În ciuda avertismentului lui Biden, Israelul lovește orașul Rafah, din Fâșia Gaza, în continuare. Negocierile de pace s-au încheiat fără un acord

Forţele israeliene au bombardat zone din Rafah, joi, afirmă locuitorii palestinieni, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu a respins ameninţarea preşedintelui SUA, Joe Biden, de a opri livrările de arme către Israel dacă atacă oraşul din sudul Gaza.
Mircea Filipescu
10 mai 2024, 08:26
În ciuda avertismentului lui Biden, Israelul lovește orașul Rafah, din Fâșia Gaza, în continuare. Negocierile de pace s-au încheiat fără un acord

Un oficial israelian a afirmat, joi noapte, că ultima rundă de negocieri indirecte de la Cairo pentru oprirea ostilităţilor s-a încheiat şi Israelul va continua cu operaţiunea sa de la Rafah şi din alte zone ale Fâşiei Gaza, aşa cum era plănuit.

Israelul a transmis mediatorilor rezervele sale privind o propunere a Hamas privind un acord pentru eliberarea ostaticilor, a spus oficialul.

”Dacă trebuie, vom lupta cu unghiile”, a afirmat Netanyahu, într-o declaraţie video. ”Dar avem mult mai mult decât unghiile noastre”, a adăugat el.

În Gaza, grupările militare palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic au afirmat că luptătorii lor au tras rachete anti-tanc şi mortiere spre tancurile israeliene masate la periferiile din estul oraşului.

Localnicii şi medicii din Rafah, cea mai mare zonă urbană din Gaza care nu a fost încă invadată de trupele terestre israeliene, au afirmat că un atac israelian în apropierea unei moschei a ucis cel puţin trei persoane şi a rănit altele, în cartierul estic Brazil.

Imaginile video arată minaretul în ruine şi două trupuri înfăşurate în pături.

O lovitură aeriană israeliană asupra a două case din cartierul Sabra din Rafah a ucis cel puţin 12 persoane, între care şi femei şi copii.

Citește și: A început operaţiunea Rafah! Bombardamentele israeliene au omorât mai mulți civili în Palestina

Printre cei morţi se află un comandant al Brigăzilor militante Al-Mujahedeen Brigades şi familia sa, precum şi familia unui alt lider al grupării şi medici, afirmă rude ale acestora.

Israelul susţine că militanţii Hamas se ascund în Rafah, unde populaţia a crescut din cauza a sute de mii de locuitori din Gaza care au căutat adăpost în faţa bombardamentelor care au transformat în ruine cea mai mare parte a enclavei de pe coastă.

În Statele Unite, Casa Albă şi-a reiterat speranţa că Israelul nu va lansa o operaţiune completă în Rafah, afirmând că nu crede că acest lucru va aduce un progres în atingerea scopului Israelului de a înfrânge Hamas.

”A lovi Rafah, în opinia (preşedintelui Biden), nu va aduce un avans în privinţa acestui obiectiv”, a declarat purtătorul de cuvânt John Kirby.

Kirby a afirmat că Hamas a fost supusă unor presiuni importante de către Israel şi că există opţiuni mai bune pentru a-I vâna pe cei care au rămas din conducerea grupării faţă de o operaţini cu un risc semnificativ pentru civili.

Asaltul Israelului în Gaza a ucis aproape 35.000 de palestinieni şi a rănit aproape 80.000, majoritatea civili, a afirmat ministerul Sănătăţii din Gaza, condusă de Hamas.

Acesta a lansat ofensiva ca răspuns la un atac peste graniţă al militanţilor Hamas în Israel, în 7 octombrie, în care aceştia au ucis circa 1.200 de oameni şi au răpit 252. Circa 128 de ostatici mai sunt în Gaza şi 36 au fost declaraţi morţi, potrivit celor mai recente date ale Israelului.

Citește și: Război în Ucraina. Contraofensiva lui Zelenski, atac cu drone la Krasnodar şi Belgorod, lupte aeriene grele la Odesa

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
LIVE Chindia – FCSB, amical la Târgoviște, ora 12:00. Surprize uriașe în echipa de start a lui Reghecampf! Băiatul lui Pintilii e rezervă
Capital.ro
Decorațiuni de Crăciun 2026: Cum arată bradul la modă și ce accesorii înlocuiesc globurile clasice
Playtech.ro
Ce pățește un șofer Uber dacă îți refuză cursa. Îl penalizează aplicația sau poate anula fără consecințe?
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România