În Munţii Căpăţânii se construieşte a doua staţiune montană

O nouă staţiune montană la peste 1.700 de metri altitudine va funcţiona în Munţii Căpăţânii, situată în arealul comunei Vaideeni, la poalele Vârfului Ursu şi va purta numele acestuia.
Iulian Tudor
09 mai 2014, 12:20
În Munţii Căpăţânii se construieşte a doua staţiune montană

„Dacă cei din Horezu spun că Vârful Romani este a 90-a localitate a judeţului, atunci Ursu va fi a 91-a, mai ales că cele două staţiuni se învecinează. Am ales deja perimetrul care va fi parcelat şi vom păstra principiul ca zona hotelieră, construibilă, să nu fie mai mare de 30% din spaţiul concesionat. Cred că, pentru toţi, exemplul neinspirat al staţiunii Rânca ne-a făcut să înţelegem cât de important este să se menţină spaţiul verde şi senzaţia de aerisire. Staţiunea pe care o vom crea aici, îi aşteaptă, deci, pe investitori, pentru a realiza pârtii de schi şi orice este specific sporturilor de iarnă şi nu numai„, a declarat vineri, primarul comunei Vaideeni, Nicolae Băluţă, potrivit Agerpres.

Totodată, edilul spune că a depus deja un proiect la Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a înfiinţarea unui punct de salvamont.

„120.000 de euro vor fi investiţi într-un centru de informare turistică. Anunţul va fi pus pe SEAP în cursul săptămânii viitoare. Nu trebuie omis faptul că anul trecut s-a finalizat proiectul de amenajare a peste 600 de km de trasee turistice montane pe arealul comunei Vaideeni. Şi aş vrea să menţionez faptul că, prin lucrările care au demarat în această săptămână, la drumul care ne leagă cu Gorjul şi de acolo cu Transalpina, Vaideeniul va fi aşezat pe un traseu turistic de excepţie„, a afirmat Băluţă.

Staţiunea Vârful Ursu va fi, astfel, a doua staţiune montană din Munţii Căpăţânii, după ce, în urmă cu 4 ani, au început lucrările la staţiunea Vârful Romani, componentă a oraşului Horezu, de care o despart 8 km şi este situată la aproximativ 1500 m altitudine. În Vârful Romani, funcţionează în prezent aproximativ 30 de pensiuni şi case de vacanţă.

CITEŞTE ŞI: O staţiune turistică din Portugalia a fost acoperită de SPUMA MĂRII

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
România NU poate domina Polonia, dar o poate învinge! Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Nucile sunt un aliat pentru inimă și creier. Ce au descoperit cercetătorii despre consumul zilnic
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România