Incendiu la UPU a Spitalului „Bagdasar-Arseni”, s-a acţionat cu opt autospeciale, iar personalul a fost evacuat

S-a acţionat cu 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 7 echipaje SMURD, trei descarcerări şi  trei autoscări.
Alina Costache
12 apr. 2022, 07:55
Incendiu la UPU a Spitalului

UPDATE – Managerul Spitalului de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” din Capitală, Andi Nodiţ, a explicat pentru News.ro ce s-a întâmplat marţi dimineaţă la noua Unitate de Primiri Urgenţe, arătând că un cablu de degivrare situat pe acoperişul clădirii a ars mocnit. Managerul a afirmat că echipa de contractori care s-a ocupat de partea de construcţie şi instalaţie electrică va evalua integral instalaţia electrică, după care va fi solicitat un nou aviz de specialitate ISU. Andi Nodiţ a precizat că noua UPU avea autorizaţie de securitate la incendiu. Până la remedierea situaţiei şi până la obţinerea avizelor necesare, va fi folosită în sistem de avarie vechea UPU a spitalului, iar o parte a urgenţelor majore va fi redirecţionată spre alte unităţi sanitare din zonă.

„La ora 7 şi 6 minute, agentul de pază care avea în supraveghere obiectivul a observat în colţul din dreapta sus, exterior, al clădirii o degajare de fum. A alertat conducerea unităţii de primiri urgenţe, iar medicul şef al UPU şi asistentul şef au declanşat imediat evacuarea pacienţilor. 8 pacienţi netransportabili se aflau la momentul acela în UPU, au fost mutaţi în vechea locaţie care era amenajată – şi din fericire goală – pentru urgenţele COVID. Serviciul tehnic a procedat conform protocolului imediat la întreruperea stocatorului de oxigen, alimentării cu oxigen şi la întreruperea curentului electric şi au fost alertaţi pompierii. Ca urmare a intervenţiei pompierilor s-a constatat că pe acoperişul clădirii, un cablu exterior, un cablu de degivrare care suferise, nu ştiu, sub interacţiunea mediului se presupune, nu este o concluzie certă, era afectat. Acea bucată de cablu de degivrare a ars mocnit”, a explicat managerul Spitalului „Bagdasar-Arseni” din Capitală.

Potrivit lui Andi Nodiţ, nu au fost pagube produse în interiorul noii UPU. Lucrările de reparaţii şi de evaluare a întregii instalaţii electrice vor fi făcute de specialişti trimişi de Primăria Sectorului 4, care s-a ocupat de construcţia clădirii noii UPU.

„În interiorul unităţii de primiri urgenţe nu s-a produs nici incendiu şi nicio pagubă ca urmare a incidentului, nici ca urmare a intervenţiei pompierilor, le mulţumim, au fost extraordinar de atenţi să nu deterioreze pe parcursul intervenţiei. Unitatea de primiri urgenţe a fost construită de către Primăria Sectorului 4, iar ca urmare a discuţiilor cu dl primar a vebit deja la faţa locului echipa de contractori care s-a ocupat de partea de construcţie şi de instalaţie electrică, dânşii fac lucrări de reparaţii şi vor face şi o evaluare integrală a instalaţiei electrice, după care în mod evident vom solicita un aviz de specialitate de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, de la pompieri, şi căutăm să redeschidem activitatea cât de repede pentru că este de importanţă vitală ca UPU Bagdasar să funcţioneze, suntem o unitate de primiri urgenţe cu 170, 200 de prezentări pe zi, iar ieşirea noastră din sistemul de urgenţă ar afecta major întreg sistemul de primiri urgenţe din Capitală”, a afirmat managerul.

UPDATE – Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul este lichidat. A fost verificată instalația electrică din încăperea UPU (clădirea noua) și înlăturat pericolul de incendiu. La locul evenimentului, un echipaj de stingere va rămâne în supraveghere. Din clădire s-au autoevacuat fără probleme, în cladirea veche a UPU vechi, 7 pacienți și personalul medical.

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Bagdasar Arseni” din Bucureşti, pompierii intervenind pentru lichidarea acestuia şi pentru evacuarea persoanelor din clădire. Primele informaţii arată că nu sunt persoane rănite.

„În jurul orei 7 am fost anunţaţi cu privire la un incendiu produs la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Bagdasar-Arseni. Primele forţe ajunse la caz au constatat că se degaja fum de la nivelul acoperişului. A fost realizat un dispozitiv pentru stingerea incendiului şi pentru evacuarea persoanelor din interior”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.

„In aceasta dimineata, puțin după ora 7, la clădirea noua a UPU din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar Arseni, a izbucnit un incendiu la acoperiș. Toți cei 8 pacienți care se aflau în clădire au fost evacuați imediat in siguranta și se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Menționăm că nu sunt persoane rănite. Ministerul Sănătății este in legătură cu conducerea unității sanitare pentru acordarea imediata de masuri de sprijin în caz de necesitate”, a anunţat şi Ministerul Sănătăţii.

Tragedie fără margini la Cluj, patru copii şi doi adulţi au murit într-un incendiu. Un băiat de 14 ani, singurul care a fost scos viu din flăcări

Conform sursei citate, în acest moment nu se observa flacără sau fum. Nu sunt persoane rănite, au mai arătat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov.

S-a acţionat cu 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 7 echipaje SMURD, trei descarcerări şi  trei autoscări.

Incendiu într-un bloc din zona Doamna Ghica, din Bucureşti. Au fost evacuate 11 persoane, una fiind transportată la spital

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Leo de la Kuweit a răspuns zvonurilor despre scandalul cu Robert Lele! Manelistul a negat că ar fi existat vreun conflict între ei
Fanatik.ro
Meme Stoica, prima reacție după ce fanii i-au cerut demisia lui Marius Baciu la FCSB: „Nu-i ușor pentru el”
Capital.ro
Programul Rabla 2026 se redeschide pentru persoanele fizice. Înscrierile încep marți, 25 august
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Cum își răcoreau grecii casele acum 2.000 de ani, fără aer condiționat. Trucurile care funcționează și astăzi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru Gabriel, un tânăr de 22 de ani din Iași, a dispărut fără urmă. Iubita lui a alertat autoritățile
iamsport.ro
Afacere de milioane de euro între frații Pavăl și Ion Țiriac
MediaFlux
Adio card de sănătate! Milioane de români întâmpină schimbarea chiar începând cu 1 septembrie
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat