Imagini SPECTACULOASE cu asteroidul care a trecut pe lângă Pământ VIDEO

Descoperire de proporţii a oamenilor de ştiinţă. Asteroidul care a trecut pe lângă Pământ are propriul său satelit. Corpul ceresc le-a oferit un spectacol special pasionaţilor de astronomie.
Ionela Marcu
27 ian. 2015, 07:01
Imagini SPECTACULOASE cu asteroidul care a trecut pe lângă Pământ VIDEO

Astronomii din întreaga lume şi-au îndreptat ochii spre cer pentru a vedea asteroidul care s-a apropiat de Pământ. Niciun alt corp ceresc nu va mai trece atât de aproape de planeta noastră până în 2027. Iar oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire uimitoare: asteroidul are propriul său satelit.

Asteroidul are diametrul de aproximativ 300 de metri, iar satelitul său, 70 de metri. Doar 16 la sută din totalul asteroizilor care trec pe lângă Pământ şi care au peste 200 de metri diametru au sateliţi.

La ora 18.20 ora României, asteroidul s-a apropiat cel mai mult de Terra, adică la 1,2 milioane de kilometri, de trei ori distanţa de la pământ la Lună. Pasionaţii de astronomie au putut să îl vadă cu telescoape de amatori şi, în unele zone, chiar cu un simplu binoclu. Asteroidul se va vedea şi la noapte.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT