Accident grav cu două maşini şi un microbuz. Sunt 10 victime, dintre care trei copii sunt răniţi grav

Un accident grav a avut loc în Oradea. Două mașini și un microbuz s-au ciocnit violent. 10 persoane au fost implicate, iar printre acestea se numără 7 copii. Trei dintre micuți sunt în stare gravă. O fetiţă de 7 ani este în comă la spital.
Iulian Tudor
03 oct. 2019, 07:26
Accident grav cu două maşini şi un microbuz. Sunt 10 victime, dintre care trei copii sunt răniţi grav

Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce se afla la volanul unui microbuz pe un bulevard din Oradea, a lovit din spate un autoturism, condus în aceeași direcție de o femeie de 37 de ani, din Oradea. În urma impactului, microbuzul a fost acroșat din spate de un alt autoturism, condus în aceeași direcție de o femeie de 40 de ani. 

Zece persoane au fost implicate în accident, potrivit Poliţiei.

„Din cele 10 persoane implicate în accident, trei copii au fost transportați la spital: o fetiță, în vârstă de 7 ani, aflată în cod roșu medical (în stare de inconștiență, intubată), un băiat în vârstă de 7 ani, care prezenta un traumatism cranio-cerebral și un hematom occipital, respectiv o minoră, în vârstă de 13 ani, care a suferit contuzii”, a declarat Camelia Roşca, maior ISU Crişana, potrivit bihon.ro.

Citeşte şi O persoană a fost rănită în urma impactului dintre un autoturism şi un microbuz, pe DN13 Braşov-Rupea. Circulaţia în zonă, oprită

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT