă de capul lor să circule pe drumurile publice. Sunt sute de accidente pe an în care sunt implicați conducătorii de trotinete.
Până la 16 ani, eu nu le-aș da voie să meargă nici pe bicicletă. Copiii merg haotic și pe bicicletă pe o roată fără lumini pe timp de noapte și alții care merg regulamentar o pățesc din cauza acestor copii de bani gata la care părinții le iau tot ce vor așa că părinții trași la răspundere și copiii pietoni că este cel mai bine fără biciclete fără trotinete”, sunt câteva dintre comentariile internauților.