Imagini şocante la un botez, un preot îţi varsă nervii pe bebeluş pentru că plânge VIDEO

Un botez parcă desprins din filmele de groază a avut loc la biserica Sf. Constantin și Elena din Brăila. Un preot s-a enervat pe un bebeluş care plângea şi l-a scufundat în cristelniţă cu brutalitate. Imaginile sunt greu de privit.
Filip Stan
31 oct. 2017, 16:04
Imagini şocante la un botez, un preot îţi varsă nervii pe bebeluş pentru că plânge VIDEO

Preotul paroh Traian Mazare a fost filmat în timp ce bruschează un bebeluş, purtându-se de parcă ar fi avut în mâini un obiect. Vizibil nervos, preotul refuză iniţial să-l mai scufunde in cazan, iar apoi, când o face, scoate bebeluşul leşinat.

În urma apariţiei imaginilor şocante, Poliţia din Brăila s-a autosesizat şi va face verificări în acest caz. „Oamenii legii urmează să stabilească dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale săvârşirii unei infracţiuni”, a declarat subinspectorul Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila, pentru debraila.ro.

Patriarhia a reacţionat şi ea, prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, după apariţia imaginilor în care preotul îl bruschează pe bebeluş. „Preotul iese în evidenţă prin gesturi nepotrivite, improprii unui preot care oficiază Sfânta Taină a Botezului, gesturi lipsite de delicateţe, total neadecvate când este vorba despre un copil atât de mic. Gesturile l-au bruscat pe micuţ şi i-au surprins pe cei care au participat. Patriahia invită Arhipescopia Dunării de Jos să declanşeze o anchetă în ceea ce îl priveşte pe preot. Sunt imagini tulburătoare şi regretabile. Vom urmări cazul cu mare atenţie”, a declarat Vasile Bănescu pentru aceeaşi sursă.

Vezi şi: Un bebeluş de două luni a murit după ce i s-a făcut rău în timpul botezului. A fost deschisă o anchetă

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
De ce a jucat Craiova cu frică. Analiza lui Andrei Vochin: „Filipe ‘Coelhinho’ trebuia să facă ce a făcut Tromso cu CFR Cluj”
Capital.ro
Ai încă buletinul vechi? Data după care nu îl vei mai putea folosi, chiar dacă este valabil
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Ne-am îmbolnăvit toți”. Coșmarul unor români într-una dintre cele mai populare destinații din Albania: „Apa mirosea a canalizare”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un băiat de 13 ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză contaminată cu E. coli
iamsport.ro
”Pe Nadia am întâlnit-o la mine acasă, era iubita lui Ștefan Bănică”. Brokerul fugar povestește reacția ”Zeiței” când i-a intrat în baie
MediaFlux
Următorul președinte al SUA. Secretul scos la iveală de Donald Trump
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România