Încep să iasă scheleţii din dulapul Valentinei Pelinel. „Legături bolnăvicioase”, în prag de majorat, cu un patron controversat FOTO

Valentina Pelinel pare să fi ajuns într-un punct al vieții în care trebuie să dea socoteală pentru toate greșelile din trecut. Se pare că, acum, în așteptarea divorțului lui Borcea, blonda este nevoită să declare toate relațiile amoroase despre care fostul acționar dinamovist nu ar vrea să afle din altă parte și, cu toate că nu-s puțini cei care îi cunosc trecutul, Vali neagă tot ce poate.
Iulian Tudor
08 aug. 2016, 13:12
Încep să iasă scheleţii din dulapul Valentinei Pelinel.

Recent, cercurile mondene bucureștene au fost împânzite de bârfe care mai de care mai spumoase despre o relație „păcătoasă” pe care Valentina Pelinel ar fi avut-o cu un anume Nicu Soldatu, pe vremea când nici măcar nu sărbătorise majoratul, scrie libertatea.ro.

Citeşte şi Cristi Borcea iese din puşcărie pentru 2 zile. Cu ce nevastă îşi va petrece permisia. „Ea e prospătură, e şi mai frumoasă”

Cum era de așteptat, ajunse la urechile ei, zvonurile au fost numai bune de negat, mai ales că este prea posibil ca în temă să fi fost pus și Cristi Borcea, cel cu adevărat interesat de trecutul amoros al celei care a devenit recent mama celui de-al șaptelea moștenitor al său. Doar că există și dovezi de netăgăduit că Vali a avut o relație mai mult decât apropiată cu acest Nicu.

Avea dublul vârstei ei

Dar să începem cu începutul… Povestea pe care urmează să o spunem s-a derulat la finele glorioșilor ani ’90, pe când Valentina era o adolescentă în căutare de succese, iar Nicu Soldatu un afacerist prosper, dar și controversat, care deținea celebra discotecă Enigma din Mamaia, un local frecventat de tineri dornici de distracție și bărbați cu bani la fel de dornici, dar de fetițe dulci. Pe atunci Soldatu avea puțin peste dublul vârstei Valentinei, dar asta nu a contat în momentul în care, după cum își amintesc neveste de fotbaliști de la acea vreme, dar și impresari din lumea fotbalului, Pelinel ar fi devenit „pupila” patronului constănțean.

Citeşte şi Alina Vidican braţ la braţ cu Mihaela Borcea, în vizită la Cristi. „Da, suntem bine” FOTO

Ea pupilă, el protector

Mai mult, din informațiile noastre, Nicu Soldatu ajuns la aroape 60 de ani, nu s-ar fi sfiit niciodată să recunoască relația cu Pelinel și să se laudă că era „protectorul” ei, ci doar pe ea pare s-o fi lovit amnezia. Unde mai pui că fotografiile realizate în perioada aceea trădează o apropiere mai mare decât cea specifică unui proprietar de club în raport cu clienții lui, pentru că povestea asta nu se derula departe de ochii lumii, iar cei doi veneau împreună în club, la mese și petreceri.

„Era pe vremea când Valentina nu suferise nicio intervenție estetică la față sau la sâni. A venit la masa noastră și s-au făcut prezentările. Era tăcută dar tot timpul mesei s-au sărutat și mângâiat”, ne-a declarat unul dintre martorii acestui episod adânc ascuns în dulap de Valentina, acum mamă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT