Implantul dentar într-o şedinţă, o procedură atraumatică, rapidă, cu costuri reduse

Statisticile arată că în România, peste 30% dintre adulți au cel puțin un dinte lipsă, fapt care le afectează calitatea vieții, dar și sănătatea întregului organism pe termen lung. Cei care vor să-şi rezolve cât mai repede problema pot opta acum pentru implantul dentar într-o ședință.
Roxana Gagiu
20 iul. 2016, 06:35
Implantul dentar într-o şedinţă, o procedură atraumatică, rapidă, cu costuri reduse

Pentru că o intervenţie chirurgicală reprezintă depăşirea zonei de confort, majoritatea oamenilor amână până în ultimul moment realizarea acesteia, neconștientizând că de fapt agravează situaţia. Dacă mulţi dintre pacienţi evită implanturile dentare nu doar din cauza costului mai ridicat, ci mai ales din cauza fricii şi perioadei lungi de recuperare, toate aceste dezavantaje sunt acum de ordinul trecutului, graţie celui mai nou sistem care efectiv schimbă lumea stomatologiei – implantul dentar într-o ședință.

Dr. Reza Sadighian, medic implantolog în cadrul Sadighian Dental Clinic ne explica tot ce trebui să ştim despre această nouă procedura stomatologică.

„Dacă până acum dezavantajul metodei clasice de implant era reprezentat de costul mai ridicat şi timpul îndelungat de aşteptare de până la 6 luni din prima zi de tratament până în momentul aplicării coroanei, acest nou sistem de implant ajunge la o finalitate într-un timp foarte scurt, fiind o procedură atraumatică, rapidă, cu costuri reduse, ceea ce pare aproape incredibil. În cazul implantului clasic, în perioada în care pacientul poartă o proteză dentară provizorie, pot apărea o serie de probleme de ordin general care pot amâna tratamentul, ceea ce este complet evitat în cazul noului sistem”, explică dr. Reza Sadighian, medic stomatolog în cadrul Sadighian Denal Clinic.

Noua procedură presupune inserarea implanturilor dentare şi totodată aplicarea lucrării dentare într-o singură ședință, cu alte cuvinte se realizează extracţia, se face implantul şi apoi se pune proteza provizorie. În acest fel, la finalul şedinţei, pacientul părăseşte clinica cu implanturi şi dinţi ficşi (provizorii), fiind capabil să se reîntoarcă imediat la viaţa socială, urmând ca după câteva luni să revină pentru lucrările definitive.

În cazul implanturilor dentare clasice, după ce pacientul este pregătit pentru implant, se face o incizie în gingia pacientului pentru a expune osul de sub această. Apoi, folosind instrumente specifice, se creează o cavitate în osul expus şi se înserează implantul dentar. Ulterior, gingia este cusută şi urmează o perioadă de vindecare, în care implantul se se sudează natural de os, creând o bază sigură şi puternică pentru dintele înlocuitor.

Perioada de vindecare în acest caz durează în mod normal între 4 şi 6 luni. După integrarea osoasă a implantului, medicul stomatolog va ataşa de acesta un dinte artificial, special creat.

„În noul sistem se utilizează implanturi drepte şi implanturi angulate la 35 de grade, pe care se ataşează lucrarea dentară, realizată în câteva ore după inserarea implanturilor, totul într-o singură şedinţă. Implantul într-o singură ședință, noutate absolută pe piaţa stomatologică, reprezintă o variantă alternativă pentru omul modern aflat în contratimp cu propria viaţă şi se bazează pe tehnologia 3D de proiectare a implantului într-un sistem digital ce permite medicului stomatolog să aibă acces la imagini din cavitatea bucală din locurile greu accesibile, precum canaliculele dentinare. Cu ajutorul graficii 3D, poziţionarea, unghiul şi chiar mărimea implantului pot fi simulate la scara reală şi astfel se garantează calitatea lucrării. Funcţiile softului pot genera un raport, iar în baza acestuia medicul va putea lua cele mai potrivite decizii chiar înainte de operaţie, acurateţea fiind unul din atuurile procedeului de implant într-o singură zi”, adaugă dr. Dr. Reza Sadighian.

10 motive prin care implantul într-o ședință îţi poate schimba viaţa
1. Chirurgie minim invaziva – reducerea sângerării
2. Timpul dedicat operaţiei chirurgicale redus la minimum
3. Excelent pentru cei care au deja aplicat tratament pe incisivii centrali, existând posibilitatea aplicării unei proteze dentare tot în aceeaşi zi
4. Vizite medicale reduse la minimum
5. Recuperare rapidă
6. Rata mare de succes a operaţiei graţie graficii 3D
7. Minimizarea ruperii coroanei – design similar cu imaginea naturală a dintelui
8. Reducerea posibilităţii dezvoltării unei infecţii prin igienizare şi acoperire cu gingia în aceeaşi zi
9. Zirconiul tine de parte microbii şi previne apariţia cariilor
10. Diferenţa insesizabilă în comparaţie cu linia dentară

„Ceea ce trebuie să știe pacientul este că beneficiile implantului într-o ședință sunt nenumărate. În primul rând, este vorba de mai puțin timp pierdut prin clinici și de o operație mult mai precisă cu ajutorul ghidului computerizat 3D. În al doilea rând, un grad de durere mult mai mic comparativ cu cel al implanturilor tradiționale și o recuperare mai rapidă datorită chirurgiei fără lambou. Mai apoi, dantura capăta un aspect mai natural și țesuturile înconjurătoare sunt mai sănătoase datorită tehnologiei computerizate personalizate pentru dantură pacientului. Un ultim beneficiu major este acela că îți primești noul dinte chiar în ziua implantului. Cu alte cuvinte, poți pleca „ca nou” din această clinică într-o singură ședință”, afirmă dr. Dr. Reza Sadighian.

Implanturile dentare pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții unei persoane întrucât acestea restabilesc și îmbunătățesc funcția de mestecatie și vorbirea unei persoane care și-a pierdut unul sau mai mulți dinți naturali, pot spori mult încrederea în sine a unei persoane care a pierdut-o tocmai din cauza danturii lipsă, elimină presiunea exercitată asupra dinților rămași sau asupra gingiilor, presiune cauzată de proteze convenționale, și pot ajuta la încetinirea sau stoparea resorbției osului maxilarul, imitând perfect prezența unei rădăcini dentare naturale.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fabrica din România veche de peste 100 de ani care dispare de pe hartă. Era o emblemă a României și sute de oameni lucrau aici în 3 schimburi. Producea pe bandă rulantă un aliment adorat de români
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
Playtech.ro
Ce sunt fluturii Buha gamma și de ce au apărut în număr mare în București. Pot distruge grădinile și culturile. Cum scapi de ei
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Zi proastă pentru aceste zodii. Vin clipe grele
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
Cazul elevului din Constanța care a UITAT să se prezinte la ultima probă de BAC. Luase 7.80 la română și 8.30 la matematică, dar a picat Bacalaureatul
Playsport.ro
Aur vizibil cu ochiul liber într-un zăcământ uriaș descoperit în adâncuri. La tona de rocă sunt până la...
Capital.ro
Ilegal în curte fără autorizație. Vecinii te vor reclama. Proprietarii de case trebuie să depună cerere la Primărie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Plafonul la pensie, schimbat pentru medicamente compensate și cardul de alimente. Cine mai primește ajutor financiar
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Miracolul transformării. Fotbalista care a slăbit 28 de kg și a ajuns să reprezinte România la culturism