Începând din toamna anului 2025, elevii vor fi evaluați după criterii unitare: „Acum e și un instrument de control al comportamentului”

Ministerul Educației anunță că, începând din toamna anului 2025, sistemul de evaluare al elevilor va fi standardizat, astfel încât să fie evaluați după aceleași criterii clare, indiferent de școală sau profesor.
Alexandra Dumitrescu
13 nov. 2025, 17:00
Începând din toamna anului 2025, elevii vor fi evaluați după criterii unitare: „Acum e și un instrument de control al comportamentului”

Notarea elevilor s-ar putea să fie standardizată începând din toamnă. Acest lucru înseamnă că toți elevii, indiferent de școală sau profesori, vor fi evaluați în funcție de aceleași criterii clare. O măsură mult așteptată de elevi. ,,În prezent, diferențele dintre modul de notare al profesorilor pot fi foarte mari, iar asta creează sentimentul de inechitate între elevi”, spune Bogdan Gogan, vicepreședinte la Consiliul Național al Elevilor.

Ce înseamnă standardizarea sistemului de notare

Anunțul privind standardizarea sistemului de notare a fost făcut de ministrul Educației.

,,Noi avem această problemă, după atâția ani încă nu avem standarde de evaluare și de notare clare. Este o problemă, eu am început să caut soluții la ea. Pentru învățământul primar și gimnaziu vom încheia procesul care implică elaborarea standardelor de evaluare și notare, pregătirea profesorilor, probabil anul viitor, în luna iunie. Tot atunci îmi propun să terminăm și aceste standarde pentru învățământul liceal, astfel încât din anul viitor școlar 2026-2027, să începem nu doar cu programe noi , de exemplu la nivel de liceu, ci și cu standarde de evaluare și notare”, a spus ministrul pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, conform Adevărul.

Care sunt beneficiile acestui sistem?

Profesorul Doru Căstăian adaugă: ,,Cred că este nevoie de standardizare. Pentru că fixează niște standarde pe care profesorii le au în vedere atunci când notează și evaluează. Standardele precizează un prag minim pentru obținerea unei anumite note sau a unui anumit calificativ. Și da, este nevoie de așa ceva. Pentru că standardizarea elimină o bună parte din subiectivism și din bunul plac cu care se evaluează astăzi”. 

La rândul ei, Daniela Vișoianu, specialistă în Educație, spune:

,,Standardizarea înseamnă, pe scurt, că o notă de 7 la geografie ar trebui să aibă aceeași reprezentare în competențe deținute atât de un elev din București, care învață în sectorul 1, cât și de un elev dintr-o localitate izolată de munte. (…) O astfel de standardizare înseamnă monitorizarea sistemului, oferind date consistente pentru a evalua eficacitatea programelor școlare și a metodelor de predare la nivel macro”.

Citește și: Comisia Europeană a aprobat revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României. Noul PNRR are o valoare totală de 21,41 miliarde de euro

„E un pas important către echitate”, afirmă Consiliul Național al Elevilor

Pentru elevi, măsura vine cu un sentiment al dreptății și aduce claritate într-o zonă de multe ori gri.

„Standardizarea notelor este un pas important către echitate și încredere în sistemul de evaluare. În prezent, diferențele dintre modul de notare al profesorilor pot fi foarte mari, iar asta creează sentimentul de inechitate între elevi. Prin standardizare elevii vor ști clar ce se așteaptă de la ei, criteriile fiind unele publice și explicite, notele vor reflecta mai bine competențele reale, nu doar preferințele profesorului, iar rezultatele din toată țara vor deveni comparabile, ceea ce ajută la o mai bună orientare școlară și profesională. Totodată profesorii vor putea beneficia de un ghid comun, ceea ce le ușurează munca și reduce presiunea deciziilor subiective”, subliniază Bogdan Gogan, vicepreședinte Consiliul Național al Elevilor.

„Din punctul meu de vedere, nu foarte bine. Ca să evit un atribut mai dur. Avem încă practici care nu au nimic de-a face cu evaluarea, avem încă profesori care pun note la anumite discipline pentru comportamente nedorite sau pentru a sancționa anumite probleme. Avem încă foarte mult bun plac și foarte multe aprecieri largi și ambigue. Din toate aceste motive e necesar să existe standarde. Și nu doar standarde, ci și descriptori. Aici e o discuție. Standardul fixează un prag general, descriptorul îți spune cum recunoști dacă ai ajuns la pragul respectiv sau nu”, spune profesorul Doru Căstăian.

De ce notele nu reflectă mereu realitatea

De asemenea, elevii vorbesc despre diferențele mari din sistemul de notare, atât de la școală la școală, cât și de la un profesor la altul.

,,Deși, în teorie, ar trebui să existe o evaluare obiectivă, bazată pe competențe și pe criterii clare, în practică modul de notare tinde să fie destul de subiectiv în multe cazuri. Unii profesori acordă note mai ușor, alții sunt mult mai exigenți, iar asta duce la diferențe semnificative între elevi care, de fapt, au niveluri de pregătire asemănătoare. În unele cazuri, nota reflectă mai degrabă stilul de predare al profesorului, gradul de dificultate al școlii sau chiar factori extrașcolari, nu neapărat competențele reale ale elevului”, spune Bogdan Gogan, vicepreședinte Consiliul Național al Elevilor.

El vorbește și despre un alt motiv pentru care notele tind să nu mai reflecte realitatea: ,,S-a creat la nivelul mediului educațional o presiune generală, fie pentru a menține imaginea școlii, fie de a nu demotiva elevii, unul dintre efectele pe termen lung fiind o inflație de note mari”.

