Continuă amenințările mafiote la adresa lui Marius Lulea. Încă un cap de porc la ușa unei firme la care cofondatorul AUR Marius Lulea a fost acționar. Dosarul amenințării lui Marius Lulea va fi preluat, conform surselor, de la poliție la procuratură.
George Simion este acum în vizorul procurorilor, după ce fostul său colaborator l-a indicat drept principalul suspect. Liderul AUR mai este vizat în dou dosare de violență deschise de Parchetul General, unul pentru instigare publică și altul pentru agresiune.
Fostul prim-vicepreședinte al AUR a declarat, la România TV, că liderul AUR coordonează o ”reţea paralelă” de persoane de încredere care îi duc la îndeplinire astfel de ”misiuni de natură penală”.
”Cred că e foarte important ca opinia publică să cunoască aceste informaţii că acel afiş a fost pus acolo acum câteva zile. Am considerat, la momentul respectiv, deşi şi atunci l-am suspectat pe George Simion cunoscându-l prea bine de 15 ani că ar putea fi capabil de astfel de practici, dar am zis să minimizez toată această chestiune.
Dar iată că azi a fost adus acest cap de porc la poartă. Mai mult decât atât, la colegi din partid, la foşti colaboratori, toţi opozanţii politici ai lui Simion, cei care îl contesta, s-au lipit afişe similare şi în faţa locuinţelor lor.
Acesta a fost momentul în care am decis că aceasta nu e o simplă ameninţare, ci vorbim despre practici de crimă organizată. Nu pot eu să soluţionez astfel de ameninţări, am încredere că statul român va putea să garanteze aflarea adevărului, dar şi siguranţa mea si a familiei mele.
Dezbaterea politică nu trebuie să fie dusă într-o zonă penală, de ameninţări. Practic, eu consider că e o ameninţare cu moartea.
E o chestiune care ţine mai degrabă de sociopatie decât de politica românească.
Poliţiştii m-au întrebat pe cine suspectez, eu l-am nominalizat pe George Simion cunoscând trecutul său şi practicile sale. Cred că cei care se află astăzi lângă el şi care îi duc la îndeplinire astfel de misiuni trebuie să înţeleagă că ele sunt de o gravitate extremă, sunt de natură penală, ţin de grup infracţional organizat.
Ştiu că se pune presiune, Simion nu foloseşte membri de partid, ci o reţea paralelă. Este o practică de tip mafiot care nu e de admis în interiorul statului român. Aceste lucruri ne aduc aminte de ameninţări de la începutul perioadei naziste. Eu cred ca statul român poate gestiona această situaţie şi că doar timpul va scoate la iveală ce s-a petrecut aici. (…)
Simion vrea să mă intimideze. Nu e capabil să facă faţă unor dezbateri politice”, a declarat Marius Lulea, la România TV.
Cofondatorul AUR a mai spus că a făcut plângere la Poliție și că a fost deschis un dosar penal.