Rabla Clasic şi Rabla Plus 2024. Fondurile Rabla pentru companii și instituții, epuizate în două ore

Persoanele fizice se pot adresa producătorilor validaţi, începând de marţi, în vederea îndeplinirii formalităţilor de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicaţia informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe.
Filip Stan
19 mart. 2024, 09:43
Rabla Clasic şi Rabla Plus 2024. Fondurile Rabla pentru companii și instituții, epuizate în două ore

Au început înscrierile în programele Rabla Clasic şi Rabla Plus. Fondurile alocate de AFM pentru Programul Rabla, atât pentru persoane juridice, cât și pentru instituții de stat, s-au epuizat în mai puțin de două ore de la lansarea programului. Primele sume atrase au fost cele pentru instituții, numărul de dosare fiind mai mic, în condițiile în care s-au putut solicita fonduri pentru mai multe vehicule, potrivit profit.ro.

Bugetul alocat Programului Rabla Clasic 2024 este de 300 de milioane de lei, iar pentru Programul Rabla Plus, bugetul este de 1 miliard de lei, potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM),

Programele se vor desfăşura în etape, în limita sumelor alocate. Astfel, la Rabla Clasic, pentru persoane juridice, UAT-uri şi instituţii publice, sesiunea va fi deschisă în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, iar fondurile alocate vor fi de câte 60 de milioane de lei pe categorie. Pentru persoanele fizice sunt disponibile 180 de milioane de lei, iar sesiunea este deschisă în perioada 19 martie – 25 noiembrie 2024.

În cadrul Rabla Plus, Etapa I se va derula în perioada 19 martie – 19 aprilie 2024, pentru persoane juridice sunt disponibile 140 de milioane de lei, o sumă similară fiind alocată şi pentru UAT-uri şi instituţii publice, respectiv 140 de milioane de lei.

Etapa I pentru persoane fizice este deschisă în perioada 19 martie – 18 august 2024, iar fondurile disponibile sunt de 420 de milioane de lei.

Etapa a II-a a Rabla Plus se va derula în perioada 19 august – 19 septembrie 2024, persoanele juridice având la dispoziţie 60 de milioane de lei, iar UAT-urile şi instituţiile publice tot 60 de milioane de lei.

Citește și: Taxă de drum pe Autostrada dintre Braşov şi Comarnic. Grindeanu: „Va exista un sistem de vinietă, de taxe. Ați mers undeva în Europa și n-ați plătit?”

Etapa a II-a pentru persoane fizice se va derula în perioada 19 august – 25 noiembrie 2024, cu fonduri de 180 de milioane de lei.

Potrivit sursei citate, calendarul de desfăşurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe şi sumele alocate solicitanţilor sunt disponibile pe site-ul AFM.

În ediţia de anul acesta, finanţarea acordată în cadrul Programului Rabla Clasic se menţine la 7.000 de lei prima de casare, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate.

Citește și: Big Brother de România. Oraşul monitorizat cu 1.500 de camere de supraveghere. Inteligența artificială va monitoriza „comportamente suspecte”

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 150 g CO_2/km în sistem WLTP şi a cărui valoare nu depăşeste 60.000 euro, cu TVA inclus.

„La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC; ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară”, se arată în comunicat.

De asemenea, pentru achiziţionarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga: ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC; ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puţin 15 ani de la data fabricaţiei şi/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situaţia în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de: 25.500 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta; 13.000 lei pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP; 13.000 lei pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclus.

Instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

„Apare şi un element de noutate: începând de anul acesta, autovehiculele achiziţionate în cadrul acestor programe vor avea aplicat un autocolant, ca element de vizibilitate, pe care beneficiarii vor trebui să îl menţină până la finalizarea perioadei de monitorizare”, au transmis reprezentanţii AFM.

DailyBusiness
Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Ce replică i-a dat Ion Țiriac fostului premier al României: „Dumneavoastră știți în ce v-ați băgat?”
Capital.ro
Călin Georgescu, pe primul loc. Ar putea ieși președinte fără niciun efort. Au venit cifrele din 2026
Playtech.ro
ANM a emis o nouă avertizare de vreme rea. Revin ninsorile. Zonele în care se va depune strat de zăpadă consistent
Adevarul
Războinicii nopții. După operațiunea din Venezuela, forțele aeriene speciale ale SUA se pregătesc pentru un nou teatru de confruntare
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Gestul neașteptat făcut de mama minorului de 13 ani chiar în ziua înmormântării lui Mario! Toți au rămas mască
iamsport.ro
Nu s-a ferit! Antrenorul român a numit cele două campioane care ar fi câștigat Liga 1 cu ajutorul FRF: ”Simțeam că e altfel”
MediaFlux
Gripa de tip A continuă să creeze probleme în toată țara. Cum ne dăm seama că avem acest virus și ce complicații pot apărea
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil