INCENDIU COLECTIV. DNA a început urmărirea penală in rem

Procurorii DNA anunță că au început în dosarul "Colectiv" urmărirea penală in rem, pentru fapte, pe care le-ar fi săvârșit persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4, acuzațiile fiind de abuz în serviciu și fals intelectual.
Iulian Tudor
06 nov. 2015, 11:29
INCENDIU COLECTIV. DNA a început urmărirea penală in rem

„Ca urmare a disjungerii (…) unei părți din dosarul privind tragedia din Clubul Colectiv și a declinării cu privire la săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența DNA, procurorii de la Secția de combatere a corupției au dispus urmărirea penală față de mai multe fapte, presupus a fi săvârșite de persoane cu atribuții de decizie și avizare din Primăria Sectorului 4 București: abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (autorat și complicitate), fals intelectual (autorat și complicitate)”, se arată într-un comunicat al DNA.

Cadre militare ale ISU Bucureşti-Ilfov, anchetate de DNA în cazul incendiului din Colectiv

Procurorii au stabilit că SC Colectiv Club SRL este o unitate de alimentație publică situată în București, sector 4, de tip bar/club, având o suprafață totală de 425 metri pătrați, din care spațiu de servire 335 metri pătrați, pentru care la data de 14 ianuarie 2015 a fost eliberat acordul de funcționare cu numărul 3909, iar la aceeași dată, autorizația de funcționare numărul 369.

„Ambele acte au fost eliberate, deși nu există autorizarea privind securitatea la incendiu care trebuia emisă de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, conform Hotărârii Guvernului României nr. 1739/06.12.2006, art. 1 lit. g. Respectiva hotărâre prevede obligativitatea unei astfel de autorizări pentru clădiri sau spații amenajate în clădiri având destinația de alimentație publică cu aria desfășurată egală sau mai mare cu 200 mp”, se precizează în comunicat.

Procurorii au constatat că atât acordul de funcționare, cât și autorizația de funcționare nu puteau fi emise, întrucât încalcă în mod flagrant dispozițiile care reglementează apărarea împotriva incendiilor, neexistând vreun document de autorizare din partea pompierilor.

INCENDIU COLECTIV. Contabila clubului morţii, adusă cu mandat la DNA

„Prin cele descrise mai sus reiese că s-a produs vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Primăriei sectorului 4 București, cu obținerea unui folos necuvenit pentru reprezentanții SC Colectiv Club SRL, care au putut desfășura activități de alimentație publică, obținând în primele șase luni ale anului 2015 un profit de 26.131 lei, conform evidențelor ANAF, fără îndeplinirea condițiilor legale de autorizare”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii apreciază că, întrucât în spațiul respectiv s-au desfășurat mai multe manifestări cultural-artistice la care au participat mai multe persoane „în condiții vădite de insecuritate publică”, a fost pusă permanent în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a spectatorilor, dar și a persoanelor angajate. De asemenea, au fost afectate interesele legitime ale Primăriei sectorului 4 București „ca instituție publică abilitată de lege să asigure desfășurarea în condiții de siguranță publică și cu respectarea tuturor normelor legale a oricărei manifestări cu participarea publicului”.

Pentru stabilirea stării de fapt și a răspunderii celor implicați, procurorii anticorupție efectuează vineri ridicări de documente de la mai multe instituții publice situate în București și urmează să audieze mai multe persoane la sediul DNA.

Dosarul Colectiv. DNA ridică documente de la Primăria Sectorului 4

În plus, Serviciul pentru infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Verificările vizează suspiciuni de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către cadrele militare ale ISU București-Ilfov.

„Sunt indicii și date potrivit cărora s-a vătămat dreptul la viață și integritatea corporală a peste 180 persoane și s-a realizat un folos necuvenit administratorilor clubului Colectiv, constând în permiterea funcționării acestuia în afara cadrului legal și obținerea de venituri patrimoniale din activitățile desfășurate în aceste condiții. Sesizarea din oficiu cu referire la această ultimă faptă a avut în vedere că incendiul produs în data de 30.10.2015, în incinta clubului Colectiv, a avut drept consecință decesul a 32 persoane și rănirea gravă a peste 140 persoane, precum și datele și informațiile apărute în spațiul public, conform cărora clubul în cauză ar fi fost avizat pe linie P.S.I. și ar fi fost controlat de către cadre militare din raza de competență pe linia respectării normelor legale referitoare la securitatea la incendiu”, se mai arată în comunicatul DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
De ce nu-l joacă Reghecampf pe Batubinsika?! Cifrele nu mint!
Capital.ro
Crin Antonescu îi ia apărarea lui Călin Georgescu: E dus precum Horea, Cloșca și Crișan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătușe
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Încă o pierdere uriașă în fotbal! Toni Brogno, fostul internațional belgian, s-a stins din viață la 53 de ani
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT