Încă un actor legendar al României a părăsit scena: „Artiștii singuri aleg dacă să se scălâmbăie sau să urmeze adevărul lui Dumnezeu”

Ne părăsesc marii actori. Fie timpul nu mai are răbdare cu ei, fie timpurile îi obligă să se retragă în culise. Este şi cazul titanului Dorel Vişan.

24 sept. 2021, 13:31
Încă un actor legendar al României a părăsit scena: „Artiștii singuri aleg dacă să se scălâmbăie sau să urmeze adevărul lui Dumnezeu”

Dorel Vișan a ales, în plină pandemie de coronavirus să se retragă la țară, în comuna Bonțida, locul copilăriei. În lunga sa carieră, Dorel Vișan a interpretat peste 40 de roluri în teatru, de la Molière la Shakespeare, și a jucat în peste 50 de filme, producții românești și internaționale. A plecat departe de lumina reflectoarelor şi își petrece timpul cu grădinăritul. A participat recent la Gala UCIN unde a primit, de altfel, și un premiu pentru întreaga activitiate. Cu acest prilej, Dorel Vișan a vorbit despre decizia sa de retragere dar și despre ceea ce se petrece acum în lumea teatrului și a cinematografiei.

„Nu m-am retras din lumina reflectoarelor, cât m-au împins. Nu se mai face ce se făcea odată… Am intrat într-o zonă specială, așa-zisă modernă, în care cultura, care este menită să desăvârșească omul, i-a dat omului cea mai cruntă lovitură. Pentru că nu-l desăvârșește, îl face mai arogant, mai confuz, mai isteric și mai îndoctrinat.  Acestea sunt motivele care m-au determinat să mă retrag”, a povestit maestrul, conform sursei citate.

Nemulţumirile actorului Dorel Vişan: „Noi, artiştii, nu suntem nişte instrumente ca să-i facem pe ceilalţi să râdă”

Dorel Vișan a rememorat vremurile din trecut, cu toate greutățile și dificultățile, și despre felul în care se făcea actul de cultură. În opinia sa, chiar dacă vremurile comuniste au fost extrem de dificile, cultura a înflorit. A fost o lume mai săracă, dar mai bogată în suflet, spune actorul cu regret.

„Voi, cei care sunteți mai tineri, nu ați trăit vremurile pe care noi le-am parcurs. Nu aveți un termen de comparație și nu puteți să faceți asta. Odată în țara asta s-a făcut cultură și s-au făcut filme cu mesaj. Au fost artiști mari, care au rămas în istoria lumii și vor rămâne în continuare pentru că drumul și l-au croit singuri. A fost o lume mai săracă, dar mai bogată în suflet”, a adăugat Dorel Vișan.

În acest context, acesta a vorbit despre diferența dintre munca unui actor din acea perioadă și munca actorului din prezent. Astfel, potrivit spuselor sale, în trecut actorul era mult mai creativ, iar acest lucru se datora efortului pe care îl făcea pentru a se plia pe rolul care îi era încredințat de regizor.

Actorul Dorel Vişan, interpretare halucinantă: „Vor să ne umble la ADN, să ne bage informaţii. Asta e şi cu COVID-ul. Cine l-a creat, asta trebuie întrebat. Nu câte paturi să mai facă, cu oxigen”
„Actorul trebuie să recreeze un destin! El nu face un rol, recreează un destin pe care trebuie să-l aducă în atenția oamenilor. Rol poate face oricine care are un pic de memorie și ține textul minte. Artiștii singuri aleg dacă să se scălâmbăie sau să urmeze adevărul lui Dumnezeu, pe care L-a pus în fiecare când ne-am născut. Eu m-am identificat cât de mult am putut cu fiecare rol! Acesta este rostul artistului, să redea lumii așa cum se spunea: «De la lume adunate și-napoi la lume date»”, a mai adăugat marele actor.

Pentru a reuși, însă, a precizat Dorel Vișan, este nevoie ca între viața personală și cea profesională să fie un echilibru. După părerea sa, este bine ca un actor să aibă pe cineva în viața particulară, care să-l susțină și să-l ajute să depășească momentele grele. Dar, pe de altă parte, trebuie să fie pregătit să facă față și singurătății, perioadelor în care se confruntă doar cu sine însuși.

„Dă bine să ai o persoană în viața particulară care să te susțină, dar artistul adevărat este acela care poate suporta singurătatea. Eu toată viața m-am confruntat cu acest sentiment. Și copiii, dar și gândul că poate ne vom trezi către adevăr și omenesc, îmi alină această singurătate”, a încheiat Dorel Vişan, un actor cu adevărat legendar al României.


loading...