Imagini ULUITOARE după furtună. Drumuri şi grădini inundate, trafic blocat şi oameni disperaţi

Furtuni şi ploi torenţiale în mai multe zone din ţară. La Arad, o schelă ridicată lângă un pod a fost doborâtă de o furtună, iar la Bistriţa şi Galaţi mai multe străzi au fost inundate în mai puţin de o oră, după ce canalizările nu au mai făcut faţă apelor. 
Roxana Gagiu
25 iun. 2013, 06:20
Imagini ULUITOARE după furtună. Drumuri şi grădini inundate, trafic blocat şi oameni disperaţi

Cinci garaje şi trei autoturisme aflate în interiorul acestora au fost avariate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Arad, după ce un zid s-a prăbuşit peste ele în timpul unei furtuni, iar o casă a luat foc după ce a fost lovită de un fulger. Luni, din cauza vijeliei, tot la Arad o schelă s-a desprins de pe un pod şi a căzut peste două autoturisme aflate în mers şi alte trei parcate în zonă. O fetiţă aflată într-una din maşini a scăpat cu viaţă. Un alt barbat aflat pe stradă a fost rănit însă de bucăţile din schelă.

Pe Facebook, oamenii au încărcat fotografii din toate colţurile ţării.

Furtuna a făcut prăpăd şi în Dej zilele acestea. Ploaia nu a durat mai mult de 10 minute, dar canalizările din oraş abia au făcut faţă, iar mai multe gospodării au fost inundate. Grindina de mari dimensiuni a pus la pământ culturile din grădinile oamenilor.

Rupere de nori şi la Cluj. O ploaie cu grindină s-a abătut asupra oraşului timp de câteva minute, însă a fost de ajuns. Mai multe străzi s-au transformat în râuri.

La Piatra Neamţ, vântul puternic a măturat tot ce i-a stat în cale.

Tot în urma unei furtuni, zece gospodării au fost inundate şi în Bistriţa-Năsăud. Iar pe mai multe porţiuni de pe Drumul Naţional 17 C, care face legătura între Bistriţa-Năsăud şi Maramureş, nu s-a putut circula. Luni, în Bistriţa, în jumătate de oră traficul a fost dat peste cap după ce sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă ploilor abundente. Beciurile câtorva case au fost inundate.

În Caraş Severin, o localitate a rămas fără curent, după ce vijelia a rupt mai multe cabluri de electricitate.

Meteorologii au anunţat că în următoarele două săptămâni nu scăpăm de ploi. Temperaturile scad în unele zone ale ţării chiar şi cu 7, 8 grade. VEZI PROGNOZA METEO PENTRU URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Au început negocierile! Dan Nistor e gata să plece de la U Cluj și să semneze cu clubul care vrea să devină o forță în SuperLigă
Capital.ro
Pensiile ar putea crește în 2027, dar majorarea poate fi anulată de inflație. Radu Nechita: Se încadrează în definiția schemelor piramidale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România