Umflarea notelor nu mai ajută însă la Evaluarea Națională, pentru că acum media V-VIII nu mai este luată în calcul, ci doar notele de la examen. Daniela Vișoianu spune:

,,În prezent, lucrurile se întâmplă destul de mult „după ureche”, iar „dușul rece” cel mai mare este cel de la finalul clasei a VIII-a. Atunci, elevi cu medii mari în gimnaziu iau note mici la Evaluarea Națională sau elevi cu medii mari ajung la liceu și devin rapid elevi de notele 5-6. Aceste discrepanțe evidențiază lacunele de învățare din gimnaziu, mai ales în aria STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică)”.

Citește și: Curtea de Conturi a descoperit grave nereguli la primăriile din țară. Salarii mai mari decât prevede legea, cheltuieli nejustificate cu transportul și cazarea, abonamente la telefoane scumpe, sporuri incredibile DOCUMENT

Ce e cu notele pentru comportamente nedorite

Notele pentru comportamentele nedorite amintite de Doru Căstăian sunt în continuare o realitate, spun elevii, dar motivele sunt complexe.

„De multe ori, profesorii ajung să pedepsească comportamentul elevilor prin note mici, nu pentru că își doresc asta, ci pentru că nu au alte modalități eficiente de a combate comportamentele neadecvate din clasă. În același timp, nota la purtare este o măsură destul de gravă, cu efecte pe termen lung asupra elevului, iar majoritatea profesorilor evită să o scadă tocmai pentru că sunt conștienți de consecințele ei asupra parcursului educațional și profesional al elevului. Astfel, nota la materia predată devine, în mod indirect, un mijloc de disciplinare, chiar dacă acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Problema reală este că nota nu mai e folosită ca instrument de evaluare a cunoștințelor, ci ca mijloc de control al comportamentului, ceea ce afectează atât relația profesor–elev, cât și încrederea în procesul de evaluare”, crede Bogdan Gogan, vicepreședinte Consiliul Național al Elevilor.

Cum trebuie să fie notele

„Aș spune că trebuie să fie pe cât posibil clare, coerente, să nu fie ambivalente și să nu dea naștere la spațiu pentru bun plac în evaluare” spune profesorul Doru Căstaian.

Implementarea standardelor de notare nu va fi foarte ușoară, dar e necesară, subliniază acesta:

„Sigur vor fi dificultăți la început. Pentru că e ceva nou, pentru că inerția e mare, pentru că probabil mulți dintre noi vom încerca să ne resemnificăm metodele ca să intre în patul ăsta procustian al standardelor, fără însă să le schimbăm în mod fundamental. Dar încetul cu încetul, mai ales dacă vor exista și niște comisii eficiente în școli, și niște profesori care să își ofere un feedback onest unii altora, atunci în principiu lucrurile vor deveni mai bune în timp”.

Daniela Vișoianu crede: ”Profesorii din România nu sunt în cel mai bun moment al istoriei lor. Suntem după o vară și o toamnă de discurs al urii la adresa lor – că nu muncesc, că nu își fac orele, că nu predau, că muncesc prea puțin. Să își ajusteze predarea și evaluarea la standarde poate însemna, pentru mulți, un efort de adaptare consistent. Au nevoie de sprijin consistent”. 

Pe lângă standardizarea notelor, reprezentanții elevilor susțin că este absolut necesară și o reformă reală a programei școlare.

„Majoritatea elevilor simt că o parte semnificativă a conținuturilor studiate sunt prea teoretice, prea încărcate și insuficient conectate cu realitatea de azi. Conform unui sondaj realizat de Consiliul Național al Elevilor în 2024, peste 70% dintre elevi consideră că materia din liceu conține informații care nu le sunt utile sau relevante pe termen lung. Programa trebuie actualizată și adaptată la cerințele actuale ale societății și ale pieței muncii, dar și la modul în care funcționează lumea modernă, una dominată de tehnologie, comunicare și gândire critică. Elevii au nevoie de competențe reale, nu doar de memorare”, atrage atenția Bogdan Gogan, vicepreședinte Consiliul Național al Elevilor.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
Loredana Chivu și-a schimbat look-ul! Ce alegere îndrăzneață a făcut: "Nu se aștepta nimeni..." | VIDEO​
Fanatik.ro
Primele fabuloase încasate de vedetele FCSB pentru parcursul din Europa League! Câţi bani au luat Tănase, Bîrligea şi Chiricheş
Capital.ro
Elena Udrea și Traian Băsescu, victorie în instanță. Au scăpat de un nou proces intentat de un cetățean străin
Playtech.ro
Tichete sociale suplimentare înainte de Crăciun. Cine le primeşte şi ce condiţii pun autorităţile
Adevarul
Descoperire ADN: Hitler ar fi avut Sindromul Kallmann. Ce este și cum afectează dezvoltarea sexuală
wowbiz.ro
SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu Dr. Flavia Groșan. Este adevărat. Medicii au confirmat, în urmă cu puțin timp
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Zeci de persoane au fost evacuate de urgență dintr-un bloc din Capitală, după ce o țeavă de gaze a fost avariată! Primele declarații făcute de ISU
iamsport.ro
Bombă! Faliment pentru FCSB? Un expert oferă detalii din procesul prin care Steaua cere despăgubiri FCSB-ulu
MediaFlux
Românii riscă să își ia adio de la carnea de porc! Anunț înainte de Crăciun
stirilekanald.ro
Anunț de ultim moment pentru români!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume