În aşteptarea sentinţelor, Călin Georgescu îşi continuă pelerinajul prin pieţe: „Noi trebuie să administrăm apa, nu seceta”

În timp ce protejatul "mai tânăr", George Simion, se află turist prin SUA, liderul suveranist s-a plimbat în weekend prin Arad.
Viorel Dobran
22 aug. 2026, 15:24
În aşteptarea sentinţelor, Călin Georgescu îşi continuă pelerinajul prin pieţe: „Noi trebuie să administrăm apa, nu seceta

Călin Georgescu s-a aflat sâmbătă în județul Arad, iar prima oprire din agenda sa a fost la piața din Pâncota, recunoscută drept una dintre cele mai mari piețe din vestul țării. Ulterior a ajuns și la Curtici.

Aici a avut parte de o adevărată baie de mulțime, așa cum se întâmplă de fiecare dată atunci când fostul candidat la președinție își face apariția undeva. El a stat de vorbă cu țăranii și comercianții, de la care a cumpărat produse.

Călin Georgescu s-a dus cu programul apă-hrană-energie acolo unde „comerțul este artă și prietenia lege”

Ulterior, a avut o întâlnire la Curtici cu cel mai important om de afaceri din zonă și unul dintre cei mai mari agricultori din vest, Dimitrie Muscă, ocazie cu care a scos în evidență din nou programul său electoral din 2024 bazat pe apă-hrană-energie.

Avocatul susținător al lui Călin Georgescu, care amenința că îi va „călca pe cap” pe guvernanți, a scăpat cu un simplu avertisment de la judecători: „A șters definitiv conturile de social media, inclusiv contul de TikTok”

„La piața de la Curtici am văzut în mod real cum comerțul devine artă și prietenia devine lege. Ceea ce văd eu aici la Curtici este o istorie trăită, nu citită. Se vede în acest loc cum România supraviețuiește prin încăpățânarea țăranilor, a fermierilor de a-și hrăni semenii cu roadele pământului strămoșesc”, a spus  Călin Georgescu.

Suveranistul a vorbit și despre seceta prelungită. „Noi trebuie să administrăm apa, nu seceta. Cine își bate joc de apă își bate joc de energie și de agricultură. Și atunci oamenii ajung să cumpere produse și alimente din străinătate la prețuri foarte mari, iar economia moare pentru că se consumă ce produc alții. Avem nevoie de oameni iubitori de țară și de pământ, cum este domnul Muscă și voi toți”, a mai spus Călin Georgescu.

Instanţa supremă a respins contestaţiile formulate în camera preliminară, în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de lovitură de stat/ Procesul pe fond poate începe

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, joi, contestaţiile formulate în cameră preliminară în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale, astfel că procesul pe fond poate începe. Miercuri, după dezbaterile în cameră preliminară, instanţa supremă a amânat pronunţarea. În 2 aprilie, Curtea de Apel Bucureşti a decis că procesul pe fond poate începe, însă hotărârea a fost atacată la instanţa supremă atât de către inculpaţi, cât şi de către Ministerul Public. ÎCCJ precizează că în această etapă procesuală nu sunt analizate temeinicia acuzaţiilor şi nici vinovăţia persoanelor trimise în judecată, hotărârea pronunţată joi confirmând exclusiv soluţia asupra aspectelor de legalitate procedurală. „Stabilirea vinovăţiei sau a nevinovăţiei inculpaţilor poate avea loc numai în cadrul judecăţii pe fond, în condiţiile prevăzute de lege şi cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale”, subliniază Înalta Curte.

Citeşte mai multe detalii

Dosarul în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară se amână până pe 13 octombrie. Fostul candidat la alegerile prezidențiale așteaptă condamnarea în primă instanță

 

Reamintim cititorilor că la Turul 1 al Alegerilor Prezidențiale din 2024, tur anulat ulterior din cauza vicierii scrutinului, Călin Georgescu s-a clasat pe primul loc în opțiunile arădenilor. Călin Georgescu a obținut atunci, în județul Arad, un procent de 23,29% din voturile valabil exprimate (respectiv 39.940 de voturi).

La alegerile parlamentare anterioare, desfășurate înainte de amplificarea fenomenului Georgescu pe rețeaua TikTok, partidul AUR obținuse de asemenea cele mai multe voturi la nivelul județului Arad (23,50% din voturi la Camera Deputaților și 23,68% la Senat).

Aradul s-a numărat atunci alături de Constanța și Suceava printre singurele trei județe din țară unde acest partid s-a clasat pe primul loc la alegerile parlamentare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat