ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI. Creştinii sărbătoresc mâine Înălţarea Sfintei Cruci, care a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului, la 14 septembrie 335.
Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perşi în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius. Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor, la 14 septembrie 630, potrivit crestinortodox.ro.
Sfântul Mare împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorinţa de a află Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul şi a trimis-o la Ierusalim pe mama să, împărăteasa Elena.
În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se află îngropată Crucea, fusese construit un templu pagân. După dărâmarea acestuia şi săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci, iar alături de ele o inscripţie pe care scria “Iisus nazarineanul, regele iudeilor”. Neştiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat şi s-a ridicat viu. Şi o femeie bolnavă de moarte, mergând la ea patriarhul cu împărăteasa şi aducând crucile, peste care a fost pusă crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă.
Astfel, prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulţimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălţat-o în văzul tuturor.
Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserica, Biserica învierii Domnului, sfinţită la 13 septembrie 335. A două zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru că toţi cei de faţă să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv că sărbătoare a “înălţării” sau “Arătării” Sfintei Cruci.
Cea de-a două întâmplare care a făcut că această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perşi. În anul 611, aceştia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica învierii şi au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câţiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perşilor şi i-a alungat din Ierusalim.
Sfânta Crucea a fost recuperată şi adusă de însuşi împăratul, care, la 14 septembrie 630, a aşezat-o în aceeaşi biserica.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat, în toată Biserica de Răsărit.
În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.
Se spune ca in aceasta zi se ascund serpii si ganganiile, caci se pregatesc pentru toamna. Dupa Ziua Crucii nimeni nu mai are voie sa omoare serpi. In aceasta zi, nu se taie lemne, ca sa nu vina serpii in casa.
Cine gaseste fragi dupa Ziua Crucii nu trebuie sa ii manance, caci sunt ai mortilor. Se spune ca perele culeze in aceasta zi sunt bune pentru a vindeca afectiunile.
Nu este bine ca, de Inaltarea Sfintei Cruci, sa se manance usturoi, nuci, prune si pestele. Este recomandat sa se tina post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului si a trupului.
Nu este voie, in ziua Inaltarii Sfintei Cruci, sa se lucreze, pentru a nu atrag primejdiile. Nu se culeg strugurii din ultima tufa de vie, caci se considera o ofranda adusa Domnului, fiind „Strugurii lui Dumnezeu".
facebook
twitter
