Incendiile din Grecia, din neglijenţă, dar a existat şi foc pus deliberat. RAPORT OFICIAL

Incendiile din Grecia, soldate cu moartea a 88 de persoane, au fost provocate de neglijenţă, după ce cel mai probabil un locuitor din zonă a vrut să dea foc unor crengi, dar în două puncte este vorba şi despre foc pus deliberat, conform unui raport al Departamntului de pompieri, citat de ekathimerini.com.
Alina Costache
28 iul. 2018, 08:04
Incendiile din Grecia, din neglijenţă, dar a existat şi foc pus deliberat. RAPORT OFICIAL

UPDATE. O femeie de 42 de ani care se afla la terapie intensivă după ce a suferit arsuri majore în timpul incendiilor de vegetaţie din Grecia a murit sâmbătă dimineaţa, numărul deceselor cauzate de incendii ajungând astfel la 88, scrie ekathimerini.com.

Deşi oficiali ai guvernului din Grecia au afirmat că în spatele incendiilor de vegetaţie s-ar putea afla piromani, o investigaţie a departamentului de incendiere al Pompierilor Eleni (DAEE) a concluzionat că într-un caz neglijenţa este cauza incendiilor, scrie ekathimerini.com

DAEE a informat că investigaţia sa în Daou Pendeli, unde a început incendiul, arată că cel mai probabil a început din cauza unei singure persoane, un rezident, care a aprins un foc pentru a arde lemne şi crengi. Conform unei surse, autorităţile cunosc identitatea persoanei. 

De asemenea, aceeaşi sursă a afirmat că suspectul a încercat să ascundă dovezile şi a acoperit zona pe care a ars-o, cu pietre, folosind apoi cantităţi mari de apă pentru a înlătura rămăşiţele de lemn şi crengi.

Totuşi, investigaţia a arătat că două incendii separate care au început luni noaptea pe o stradă rurală ar fi fost cauzate de un piroman. Martorii ar fi declarat că au văzut un individ care ar fi declanşat cele două incendii.

Ministrul Apărării din Grecia, Panos Kammenos, a declarat anterior că una dintre cauzele incendiilor violente este construirea ilegală a imobilelor. El a afirmat că oamenii au construit case în zonele împădurite, ceea ce este ilegal şi, drept urmare, căile de evacuare au fost blocate.

De asemenea, prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, a declarat că există informaţii care arată că focul a fost provocat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
I-a șocat pe toți cei de la FCSB: „I-am trimis dimineața asistentul medical acasă. Frisoane, vomă, stări de rău”
Capital.ro
Noul document pentru mașini intră în vigoare la 1 septembrie. Rubrica pe care cumpărătorii nu o mai pot ignora
Playtech.ro
În ce țări se vorbește limba română și unde are statut de limbă oficială. Unele sunt la mii de kilometri de România
Adevarul
Cine era Andreea, studenta din Iași ucisă de fostul iubit. Acesta s-a sinucis apoi: „Nu știu ce se întâmplă cu acești copii care o iau razna”
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
Clotilde Armand a fost condamnată la închisoare. Decizia judecătorilor
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat