Înainte de a pleca la Bruxelles, Bolojan a semnat cele două ordonanțe: „Vom reduce risipa”. Reforma în administrație, trimisă la MO pentru publicare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, 25 februarie, că ordonanțele de urgență privind reforma administrației publice și relansarea economică au fost semnate și trimise la Monitorul Oficial pentru publicare. 
Irina Dumitrescu
25 feb. 2026, 16:38
Înainte de a pleca la Bruxelles, Bolojan a semnat cele două ordonanțe: „Vom reduce risipa”. Reforma în administrație, trimisă la MO pentru publicare

După adoptarea celor două OUG privind reforma administrației publice și relansarea economică, premierul Ilie Bolojan a anunțat că le-a trimis spre publicare în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că vor deveni lege foarte curând.

Potrivit lui Bolojan, prin ordonanța adoptată marți seară de Guvern care aduce măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, va fi redusă risipa în administrație, va fi asigurată o administrație mai eficientă și vor fi mutate deciziile mai aproape de oameni.

Vezi și Guvernul Bolojan, criticat aspru după ce a tăiat ajutoarele persoanelor cu dizabilități: ”Ce se întâmplă acum este strigător la cer”

Cea de-a doua ordonanță adoptată de Executiv marți seară, privind pachetul de relansare economică, crește producția internă, susține exportul și investițiile strategice și asigură o relansare a creșterii economice, a explicat premierul.

„Înainte de a pleca la Bruxelles, am semnat cele două ordonanțe adoptate în ședința de Guvern de ieri seară: reforma administrației publice și cea privind relansarea economică.

Prin prima ordonanță:

– vom reduce risipa în administrație;

– vom avea o administrație mai eficientă;

– mutăm deciziile mai aproape de oameni.

Prin a doua:

– creștem producția internă;

– susținem exportul și investițiile strategice;

– relansăm creșterea economică”, a scris Ilie Bolojan în mediul online.

Premierul Ilie Bolojan a precizat marţi seara că prevederile cuprinse în cele două acte normative privind reforma administraţiei şi pachetul de relansare economică, aprobate de Guvern, respectă Constituţia, fiind adoptate fără niciun fel de observaţii din partea ministerelor.

Citește și Traian Băsescu îl corectează, din nou, pe Bolojan: „Nu discutăm despre nici o reformă. Discutăm despre ajustări bugetare. Cred că trebuie puţină chibzuinţă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
„Mă înclin în fața lui!” Suma uriașă plătită de Ion Țiriac lui Gigi Becali pentru 4 icoane la capela greco-catolică din Poiana Brașov
Capital.ro
ANSVSA a aplicat amenzi de peste 1,15 milioane de lei în industria alimentară. Inspectorii au descoperit nereguli la produsele comercializate
Playtech.ro
România devine un punct strategic pentru securitatea Europei. Unde se construieşte un nou hub de apărare
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod ROȘU în Bulgaria! Sunt cel puțin 10 morți în urma a două evenimente rutiere în lanț. Un român, printre cei vătămați
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Carambol în Bulgaria cu 12 morți și 58 de răniți în două accidente în lanț. Un român, printre răniți, confirmă MAE. Peste 70 de mașini implicate | Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România