Incendiu puternic într-un bloc din Argeş. Locatarii au fost evacuaţi de urgenţă

Locatarii unui bloc din oraşul Curtea de Argeş au fost evacuaţi de urgenţă, vineri seară, prin balcoane, cu ajutorul autoscării, după ce casa scării a fost inundată de un fum gros în urma unui incendiu. O femeie şi copilul ei care locuiesc la etajul al treilea au fost primii evacuaţi.
Alina Costache
22 iun. 2018, 17:46
Incendiu puternic într-un bloc din Argeş. Locatarii au fost evacuaţi de urgenţă

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, echipajele de pompieri au intervenit, vineri seară, pentru evacuarea locatarilor unui bloc de pe strada Valea Iaşiului di Curtea de Argeş, după ce scara blocului a fost inundată cu fum, iar accesul pe uşa de intrare a fost imposibil.

Primii evacuaţi au fost o mamă şi un copil de opt luni de la etajul al treilea al imobilului. Ulterior, alţi şapte adulţi au fost salvaţi. Oamenii au ieşit la ferestre şi pe balcoane, de unde au fost preluaţi de echipele de salvatori care au intervenit cu autoscara.

Pompierii verifică dacă mai există şi alte persoane în apartamentele din blocul afectat.

Fumul care a inundat casa scării este extrem de greu de evacuat din cauză că gura de aerisire la ultimul etaj al blocului este blocată.

Fumul care a inundat casa scării provine de la un incendiu izbucnit la un panou electric şi la un aparat aflat sub tensiune. Incendiul a fost lichidat. Nu se cunoaşte doecamdată cauza izbucnirii focului.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Brăila și Tulcea, cele mai sărace la fotbal! Câte echipe are fiecare județ în primele 3 ligi din România
Capital.ro
Avertisment pentru românii care au repartitoare de căldură. Ce s-ar ascunde în calculul facturilor
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România