Încă trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu MRSA UPDATE: Reacţia spitalului

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că a fost confirmată prezenţa stafilococului auriu MRSA în cazul a trei copii care au ajuns Spitalul Grigore Alexandrescu, dar care au fost născuţi la Maternitatea Giuleşti. Aceasta a precizat că se fac  verificări la unitatea spitalicească.
Iulian Tudor
07 mai 2019, 13:15
Încă trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu MRSA UPDATE: Reacţia spitalului

UPDATE: Ministerul Sănătăţii a dispus, marţi, verificări la Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Panait Sârbu” din Bucureşti, după ce doi copii născuţi aici au fost internaţi la o altă unitate medicală cu stafilococ auriu.


UPDATE: În urma informațiilor apărute în mass-media referitoare la presupusa infectare a trei nou-născuți cu o tulpină intraspitalicească de stafilococ auriu, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu”, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București face următoarele precizări: 

Potrivit definiției Organizației Mondială a Sănătății, se consideră că este infecție nozocomială dacă pacientul se reinternează în primele trei zile de la externare.

Nici unul dintre cei trei bebeluși nu s-a reinternat în acest acest termen. 

Astfel, 

Unul dintre bebeluși s-a născut pe 29 martie și s-a internat la Spitalul Grigore Alexandrescu pe 22 aprilie, adică după 25 de zile. Bebelușul a fost externat pe 28 aprilie.

Un al doilea bebeluș din cei trei născuți la Maternitatea Giulești este în continuare  internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu suspiciuni de infectare cu stafilococ. El s-a născut pe 12 aprilie și s-a externat pe 15 aprilie din maternitateLa momentul externării, bebelușul a fost testat, culturile pe piele au fost negative, ceea ce înseamnă că era perfect sănătos. Ulterior, s-a prezentat la Spitalul Grigore Alexandrescu în data de  2 mai, adică după  21 de zile, cu sindrom febril.

Cel de-al treilea bebeluș s-a născut pe 23 aprilie și pe 25 aprilie s-a externat din maternitate. Pe 27 aprilie, a fost internat la Spitalul Grigore Alexandrescu, iar pe 6 mai a fost externat.

In acest moment, în cadrul Spitalului se desfășoară un control al Direcției de Sănătate Publică.

 

În mod curent, în Maternitatea Giulești se fac următoarele activități de curățenie și igienizare:

Măsuri generale:

Igienizare instrumentar, aparatură, săli de operație, ATI, saloane, săli de naștere;

Protecția personalului medical cu echipament specific;

Măsuri specifice de igienă și curățenie pentru mamă și copil;

Se face curățenie în spital de 3 ori pe zi;

De două ori pe lună, se face curățenie generală și dezinfecție în Blocul Operator, cu materiale autorizate de Ministerul Sănătății;

Personalul medical face de două ori pe an testarea portajului de stafilococ;

Săptămânal, se recoltează culturi de pe suprafețe, lenjerie, alimente, în medie, 150/lună;

Se verifică pe graficele de circulație a germenilor, întocmite de epidemiolog, apariția de germeni multirezistenți. 

Măsuri speciale:

  1. Toate pacientele efectuează exudat nazal și faringian/zona inghinală/axilă;
  2. Pacientelor programate pentru cezariană li se recoltează exudat nazal la internare;
  3. Dacă pacienta este depistată purtătoare de MRSA se inițiază decolonizarea acesteia, inclusiv se face un duș cu betadină;
  4. În fișa de internare a pacientei se completează toți pașii de igienizare parcurși;
  5. Din camera de gardă sau pe secții pacientele primesc o broșură informativă (educativă, cu infirmații elementare referiotarea la MRSA) pe care trebuie să o și semneze;
  6. Medicii curanți recoltează la 33 la sută din paciente, după o zi două de la internare și săptămânal de la pacientele cu internări mai lungi de o săptămână, culturi tegumentare pentru determinarea florei colonizate;
  7. Tuturor bebelușilor li se recoltează probe bacteriologice de pe tegumente.

 

Sorina Pintea a confirmat prezenţa stafilococului auriu în cazul a trei copii născuţi la Maternitatea Giuleşti, însă a menţionat că momentan au loc verificări, fapt pentru care nu se poate pronunţa în caza provenienţei bacteriei.

Pintea a precizat că cei trei copii au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu după externarea din Maternitatea Giuleşti. 

„Cei de la Grigore Alexandrescu au comunicat celor de la DSP de existenţa acestor copii, ştim că aceşti copii s-au născut la Maternitatea Giuleşti în intervalul 22-24 aprilie, dar nu aş putea să vă confirm că stafilococul vine de la Giuleşti. Pot doar să spun că cei de la DSP verifică aceste aspecte”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Astfel de situaţii au mai avut loc şi în trecut. În 2018, Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSP) solicita atunci Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” Bucureşti (Maternitatea Giuleşti) să sisteze internările începând din data de 30 noiembrie după scandalul bebeluşilor infectaţi cu stafilococ auriu. Numărul total de copii confirmaţi cu bacteria respectivă a fost atunci de 45.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Naționala României se vede exclusiv online la următoarele turnee majore?! Senatul a respins proiectul de lege ca meciurile să fie gratis la TV
Capital.ro
Doliu în lumea filmului! Un iubit actor a murit la doar 35 de ani. A publicat un mesaj tulburător pe Instagram
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru voucherele de vacanță în 2026: angajații nu mai trebuie să plătească încă 800 de lei pentru a le folosi
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
Rapid i-a tăiat indemnizația lunară de 1500 de lei unei legende a clubului: ”Nu ne mai respectă!”
MediaFlux
PAPARAZZI Daniela Györfi, în oraș la cafele și prăjituri după ce a slăbit! Cum arată artista la 57 de ani FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi