Imperiul secret al lui Evgheni Prigojin. Fiul său, Pavel, conduce 500 de mercenari în Africa și controlează afaceri de 400 de milioane de dolari pe an, de la mine de aur, fabrici de alcool și arme

Pavel Prigojin, fiul fostului lider al grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, controlează la numai 28 de ani o rețea de afaceri și operațiuni militare în Republica Centrafricană, care ar genera venituri anuale de aproximativ 400 de milioane de dolari. Imperiul moștenit de la tatăl său include exploatări miniere, producția și comercializarea băuturilor alcoolice, servicii de securitate, dar și presupuse activități ilegale, precum traficul de arme și droguri, potrivit unei investigații publicate de The Wall Street Journal.
George Russo
20 oct. 2026, 21:29
Imperiul secret al lui Evgheni Prigojin. Fiul său, Pavel, conduce 500 de mercenari în Africa și controlează afaceri de 400 de milioane de dolari pe an, de la mine de aur, fabrici de alcool și arme

Tânărul a preluat o parte dintre operațiunile Wagner după moartea tatălui său, în august 2023, și reorganizarea grupării sub controlul autorităților ruse. În prezent, Pavel Prigojin conduce aproximativ 500 de mercenari în Republica Centrafricană, unde oamenii săi asigură protecția președintelui Faustin-Archange Touadéra și participă la operațiuni împotriva grupărilor insurgente.

Pavel Prigojin călătorește frecvent între Sankt Petersburg și Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Centrul operațiunilor Wagner este hotelul de lux Ledger Plaza, unde accesul este controlat de luptători mascați, înarmați cu puști AK-47, care verifică inclusiv documentele oficialilor și diplomaților.

Afaceri cu aur, alcool și presupuse operațiuni de trafic

Potrivit Inițiativei Globale împotriva Crimei Organizate Transnaționale, citată de publicația americană, rețeaua controlată de familia Prigojin supraveghează mai multe mine de aur și rute utilizate pentru transportul armelor și drogurilor.

Veniturile provenite din activitățile legale și ilegale atribuite acestei rețele sunt estimate la aproximativ 400 de milioane de dolari anual.

Familia deține și afaceri cu băuturi alcoolice, comercializând votca Wa Wa Wa, cunoscută și sub denumirea de „Fire and Fire”, precum și berea Africa Ti L’Or, al cărei nume se traduce prin „Africa este aur”.

În paralel, mercenarii conduși de Pavel Prigojin oferă servicii de securitate și protecție. Rețeaua este suspectată de implicare în furnizarea de armament către grupări rebele din Sudan și Libia, dar și în comerțul local cu tramadol, un medicament opioid.

Lou Osborn, investigator al organizației elvețiene Inpact, care monitorizează activitatea Wagner în Africa, consideră că structura paramilitară a trecut treptat de la operațiuni militare la activități asociate criminalității organizate.

„Grupul Wagner s-a transformat dintr-un grup de forțe speciale într-o rețea care pare că pică în lumea crimei organizate”, spune acesta.

Investigatorul apreciază că menținerea operațiunilor conduse de Pavel Prigojin în Africa indică existența unei forme de acceptare din partea autorităților ruse.

„Cred că Pavel a primit undă verde să își continue treaba în Africa, ceea ce arată că ori a încheiat o înțelegere cu Kremlinul, ori nu mai reprezintă nicio amenințare în prezent”, a adăugat Osborn.

Pavel Prigojin, pregătit de tatăl său pentru a prelua afacerile familiei

Ascensiunea lui Pavel Prigojin a început înainte de moartea tatălui său. La aproximativ 20 de ani, acesta ar fi primit responsabilitatea administrării unor proprietăți de lux, inclusiv vile și apartamente aparținând holdingului familiei.

Evgheni Prigojin îl prezenta public drept un patriot rus care participase la războiul civil din Siria. Pavel a primit Crucea Neagră pentru curaj din partea Wagner, iar în 2022 tatăl său susținea că acesta participa la ceea ce Moscova numește „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Potrivit organizației All Eyes on Wagner, Pavel a fost desemnat principalul moștenitor al averii familiei, deși Evgheni Prigojin mai avea două fiice.

Cercetătoarea Nathalia Dukhan, de la Inițiativa Globală împotriva Crimei Organizate Transnaționale, consideră că pregătirea sa anterioară explică preluarea unei părți dintre operațiunile Wagner din Republica Centrafricană.

Cum a supraviețuit rețeaua Wagner după rebeliunea din Rusia

Reorganizarea Wagner a urmat rebeliunii declanșate de Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare ruse, în iunie 2023.

Pe 23 iunie, acesta a acuzat Ministerul rus al Apărării că atacase o tabără a mercenarilor săi, după care a trimis luptători în regiunea Rostov-pe-Don și a amenințat că va înainta spre Moscova.

Rebeliunea s-a încheiat în mai puțin de 24 de ore, în urma unei înțelegeri cu Kremlinul. Două luni mai târziu, Evgheni Prigojin a murit într-un accident aviatic.

Ulterior, Wagner a fost reorganizată sub controlul statului rus, însă o parte dintre operațiunile africane au continuat.

Potrivit informațiilor citate de The Wall Street Journal, președintele Republicii Centrafricane, Faustin-Archange Touadéra, ar fi solicitat Moscovei păstrarea mercenarilor Wagner în locul înlocuirii acestora cu militari ruși, contribuind astfel la menținerea influenței familiei Prigojin în regiune.

Citește și: Un gigant auto ia în calcul înghețarea salariilor pentru 660.000 de angajați până în 2030. Prima reacţie a sindicatului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT